Advertorial

De la iubiți-vă pe tunuri la relațiile de pe net

După ce am citit cartea Sidoniei Drăgușanu, ‘’Jurnalul  Aurorei Serafim ‘’ am avut senzația că e scrisă după rețeta, că  nu e autentică. M-am mai documentat puțin mai ales cu biografia autoarei apoi am accesat propriile amintiri din ‘’epoca de aur’’ și mi-am dat seama că de fapt cartea e foarte autentică. Chiar Nina Cassian a spus de curând că a crezut sincer în idealurile comuniste.

Relația de cuplu între mitul literar și realitate. Am să scriu despre Aurora și Horia respectiv relația mea de cuplu. Este important de menționat că romanul a fost publicat în 1957, în acel an a fost arestat poetul Ștefan Augustin Doinaș de regimul comunist și închis un an pentru ‘’omisiune de denunț’’. Tot atunci s-a reglementat statutul trupelor sovietice staționate în România încă din 1944, guvernul era condus de Chivu Stoica, Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale – Petru Groza, există un singur partid politic- Partidul Muncitoresc Român(mai târziu Partidul Comunist Român) condus autoritar de Gheorghe Gheorghiu Dej , se instaurase Dictatura Proletariatului iar România se numea după abdicarea regelui Republica Populară Română. Societatea românească era epurată de elementele dușmănoase, reacționare, retrograde, prin arestări, întemnițări și lichidare fizică. Noua forță conducătoare, Partidul Muncitoresc Român se autoproclamase partidul săracilor. În acest context, în locul celor eliminați au apărut oameni noi care încercau să-și legitimeze pozițiile pe baza idealurilor comuniste, egalitate, revoluție comunistă, etică și echitate. România a fost considerată națiune înfrântă în război și ca urmare a fost obligată să plătescă datorii uriașe către prietenul de la răsărit. Societatea românească era sovietizată puternic. Doi tineri care se iubeau în 1957 și constituiau un model nu puteau fi decât doi tineri care proveneau din familii sărace, nedreptățiți de regimul burghezo-moșieresc, educați în spiritul nou revoluționar, plini de avânt, muncitori, dăruiți rolului lor social pentru partid, țară și popor. Dragostea unor tineri care nu împărtășeau aceleași idealuri politice nu era posibilă, ei nu puteau să între în contact cu alte elemente pentru că aceștia îi degradau moral.

Astăzi societatea trece printr-o frământare profundă, oamenii educați în spiritul comunist au trebuit să se adapteze regimului capitalist recuperând în același timp și diferențele economice. Mentalitățile adânc impregnate în mentalul colectiv nu se pot schimba peste noapte, uneori nu se schimbă niciodată. Noi am încercat și încercăm să facem eforturi importante pentru a ne adapta dinamicii din ziua de azi fără a avea modele de urmat. Ne bucurăm de libertatea de exprimare, libertatea de circulație, libertatea de a ne educa și a studia orice. Pe noi doi ne-au apropiat foarte mult pasiunile comune, literatura, poezia, teatrul, lucruri care au făcut să ne întâlnim undeva într-o sfera a ideilor unde am putut trece peste toate impedimentele. Ne-am încurajat reciproc, ne-am susținut reciproc, ne-am respectat reciproc toate inițiativele, opiniile, realizările, în mod sincer.

O prima asemănare între noi și cuplul din carte este că și noi împărțim aceeași viziune socială, ei erau amândoi comuniști, noi suntem amândoi anti-comuniști. Un alt aspect care ne apropie este atitudinea față de muncă, și ei și noi considerăm că oamenii trebuie să muncească. Motivația este însă diferită, ei considerau munca o împlinire în plan personal neavând presiunea economică, noi muncim mai degrabă pentru rațiuni economice iar dacă se întâmplă ca muncă să ne împlinească și dorințele interioare e o mare șansă. Și ei și noi aducem frustrări din trecut și încercăm să le rezolvăm în prezent luptând împotriva celor care le-au generat, ei împotriva clasei exploatatoare, noi împotriva mentalităților vechi.

Ceea ce însă ne diferențiază este de exemplu atitudinea față de eșec, față de ratare. Ei nu concep că există așa ceva, ei consideră că orice obstacol poate fi trecut prin tenacitate iar dacă lucrul ăsta nu se întâmplă de vină e altcineva. Aurora când face judecată relației ei cu Ștefan îl zugrăvește în culori foarte nefavorabile iar pentru eșecul ei în acesta relație îl găsește vinovat pe el și pe Lavinia. Niciodată nu-și pune problema că ea ar putea să fie vinovată. Ea a fost fată săracă care a muncit din greu să ajungă bine, e mulțumită cu viață ei, ceilalți au avut șansă, sunt leneși, depravați, mincinoși și infideli. Noi înțelegem că putem să greșim, avem conștiință și din cauza asta avem mustrări de conștiința. Avem empatie, încercăm să ne punem și în pielea celuilalt, ne îndoim, ne punem întrebări, acceptăm că nu avem toate răspunsurile la noi iar atunci când greșim recunoaștem și ne corectăm. Poate nu facem exact așa tot timpul însă asta e direcția.

Relația Aurorei cu Horia e o relație perfectă, nicio fisură, nicio supărare, nicio ceartă, nicio gelozie. În realitate într-un cuplu există și asemenea situații de criză, de multe ori sunt chiar benefice relației, sunt supape de eliberare a tensiunilor strânse. Eu am învățat să mă cert în cuplu, adică să înțeleg că într-o dispută nu se pune în discuție fundamentul cuplului, putem avea o divergență însă asta nu înseamnă că nu ținem unul la altul.

Și pornind chiar de la ideea din paragraful anterior, Aurora și Horia nu învață nimic unul de la altul, ei sunt autosuficienți. Se ajută, mai mult în cadrul profesional, însă după interacțiunea lor rămân neschimbați fiecare.  Noi ne-am schimbat foarte mult unul pe celălalt, până la urmă asta e esența unui cuplu, puterea de adaptare.

Sidonia Drăgușanu

Dar personajul, extrem de viu și actual, care mi-a plăcut mie cel mai mult a fost de departe Lavinia, personajul negativ.  Are motivație, discurs, determinare, un personaj pe care l-am întâlnit de atâtea ori în realitate. Numai că în realitate, eu am întâlnit Lavinii provenite din pătura săracă, determinate să parvină, să se închirieze pe termen limitat, folosind partidul ca pe o cârjă, mariajul din interes,  să ajungă la același rezultat cu aceiași mentalitate ca Laviania din roman.  Din păcate eu nu am mai apucat să cunosc decadenți, retrograzi și reacționari ca în roman. Fuseseră toți lichidați.

Astăzi este încurajată exprimarea interioară pentru a te elibera și a te vindeca. Din păcate nu mai ascultă nimeni.

Articol scris pentru Spring SuperBlog.

Susține blogul cu un share:
error

This Post Has 4 Comments

  1. Ioana Reply

    Cateva idei interesante in acest articol. Imi pare rau ca romanul ales iti pare cliseu. Autoarea a scris si carti profunde, autentice, sincere

    • nucumorar Reply

      Eu cred ca și romanul asta e autentic, pur și simplu asa a crezut și asa a scris. Nu m-am abținut sa nu observ ca cei obidiți ii răzbesc pe cei îmbuibați. Asa se scria atunci, nici nu se putea scrie altfel chiar dacă ai fi vrut.

  2. Pingback: Proba 10. Relația de cuplu, între mitul literar și realitatea cotidiană

  3. Pingback: De la iubiți-vă pe tunuri la relațiile de pe net | Sidonia Dragusanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.