Opinie

Nu mă interesează nicio dezbatere

Există undeva pe la țară, un obicei ca după nuntă, nașii să fie urcați pe măgari sau într-o căruță și să fie batjocoriți. Adică după ce ei sunt recunoscuți ca fiind cele mai importante persoane de la petrecere într-un mod bizar devin victimele bătăii de joc a nuntașilor. Nu am înțeles morala obiceiului. E nevoia de a trânti în noroi conducătorii pentru a demonstra că sunt și ei vulnerabili, că sunt și ei neputincioși, capabili de a fi ridiculizați.

În momentul în care comuniștii s-au hotărât să elimine fizic intelectualitatea poporului român s-au confruntat cu o problema de motivare a călăilor. Aceștia erau sub impresia imaginii  sărmanelor victime. Politrucii veniți de la Moscova au selectat cei mai josnici oameni, scursurile societății, brutele labile psihic. Chiar și în aceste condiții activiștii au fost nevoiți să-i prelucreze intens explicându-le că acei profesori universitari, înalți prelați, oameni de știință, doctori, somități de nivel european, sunt de fapt niște filfizoni cu școală la Paris(din mărturiile torționarului Țandără). I-au învățat să-i tragă după ei în noroi, să-i suprime ca ființe educate, să-i trateze cu mintea unor animale.

Deontologii democrați de astăzi reclamă o dezbatere între finaliștii la alegerile prezidențiale. Discursul complet este că dacă nu se face acesta dezbatere e suprimată chiar democrația. Pe bune ? Adică dacă nu va avea loc acesta dezbatere o să vină o dictatura ? După cum îi știu pe concetățenii noștri unora nici nu le-ar displace atât de mult, l-ar vrea reînviat pe Ceaușescu să-i pună pe toți la punct. Tocmai ăștia țipă acum despre democrație. Lipsa democrației este acolo unde două milioane de votanți s-ar prezența la urne și ar susține chiar și o glugă de coceni. Lipsa democrației este când poate candida oricine, un smintit, un nebun, un psihopat, și primește fără rezerve două milioane de voturi.

Pe jurnaliștii de la televiziuni îi înțeleg, o dezbatere face rating, aduce publicitate și în final aduce bani. Faptul că susțin dezbaterea asta din toți bojocii ține strict de interesele profesionale. Nu în ultimul rând, jurnalismul de televiziune e din ce în ce mai afectat de fenomenul de pe internet și în felul acesta și-ar mai apropia un pic publicul pierdut. Oricum e o frecție la un picior pentru că pe termen lung partida e definitiv pierdută tocmai din cauza acestui tip de comportament.

Nu-i înțeleg însă pe cetățenii liberi, nepartizani, care se isterizează că nu se face o dezbatere. Ce anume să aflăm din acesta dezbatere ? Ce au făcut cei doi candidați ? Păi știm ce au făcut că doar nu am trăit în Papua Noua Guinee. Mie nu trebuie să-mi vină cineva să-mi spună ce s-a întâmplat, l-am văzut pe Klaus și a văzut-o și pe Vasilica, sunt de ani buni în prim-plan, nu am nevoie nici de explicații nici de rezumate. O altă întrebare măreață e : Ce o să facă ? Păi va răspund eu, o să facă exact ce au făcut. Exact așa cum îi știți. Klaus o să fie relaxat, între două deplasări la Sibiu o să meargă și peste ocean la Casă Albă să facă poze cu Trump, dacă are chef merge  la prietena lui Merkel, poate să bea un ceai la curtea împăratului Japoniei, mai merge la schi apoi se întâlnește cu Macron sau Junker, cum crede el. Vasilică va face exact ce a făcut până acum, va bate cu tocul pantofului în masa europenilor că ea e femeie și nu acceptă să fie jignită sau trasă la răspundere, se va întâlni cu primarul din New Jersey să anunțe deschiderea unei fabrici de mezeluri la Mizil, va mută ambasada de la Ierusalim la Tel Aviv și invers. 

Se spune că în dezbaterile din trecut candidații au dat niște replici extraordinare și au câștigat. Nu e adevărat absolut deloc. Nimeni nu a măsurat lucrul ăsta și în esență e o manipulare cu scopul de justifica existența dezbaterilor. Cei mai mulți specialiști spun că cetățenii își formează opțiunea de vot cu mult înainte de perioada de campanie și își schimbă foarte greu opțiunea. M-am uitat la o dezbatere înainte de turul unu între Barna și Paleologu. După dezbatere, pe internet, partizanii lui Paleologu au zis că a fost cel mai bun iar cei ai lui Barna că el a fost câștigătorul. La vot s-a demonstrat că dezbaterea respectivă nu a modificat absolut nimic, Paleologu a luat puțin sub procentul partidului, iar Barna a pierdut voturile în favoarea lui Iohannis din cu totul și cu totul alte motive.

Pe de altă parte nu ar fi corect ca viitorul președinte al republicii să fie stabilit după o dezbatere, adică dacă unul e mai dibaci la vorbă, mai provocator, mai inspirat, să câștige doar pentru că a avut o zi mai bună. Să ne amintim de celebra replică a lui Băsescu în dezbaterea cu Geoană despre aducerea lui Nicolae Popa. În momentul respectiv foarte puțini știau cine e Popa. Nimeni nu știa ce relevanță are faptul ăsta pentru dezbatere. S-a lăsat impresia că e foarte important momentul. Acum putem să judecam la rece, aducerea lui Nicolae Popa nu a avut nicio relevanță în discuția respectivă, Geoană nu avea nicio implicare, totul a fost o perdea de fum. Mai știe cineva ceva de Nicolae Popa ?

Dezbaterile la noi au ajuns la un nivel extrem de scăzut, grosier, primitiv. Țipetele, urletele, gesturile teatrale de dramolete ieftine, au transformat viața noastră politică într-o continuă telenovelă. Televiziuni de casă, moderatori partizani, analiști ieftini, circ de proastă calitate, asta nu e atmosfera pentru o dezbatere civilizată.

Nu vreau să văd o dezbatere pentru că cei doi candidați nu au posibilitatea să comunice pe aceiași frecvența, ar fi discuția dintre un perete și o meduză. Acuzații, mahalagism, jigniri, pusul poalelor în cap, pentru doi candidați la funcția de președinte ar fi deplorabil, nu doar pentru ei, și pentru noi. Ar fi oribil să asistăm la așa ceva, jenibil. Apoi să mergem să votăm.

Atunci când vreau să fac o lucrare în casă , să pun faianță, gresie, orice, mă interesează să angajez un meseriaș bun. Nu mă interesează să fie guraliv, lingău, șmecher. Vreau să știu ce a făcut înainte, vreau să am recomandări despre el și mă interesează să știe bine ce face. Nu mă interesează dacă e mic sau înalt, gras sau slab, frumos sau urat, femeie sau bărbat( să-i fac pe plac doamnei Dăncilă ). Mă interesează să facă o treaba bună. Noi avem acum deschisă poziția de președinte al republicii, facem angajări. Au mai rămas doi candidați. Nu o să-i punem să se bată ca doi cocoși să ne hotărâm. Că nu ăsta va fi jobul lor.

 Nu mă interesează nicio dezbatere.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.