Cât e ceasul?

Primul meu ceas l-am primit când am împlinit zece ani. Era un ceas pentru copii însă eu eram foarte fericit. Taică-miu avea un ceas bărbătesc mai mare și făcea niște gesturi teatrale când se uită la el. Mie mi se părea ceva foarte masculin să te uiți la ceas. Deci aveam ceas, mă uităm din minut în minut la el să văd ce s-a mai schimbat pe ecran. Dormeam noaptea cu el, eram nedespărțiți. Toate bune și frumoase, ceasul l-am primit prin iarnă însă vara a venit vremea de ștrand. M-am dus cu băieții la ștrandul nostru din cartier’ Trei Ligheane’. Bineînțeles că am uitat că am ceasul la mâna și m-am bălăcit fără nicio problemă. Seara mi-am dat seama de catastrofă, ceasul se înecase. Am fost distrus. N-am primit alt ceas în schimb pentru că ai mei au spus că va avea aceiași soarta. Așa că primul meu ceas, pe care n-am să-l uit niciodată, a avut o viață scurtă dar frumoasă.

Taică-miu avea un ceas rusesc, luat chiar de la Moscova din singura lui deplasare în străinătate pe vremea lui Ceaușescu, un Pobeda de care era foarte mândru. Îmi tot spunea că o să mi-l lase mie ca amintire. Din păcate nu am mai apucat să întru în posesia lui pentru că la pierdut sau i-a fost furat la cârciumă. Așa că i-am dat eu un alt ceas să-l uite pe ăla pierdut.

Am început să lucrez în vânzări și am observat că accesoriile sunt foarte importante. Lucram pentru o firma care își avea sediul la Geneva. La parterul blocului unde erau birourile era bineînțeles un magazine de ceasuri. Angajații firmei pentru care lucram aveau o reducere la magazinul ăsta pentru că erau vecini de bloc. Încă din prima zi de când am văzut mi-am zis că o să-mi iau un ceas din Elveția să pot beneficia și eu de reducere. Am tot amânat momentul până când s-a hotărât mutarea sediului de la Geneva la Praga. Trecuseră 15 ani. Având în vedere contextul m-am grăbit să-mi cumpăr și eu mult promisul ceas elvețian de la mama lui. Am ales un Tissot argintiu de care sunt foarte mândru și astăzi. Șeful meu de atunci avea un ceas masiv, cred că Seiko, dar care era foarte ușor. Eu purtam un Orient cam de aceiași mărime dar care era mult mai greu, practic îmi rupea mâna. Mi-a explicat că el are o brățară de titan.

Între timp am mai cumpărat ceasuri, soția mi-a dăruit un Casio negru foarte elegant. Mi-am cumpărat și o cutie specială să le pot depozita în ordine. Și uite așa am devenit cumva pasionat de ceasuri. Da, am câteva pasiuni bizare, nu știu cum m-am procopsit cu ele, de exemplu pe lângă ceasuri mai îmi place să colecționez cuțite de bucătărie.

Vreau să-mi mai cumpăr un ceas, să fie rusesc, că n-am apucat să-l moștenesc pe ăla de la taică-miu. Să fie negru, nu foarte mare, cu o curea din piele. În general port costume închise la culoare și prefer chiar negrul. Curea din piele neagră, cămașă albă sau albastră. M-am uitat peste ofertele on line de ceasuri bărbătești de la Watch Shop, la care fac și eu reclamă pe blog, și m-am oprit la firma Vostok. Caut un ceas automatic, pe ceasuri bărbătești Vostok, sunt nouă variante automatice. L-am ales pe al doi-lea, mi se pare discret, elegant, de calitate, și se numește Limouzine Tritiuma. A fost purtat la început de oficiali și oameni politici sovietici. Foarte tare. Vostok e o firma rusească de ceasuri care a livrat la înființare armament în cel dea-al doilea război mondial începând cu 1942. După război s-a reprofilat în producția de ceasuri primul ceas purtând numele de Kirov. În 1962 primul astronaut zboară în spațiu, Yuri Gagarin, iar ceea ce nu știați este că avea la mâna un ceas Vostok. Eu și Yuri Gagarin.

Un ceas trebuie să fie discret dar să vorbească mult. Hai pa.

Articol scris pentru proba 21 a concursului SuperBlog 2019