Opinie

Nu e despre Barna și Dăncilă

Primul tur al alegerilor prezidențiale a lăsat în urmă o năuceala generală. De ce a luat ăla așa puțin, de ce a luat așa mult, e diferența mare, e diferența mică, cine a greșit, cum fost posibil așa ceva ? Lupta câștigată  pe facebook a fost pierdută în viața reală. În mod clar atracția scrutinului a fost lupta pentru locul doi, președintelui  în funcție rămânându-i rolul, atât de potrivit, de arbitru.

Adevărata confruntare a fost între forțele progresiste reprezentate de USR și nucleul dur al conservatorilor comuniști reprezentat de PSD. Barna și Dancila.

Dacă ne uităm pe structura electoratului în funcție de vârstă, studii și domiciliu observăm câteva aspecte interesante. Pentru Barna au votat tinerii cu studii superioare din orașe iar în spatele lui Dancila s-au aliniat cei din mediu rural cu studii elementare aflați la pensie. Cele două categorii sociale s-au confruntat de fapt în realitate la alegerile prezidențiale. În timp ce PSD-ul a mărit pensii și salarii așteptând în schimb votul, USR-ul a polarizat nemulțumirile tinerilor pentru care guvernele social-democrate nu au făcut absolut nimic. Tinerii care muncesc între 10 și 12 ore pe zi în corporații pentru salarii care nu sunt extraordinare, în condiții concurențiale și care nu înțeleg de ce trebuie ei să plătescă factură măririlor făcute de PSD. E la mintea cocoșului că toate măririle astea nu s-au făcut din buzunarele personale ale miniștrilor, cineva trebuie să plătească, cei care plătesc sunt cei care sunt în activitate. Ei nu au primit locuințe de la stat așa că a trebuit să se îngroape în datorii la bănci pentru apartamentele în care locuiesc. În domeniul privat cel mai curent mod de retribuire a muncii e salariul minim pe economie. În condițiile astea tinerii se văd depășiți la venituri și de colegii lor angajați  la stat dar chiar și de bunicii lor care au căpătat măriri peste măriri de pensie. Oricât ar încerca cineva să refacă armonia socială după ce a perturbat-o grav e utopic. Tinerii se văd scoși în afară societății de la beneficii și trimiși la muncă să livreze taxe și impozite la buget. Nu se mai verifică deloc teoriile propagandistice cu sărmanii bunici bătrâni și bolnavi care nu au resurse.

Aseară tinerii din România au primit o palmă dura și amară de la bunicii lor. Se trece ușor peste faptul că pentru Barna au votat un număr important de alegători care acum se văd scoși din joc. Mesajul pe care l-au primit este acela că vocea lor nu contează. Și lucrul ăsta e cel mai trist. Asta a fost lupta trecutului cu viitorul și din păcate a fost pierdută.

Am văzut că îl tot cheamă pe fostul președinte Ion Iliescu la tribunal pentru niște întâmplări/fapte mai vechi. Asta după 25 de ani de la producerea lor.

Sunt convins că generația tinerilor care a pierdut aseară alegerile va conduce România peste zece sau douăzeci de ani. E normal și e firesc.

Palma pe care au primit-o aseară a durut și nu o vor uita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.