Advertorial

Un espresso de la magNet

În fiecare dimineață îmi încep ziua cu o cafea. Un lucru astăzi absolut banal. Milioane de oameni fac asta într-o rutină universală. De multe ori ăsta e și micul-dejun. Pe drum spre serviciu observ alți oameni care asaltează automatele de cafea, oameni grăbiți ce traversează stradă ținând în mâna paharele de plastic fierbinți cu licoarea magică, la birou colegele care se îndeletnicesc cu prepararea ritualică a aceleiași cafele. Dimineața a devenit echivalentă cu pudra fină dizolvată în apă clocotită. Dar nu a fost așa tot timpul.

În comunism o ceașcă de cafea “naturală” era o minune. Inteligenții care ne conduceau, din dorința de a ne emancipa sentimentele naționale și cum în România nu creștea arborele de cafea, inventaseră celebrul ‘’nechezol’’. Cafea cu înlocuitori, 20% cafea și 80% năut, ovăz, hrană pentru cai. Asta era cafeaua după anii 80 de când marele cârmaci a hotărât să devenim singura țară din lume fără datorii externe și deci fără importuri. Cafeaua naturală se găsea doar în shop-uri, magazine cu vânzare în valută, în condițiile în care românii nu aveau voie să dețină valută. Singura posibilitate de a ajunge să bei o cafea adevărată era ori să o cumperi de pe piață neagră unde ajungea prin cetățenii străini ce puteau cumpăra din shop-uri sau din coletele supervămuite și jefuite trimise de cei din străinătate acasă. Prețul unui pachet de cafea era astronomic, un kilogram ajungea să coste un salariu pe o lună. Cam așa beam noi cafea pe vremea epocii de aur. Astăzi nici nu ne putem imagina ce valoare avea o ceașcă de cafea pe timpul ăla.

Poate din motivul ăsta apreciez astăzi mai mult diminețile. Și tot din motivul acesta îmi doresc să beau cea mai bună cafea, naturală și bine preparată. Îmi plac boabele de cafea. Ca urmare mi-am cumpărat un espressor care râșnește boabele. Pentru că prefer să mă informez de pe net în liniște am ales să fac achiziția de la magazinul on-line magNet.ro. Am ales din categoria promoții espressoare. Preparăm în fiecare dimineață două cafele concentrate în timp ce în bucătărie se întinde leneș mirosul de boabe proaspăt măcinate. Ne facem planul pentru ziua ce stă să înceapă, ne punem de acord asupra unor decizii de luat, căpătăm energie, mintea se conectează la problemele curente. Și toate astea se întâmplă în mod obișnuit, pe nesimțite, zi de zi.

Ai o întâlnire de afaceri, o întâlnire cu prietenii, mergi într-o vizită, într-o banca, peste tot ești întrebat dacă nu vrei o cafea. Uneori devine supra-solicitant. Totuși în jurul cafelei se desfășoară atâtea evenimente, discuții, dezbateri, hotărâri, și noi nici măcar nu realizăm lucrul ăsta. Un arbust tropical descoperit prima oară în Etiopia în regiunea Koffe care a pricinuit inclusiv războaie. Cafeaua se produce astăzi în peste 50 de țări, cel mai mare producător fiind Brazilia. Primul magazin de cafea s-a deschis în Constantinopol la 1475 iar în România prima cafenea datează din 1667 în București.

Există aproape 80 de soiuri de cafea însă cele mai cunoscute sunt cafeaua Arabica și cafeaua Robusta. Cafeaua după ce este recoltată este supusă procesului de prăjire, prin prăjire boabele pierd 16% din greutate și își dublează volumul eliminând uleiurile eterice și conferindu-i aroma, parfumul și gustul specific.

Din punct de vedere al preparării cafelei, aceasta poate fi pregătită în principal în patru feluri : la ibric, la filtru, cu presa franceză și espresso. Pregătirea cafelei la espressor presupune turnarea cu presiune a unei cantități de  apă fierbinte peste cafeaua măcinată rezultând o băutură tare și amăruie. În funcție de cantitatea de apă și de alte ingrediente, în special lapte, se pot obține băuturi derivate ca : Caffe Americano, Cafe au lait, Cappuccino, Mocca, Ristretto, etc.

Slavă domnului că am supraviețuit vremurilor și am ajuns să bem o cafea adevărată.

Te-am învins, sinistrule.

Articol scris pentru concursul Spring SuperBlog 2019

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Proba 13. magNETismul unei zile cu aromă de cafea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.