Sunt primul născut din 1970 conform unui articol apărut în România Liberă a timpului. O familie de români, jumătate din Ardeal jumătate din Regat, bucureștean din Drumul Taberei. Am vrut să mă fac pe rând profesor de istorie, medic, avocat, am ajuns prin voia sorții și a vremurilor inginer de cale ferată. Am trăit în comunism nouăsprezece ani, timp în care mi-am terminat liceul, am intrat la facultate și am făcut armata. Am supraviețuit anului 2000 și astfel pot spune că am iubit și în mileniul trecut am continuat să iubesc și în actualul mileniu. Cum se zice, nu am trăit degeaba, am sădit un pom, am construit o casă și am crescut un copil, pe toate acestea le-am făcut chiar de mai multe ori. Nu mi-a plăcut comunismul dar nu mă regăsesc nici în societatea actuală. Am multe întrebări, nu am răspunsuri la toate, am multe răspunsuri și nu am întrebări la toate. Sunt o fire frământată de dorința de a înțelege fără a putea să înțeleg. Nu-mi plac oamenii care le știu pe toate și au certitudini. Fac parte dintr-o generație debusolată fără valori certe, o generație care a participat la distrugerea mitului comunist și încearcă să construiască capitalismul, nu sunt sigur că a reușit nici una nici cealaltă. Îmi place să mă exprim liber și să-mi spun opiniile direct, uneori deranjează și ajung să mă autocenzurez, încă mai lucrez la asta. Am călătorit mult în străinătate astfel am ajuns să iubesc nebunește România și Bucureștiul. Nu fac politică, am încercat și nu mi-a plăcut, mă consider un patriot, nu-mi plac rasiștii, misoginii, și toți cei care discriminează pe orice criterii. Pentru toate acestea mi-ar trebui terapie psihologică însă mă tratează acasă soția mea. Îmi place teatru, poezia, literatura rusească, brânza franțuzească, vinul bun și mai nou Havanele.

Sunt Capricorn și nu suport să fiu criticat, eu sunt perfecționist, dar știu să apreciez o poziție argumentată și constructivă.

Blogul acesta este spațiul meu intim, atâta timp cât nu intrați aici cu bocancii plini de noroi vă primesc cu drag.

Vreau să construiesc un spațiu virtual complet pentru oameni inteligenți.

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.