Opinie

Săptămâna de lucru de 4 zile

S-a discutat cu titlu informativ despre săptămâna de lucru de 4 zile. Nu s-a analizat, nu s-a dezbătut. Probabil din cauza numeroaselor subiecte arzătoare. Cu toate astea, săptămâna de lucru de 4 zile ne privește mai mult sau mai puțin pe toți. Eu vă spun din capul locului că susțin această inițiativa, mi se pare  firească și inevitabilă. Mai mult, susțin introducerea venitului universal și a zilei de lucru de 6 ore. 

Trăim într-o lume digitalizată, automatizată și robotizată. Tehnologia a schimbat total procesele de producție,relațiile de muncă, dinamica economiei. Vechile fabrici și uzine cu zeci de mii de angajați s-au transformat în câteva societăți care produc aceleași lucruri, uneori chiar mai mult și mai bine, într-un sistem multinațional folosind linii de producție moderne, inteligență artificială, și mult mai puține resurse umane. Mașinile de producție nu cer salariu, nu au concediu, nu se îmbolnăvesc și nu fac grevă. Toată evoluția tehnologică a generat profituri uriașe patronatelor. Salariații, dacă nu și-au pierdut locul de muncă, au rămas cu aceleași venituri. Prăpastia dintre bogați și săraci în lume s-a adâncit, bogații au ajuns și mai bogați iar săracii și mai săraci. Știm deja că 10% din populație deține 90% din bogăția lumii. Măsurile astea sunt apreciate de angajați și sunt criticate de angajatori. Patronii nu vor să mărească salariul minim, nu vor să plătescă remunerații decente, caută să-și facă veniturile pe spinarea salariaților, dacă ar putea să-i aducă la lucru sâmbăta și duminica, ziua și noaptea, ar fi cei mai fericiți. De bunăstarea adusă de tehnologie trebui să beneficieze toată lumea.

Mai există și alte argumente, astăzi foarte multe activități au migrat către consumator, se vinde mobilă pe care trebuie să ne-o asamblăm singuri, ne citim contoarele, vorbim cu roboți pe timpul și nervii noștri, ne facem operațiunile bancare, etc. O mare parte din timpul liber e alocată unor activități pe care nu le făceam până acum.

Trecerea la săptămâna de lucru de 4 zile are legătură cu munca de acasă, cu randamentul salariaților la locul de muncă, cu rata reală a șomajului și în final cu economia viitorului.  Probabil că celebra reclamă, ‘’la un clic distanță’’, va deveni o realitate, totul va fi la un buton. ‘’Munca l-a creat pe om dar nici lenea nu l-a omorât’’, prelucrarea ironică a citatului din Engels nu mai e o glumă,  tinde să ne schimbe percepția despre ceea ce știam.

Aceste măsuri pot fi catalogate ca fiind de stânga, însă într-o gândire mai inteligentă a dreptei, ele pot fi în avantajul patronatului, aduc celebra ‘’pace socială’’, nimeni nu-și dorește până la urmă revolte populare. 

O să apară și nelipsiții critici adepți ai capitalismului pur, sălbatic, cei cărora nu le pasă decât de munca și veniturile lor. Se revoltă de fiecare dată când se mai hotărăște o măsură socială, n-ar da niciun leu din banii lor, sunt mereu supărați pe guvern pentru că alocă sume pentru categoriile defavorizate. Omul este o ființă socială, trăim împreună, nu ne putem izola unii de alții așa cum ne izolăm conturile bancare. Din acest punct de vedere trebuie să ne suportăm, sau să ne îngăduim, cum spunea bunicul meu. Și nu e vorba ca oamenii critici să accepte pe cineva, e vorba ca ei să fie lăsați să-și vadă de treaba lor, să muncească, să câștige și să-i înjure pe săraci. Noi muncim, noi aducem venituri la buget, noi ducem țara mai departe.  Așa este, dar faceți asta pentru că vă lasă ceilalți să faceți asta. Suntem toți în aceeași barcă, indiferent că ne place sau nu. Altfel, capitaliștii de succes ar trebui să-și facă afacerile prin păduri și peșteri absolut singuri. 

Toate argumentele de mai sus, precum și altele care vor veni, arată că măsurile propuse sunt juste. Deja ele au fost implementate în alte țări, se discuta mult despre noile concepte legate de muncă și societate, vechile ideologii de stânga și de dreapta sunt evident depășite. Trebuie să gândim fără patimă, realitatea s-a schimbat, e normal să ne adaptăm și noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.