Opinie

Ocolul pământului pe gustul meu,

Adevărul este că privind retrospectiv în copilărie am călătorit puțin. Puțin în comparație cu ce posibilități au copiii de astăzi. Am călătorit în exclusivitate în țară pentru că în străinătate era imposibil. Însă pot spune că am călătorit enorm prin lecturile de adolescent. Am călătorit în spațiu dar și în timp. Și ca toți copiii de vârstă mea mi-am imaginat în fiecare seară, înainte de culcare, călătoria mea fabuloasă, călătoria în jurul lumii. Toți citeam cu nesaț romanele lui Jules Verne. Apoi discutam, ne împărtășeam impresiile, făceam uneori chiar și planuri. Cu toate astea la mijlocul anilor 80 nu puteai spera să mergi nici până în Bulgaria la Ruse. Cu mintea puteai să mergi unde vroiai tu, îți trebuia doar un glob pământesc și imaginație.

comicvine.gamespot.com

Din cauza asta, astăzi, când printr-o schimbare miraculoasă este posibil să călătorești liber, m-am hotărât să împlinesc visul puștiului din mine. O călătorie fabuloasă în jurul lumii, nu neapărat în 80 de zile.  Totuși nu mai suntem în secolul mașinilor cu abur așa că voi planifică totul un pic mai profesionist. Voi apela la o agenție de turism, bineînțeles Christian Tour.

Phileas Fogg îl avea pe francezul Passepartout eu o am pe nevasta-mea. Ea poate să fie uneori și în rolul lui Fix pentru că nu se pune problema de valet, ăla sunt eventual eu. Așadar tovarășul meu de călătorie va fi soția mea, la bine și la rău până când ….(hai să nu ne posomorâm).

Am luat harta lumii, mi-am ascuțit un creion roșu și înarmat cu mult optimism și imaginație am trecut la stabilirea traseului. Împreună, nu singur, Doamne ferește. Ne uităm peste oferta de “circuite culturale Christian Tour“ dar și “circuite exotice Christian Tour”. Hotărâm să pornim spre est, la fel la Phileas Fogg.

illustrations-by-Leo-Kaplan

Prima oprire : Israel-Iordania. O călătorie spirituală fundamentală și unică. Vom posti înainte că să putem interioriza cum se cuvinte toată semnificația. Vom merge în Haifa apoi la muntele Tabor, Nazaret, Cana Galileii, Amman, Petra, Ierihon, Bethleem. Cel mai emoționant este să scriu despre: Ierusalim, Muntele Măslinilor, Via Dolorosa sau Calea Crucii. Și în final : Bethleem, biserica Nașterii Domnului și muntele Sion. Vom merge cu siguranță în Ierusalim la Zidul Plângerii. Vom mânca cuscus, Hummus, Halloumi, Falafel, carne de miel cu tahini și la desert Kanefeh.

A două oprire : India, Nepal, Bhutan. O a doua destinație mistică. Sunt pasionat de toată mitologia indiană, de religia hindusă, mi-ar place să experimentez viața într-un ashram. Vom merge în primul rând în Delhi, capitala Indiei, un oraș străvechi cu peste 22 de milioane de locuitori. Din Delhi vom merge în Jaipur, ‘’orașul roz’’. Mergem la Templul Birla ridicat pentru zeul Vishnu. Mai departe în Kathmandu, capitală Nepalului. Mă interesează în mod deosebit să văd un crematoriu uman. Bhutan este considerată țara oamenilor fericiți. Noi vom merge în Paro, orașul cu singurul aeroport internațional. Aici vom întâlni budismul de tip tibetan. Bucătăria indiana este una dintre cele mai bogate din lume. Vrem să testăm gusturile specifice cu toate că e mai mult decât evident că nu vom putea acoperi toată oferta. Neapărat pâinea tip naan, pui cu sos curry, shakshuka, samosa, pui Tandoori, pui Tikka Masala iar că băuturi: chai și lassi. Evident că ne vom lasă ispitiți.

Mai departe mergem în China. O să ajungem în Beijing de unde o să mergem să vedem Marele Zid. Trebuie să vedem neapărat piață Tiananmen devenită atât de celebra. Mai departe în Orașul Interzis, apoi la mausoleul președintelui Mao, vom vedea armata războinicilor de teracotă. Vom face o plimbare pe fluviul Li, mergem în Shanghai, Hong Kong, Macao. Am mai mâncat rată de Beijing dar niciodată în Beijing așa că am să văd cum e. Am înțeles că este foarte multă mâncare stradală făcută direct în fața clientului. Mă interesează. În rest cred că suntem deja familiarizați cu bucătăria chinezească pentru că a devenit un produs eficient de export al Chinei. Vom verifica toate gusturile mâncărurilor deja cunoscute la ele acasă.

Următoarea oprire, Japonia. Din Tokyo vom merge la Nikko să vizităm mausoleul shogunului Tokugawa despre care am citit în atâtea cărți.  Mergem neapărat la muntele Fuji. Mai departe explorăm Kyoto, Nara și Osaka. Din bucătăria japoneză cu siguranță sushi în toate felurile și sake. Apoi poate onigiri, ramen, soba și altele.

Părăsim Asia că să ajungem în America, dar nu ca Phileas în America de Nord, noi vom merge în Cuba. Am mai fost, ne-a plăcut, vrem să mai vizităm câteva locuri pe care nu le-am văzut. De exemplu Santa Clara. Vom merge în plus în Cienfuegos, Trinidad, Cayo Santa Maria. Bineînțeles că vom sta în Havana și vom vizită hotelul unde s-a cazat Ernest Hemingway, vom ascultă muzică cubaneză și vom fuma Cohiba nr 6. Bucătăria cubaneză seamăna cu cea mexicană, evident, fasole, orez, carne de vită și o grămadă de cocktailuri.

Din Havana plecăm spre Londra, nu de alta dar trebuie să trecem pe la  Reform Club să ne anunțăm realizarea, ocolul pământului într-un timp nelimitat. În Londra mai vedem: palatul Bukingam, Big Ben, Wesminster Abbey, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, și multe altele pe care nu pot să le enumăr aici pentru că ar plictisi pe toată lumea.

În final vom ajunge în București dar sigur nu în 80 de zile, cred că după un an, celebrul an sabatic.

Articol scris pentru proba 5 a concursului SuperBlog 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.