Uncategorized

O tăcere totalitară s-a așternut peste mămăliga românească

În mod cu totul și cu totul nefiresc s-a așternut o tăcere dubioasă în preocupările opiniei publice din România. Dacă pentru vechiul guvern fiecare ministru a fost luat la tocat mărunt, începând de la studii, familie, avere, acum am ajuns să nici nu știm ce miniștrii avem, abia ne mai amintim de numele prim-ministrului. Este cu atât mai curios pentru că în perioada asta am suferit cele mai mari scumpiri la toate produsele, la întreținere, la benzină, la facturile pentru utilități. Niciun pic de revoltă, niciun protest, o liniște nefirească care se întinde începând cu studiourile de televiziune și continuând cu presa on-line și rețelele de socializare. Într-un consens de tristă amintire, guvernarea caraghioasă, nefirească și caragialească, administrează treburile țării fără nici cea mai mică opoziție. Nu știu cum se înțeleg oamenii ăștia care până mai ieri se înjurau de mama focului în piața publică dar la noi nu ajunge absolut nimic, nici musca nu se-aude, totul pare mai armonios ca niciodată. Până mai ieri scandalurile politice erau la ordinea zilei, nu exista o zi în care un ministru, un secretar de stat, etc, să nu fie implicați, să nu fie acuzați.

Eu am înțeles că protestatarul român e o persoană sofisticată, nu iese la proteste decât pentru principii, pentru idealuri nobile, înălțătoare, nu se coboară să se revolte pentru că ‘’urlă foamea-n noi’’, e prea vulgar, decadent. Însă până să ai principii trebuie să ai ce pune pe masă, e o lege simplă a firii, nu poți să gândești cu burta goală. Nu văd de ce nu poți să protestezi pentru Roșia Montana sau pentru legile justiției și nu poți să protestezi și pentru scumpirea prețurilor, pentru lipsa locurilor de muncă, pentru scăderea puterii de cumpărare. Dacă doriți principii, păi nu există o situație mai neprincipială decât structura actualei guvernări. Eu nu cred că un votant PSD s-a gândit vreodată că partidul lui va guverna cu PNL-ul, cum nu cred că un votant liberal s-a gândit că partidul lui va aduce PSD-ul la guvernare.  Sau poate că manevra asta neașteptată i-a lăsat pur și simplu pe toți cu gura căscată, fără cuvinte.

În timpul ăsta, din lipsă de imaginație și de subiecte, analiștii politici continuă să-i învinovățească pe cei de la USR, un partid care în mod ciudat a devenit și mai mic, și mai irelevant, ajuns în pragul imploziei. De la nivelul lui de 9-10%, având 10 luni de guvernare în coaliția de anul trecut, USR-ul a ajuns țapul ispășitor al tuturor relelor din țara asta. La toate dezbaterile dâmbovițene unde nu sunt invitați, măcar din etică profesională, ei sunt responsabili de ceea ce se întâmplă acum. La fel de surprinzător este faptul că partidele de la putere se întăresc iar cele din opoziție scad, e ca și cum oamenii sunt mulțumiți,fericiți și nu mai pot de-atâta bine.

Profitând de liniștea asta totalitară care s-a așternut peste țară, sobolănind prin cotloanele puterii, niște umbre fără chip vor să ne strecoare legile securității naționale. Au reușit ei să-l pună pe Licu judecător la CCR, de ce n-ar reuși să treacă și legile Securității lui Ceaușescu. Și iarăși nimeni nu zice nimic, politicienii se ascund, vocile independente sunt sugrumate, câinele de pază al democrației a ajuns un maidanez în slujba măcelarilor.

Libertatea nu este o stare naturală, libertatea în societate este produsul unor lupte, în momentul în care oamenii nu sunt vigilenți există suficienți șacali gata să o suprime. Numai și gândul de a îngrădi libertatea trebuie pedepsit. Dar mămăliga nu mai explodează.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.