Opinie

Dispora trebuie să voteze

Vă spun din capul locului că nu am votat. Am vrut dar nu am putut. În perioada respectivă am avut programat un city break în Viena. Cu toate că ne-am pregătit inclusiv pentru a vota în Viena a fost practic imposibil. Puhoi de români care se îndreptau spre Prinz Eugen 60, familii cu bunici, copii, frați, surori, au luat cu asalt ambasada. Dacă aveai copii șansele de a vota erau mari, familiile cu copii aveau prioritate. Apăruse și un anunț haios pe facebook „închiriez gemeni pentru votare”

Viena a rămas același oraș minunat emanând cultură și civilizație prin toți porii. În fața operei un concert de muzică simfonică în aer liber, pe Muzeumstrasse o expoziție împotriva Holocaustului, la Rathaus un partid își sărbătorește victoria în alegeri, muzeul lui Freud s-a mutat din casa acestuia în locația unde își avea cabinetul din cauza unor lucrări de renovare, la Cafeneaua Centrală se stă la coadă pentru un loc. Când trec pe lângă celebra cafenea îmi amintesc dialogul kaiserului cu unul dintre miniștrii lui. În momentul în care a început revoluția din Rusia acesta și-a întrebat ministrul cine o conduce. Ministrul i-a răspuns: ‘se pare că domnul Troțki de la Cafeneau Centrală’. În parcul Prater este și muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds am făcut poze cu toate celebritățile în viață sau trecuți de multă vreme în neființă.. Pe vremuri, prin anii 2000, mergeam pe Mariahilfer strasse, de data asta nu am ajuns. Am ajuns însă la școala spaniolă de echitație , la domul sfântului Ștefan, palatul imperial de la Hofburg, castelul de la Schonbrunn și încă la câteva obiective. Viena a rămas aceiași capitală imperială de vis, fast copleșitor, artă și cultură, mentalitate occidentală. Prin anii 2000 recunoșteam românii oarecum repede, erau buimaci, întrebau timid câte un localnic într-o germană sau engleză rudimentară unde se află câte ceva. Erau îmbrăcați prost și aveau neapărat o pungă de plastic în mâna unde își cărau mâncarea și apa. De dată asta a fost cu totul și cu totul altfel, românii pe care i-am întâlnit în oraș, de altfel în număr mare, nu se mai individualizau. Erau practic de-acolo. La un moment dat i-am făcut soție câteva fotografii într-un parc, e plin de parcuri, și ea mi-a spus că unele sunt bine făcute iar alte nu. Eu oricum nu-mi dau seama, asta e un simt al femeilor. De lângă noi un bărbat, ieșit și el în parc cu soția, mi-a spus în română râzând : ‘așa fac toate’ . Aș fi putut jura că sunt austrieci. Ne-am dus să mâncăm celebrul șnițel vienez la un local în spatele primăriei. Când a venit chelnerița am început să-mi caut cuvintele în germana mea prăfuită învățată în liceu la care ea mi-a surâs înțelegător și mi-a spus ‘spuneți de doriți’, evident în română. Am vorbit despre țară, despre românii din Austria, despre vot. M-a impresionat faptul că știa perfect ce se întâmplă în România, știa mai multe lucruri chiar și decât mine, iar eu încerc să mă țin la curent. Mi-a spus ceva despre un discurs al premierului nostru  cu sfântul Mitică. Am încercat să-mi dau seama după accent cam de unde ar fi din România, nu mi-am dat seama. Mai târziu a mai venit un grup de români, o familie de trei generații, o cunoșteau pe chelnerița româncă, au început să discute invariabil despre alegeri. Noii veniți erau foarte fericiți că apucaseră să voteze, unul dintre ei vorbea la telefon cu cineva din țară și ii reproșa că el a stat la coadă la vot ore întregi iar ăla din țară a stat la cârciumă și nu a votat. Cu ocazia asta am aflat că fată care ne servea era din Neamț. Ceilalți erau din Ardeal, mi-am dat seama după accent. Pe vremuri fugeam de români în străinătate, când erau în grupuri erau foarte gălăgioși și teatrali, acum nu, discuțiile decurgeau normal, firesc, fără exagerări inutile. Nu am văzut cerșetori, celebrii cerșetori români agresivi și insistenți care te fac să-ți fie rușine că ești conațional cu ei. Or fi fost, nu știu, nu am fost peste tot în Viena, însă eu acum nu am întâlnit niciun cerșetor.

Mi-am dat seama că aș vrea să trăiesc și eu într-o asemenea ambianța, mi-am dat seama că se poate trăi confortabil într-o astfel de lume, fără disperare, fără circ, fără spectacol din orice nimic. La un moment dat trece o familie de austrieci, ăștia vorbeau germană între ei, două fete în față și părinții la câțiva pași în spate. Pe strada perfect curată un cornet de înghețată căzut sau aruncat, una din fete se apleacă și-l duce la coșul de gunoi. Nu era cornetul ei, pur și simplu a făcut gestul ăsta în modul cel mai firesc.

Aud în România că sunt unii care se tot miră, nu vreau să spun ca cine, că de ce vrea diaspora să voteze, că să voteze pentru țările în care locuiesc. E cea mai mare gogomănie care se poate imagina. Argumentul lor e că de ce ar trebui să ne hotărască nouă viitorul niște români plecați din țară. Păi tocmai din cauza asta, că sunt plecați din țară și ei știu cel mai bine cum se trăiește într-o lume normală, civilizată, europeană. Pentru că românii plecați își iubesc necondiționat țara, pentru că nu au uitat nici o clipă România și pentru că își doresc mai devreme sau mai târziu să se întoarcă într-o Românie care să arate ca țările pe unde sunt ei risipiți. De ce ar avea mai mare dreptul de a vota un alegător din țară, un om care n-a ieșit niciodată nicăieri, un om care e manipulat ordinar la televizor de niște mincinoși fără scrupule. 

Mi-a plăcut la Viena și am să mă mai duc.

Susține blogul cu un share:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.