Opinie

Economii de resurse, economii în buzunar

Să-ți faci o casă într-o viață e un lucru important. Vorba aia : ‘în viață trebuie să plantezi un pom să faci un copil și să-ți construiești o casă’. Acum pot fi și variațiuni pe tema asta, adică casă poate să fie un apartament luat în rate și plătit până la bătrânețe, tot aia e. Eu însă am ales să fac o casă, casă pe pământ, cum se spune acum.

O problema pe care am întâmpinat-o a fost încălzirea pe timpul iernii. Veneau facturile la gaze de credeam că o să mai construiesc încă o casă. Cu toate că am folosit materiale termoizolante, cărămizi zidite pe lungime cu găuri de aer care în principiu trebuiau să asigure izolarea termică, rezultate nu au fost pe măsura așteptărilor. Ajunsesem să ne restrângem în casă în camere mai mici ca să putem face față cheltuielilor. În contextul ăsta am hotărât că e neapărat necesar să facem izolația casei, o izolație exterioară dar și o izolație interioară. Pentru că nu sunt specialist în domeniu și nu vreau să fiu omul atotștiutor am consultat un specialist care astăzi se numește auditor energetic. Mi-a făcut o evaluare profesionistă și mi-a livrat un plan de execuție privind ceea ce trebuia să fac. Ca urmare, în primăvară, imediat ce vremea s-a mai încălzit, am început să fac izolarea clădirii. Vreau să vă spun că atâta timp cât am avut casa neizolată au apărut inclusiv probleme legate de infiltrații, mucegai, igrasie. Degeaba încercam să aplic diverse soluții anti-mucegai și anti-igrasie pentru că  ne-eliminând cauza fenomenul se repeta. Am făcut o investiție destul de costisitoare în izolarea pereților, atât pe exterior cât și pe interior însă a meritat toți banii. În iarna următoare am simțit recuperarea costurilor la facturile de gaze, nu am mai avut probleme cu mucegaiul și igrasia și cel mai important, am putut să folosim toată casa fără să fim nevoiți să ne restrângem în camere mici, ușor de încălzit.

Am observat același fenomen și la părinții mei care aveau un apartament într-un bloc comunist la care s-a făcut izolarea termică. Temperatura din apartament a crescut pe timpul iernii fără să se modifice nivelul de căldură livrat în calorifere. Iar modificarea asta a dus la sporirea confortului. Dacă înainte părinții mei pe timpul iernii se îmbrăcau gros, porneau gazele la bucătărie, puneau tot felul de suluri la geamuri, foloseau niște benzi adezive pentru izolarea geamurilor, acum fără nimic din toate acestea putea să locuiască omenește.

Pentru casă a fost nevoie să-mi fac un certificat energetic, este obligatoriu dar este și util, poți vedea exact situația pierderilor de căldură. Când părinții mei au dorit să vândă apartamentul a trebuit să obțină un certificat energetic așa că am consultat lista de prețuri certificate energetice.

Pentru casa mea însă , deoarece au trecut deja zece ani de când am făcut lucrările de izolație termică, vreau să fac o evaluare a stării izolației cu sistemul de termoviziune clădiri. E o metodă modernă care te ajută să eficientizezi la maxim izolarea locuinței. Nu în ultimul rând, datorită faptului că am o locuința izolată termic, protejez mediul înconjurător consumând mai puține resurse.

Uneori cheltuind un pic mai mult azi poți să economisești mai mult mâine.

Articol scris pentru proba 18 a concursului SuperBlog2019

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.