Opinie

Cum învățăm istoria la școală

Nevoia de a ne cunoaște istoria este naturală, ne ajută să ne definim o apartenența și ulterior un sens. Din acest motiv foarte mulți oameni își amintesc cu sfințenie de orele de istorie făcute în școală, în gimnaziu sau liceu. Pe lângă aceste cursuri planificate mai apar și manifestările culturale, naționale, tradiționale în care se face uz de cunoștințele de istorie.

Istoria în esență ei este o știință care se bazează pe izvoare, dovezi, toate tratate în mod științific. Din păcate, experiența noastră apropiată, ne-a arătat că istoria poate fi foarte ușor manipulată sau chiar falsificată în funcție de interese. Se omit anumite informații esențiale, se interpretează tendențios alte , anumite izvoare neverificate sunt luate ca certe, creații literare sau artistice de ficțiune sunt considerate izvoare științifice, cam așa se falsifică istoria.

Într-un fel am învățat noi istoria pe vremea lui Ceaușescu , în alt fel au învățat părinții noștri pe vremea monarhiei și cu totul altfel se învață astăzi. Și cu toate asta e o singură istorie însă modul de prezentare reprezintă interesele celor aflați vremelnic la putere.

Primele probleme și neîncrederea apar în momentul în care informații certe, importante, fundamentale primite la ora de istorie încep să fie contrazise, ba de alte cărți, ba de alte informații, de istoria altor popoare.

Așa după cum spunea și Lucian Boia, istoricii din România ar trebui să se așeze la o masă și să hotărască ce este adevărat și ce este imaginar sau mit. Oricât ar lua, lucrarea asta ar trebui făcută fără orgolii, fără aroganță, cu dedicație pentru adevăr indiferent cât de dur ar fi.

Până atunci însă fiecare profesor de istorie ar trebui să realizeze că sădește în mintea copiilor informații esențiale de viață, lucruri la care el se va raporta ca la ceva ce îl definește. Dacă mai târziu va descoperi că nu au fost decât minciuni dezamăgirea va fi imensă. Nu e suficient să urmezi o programă, nu e suficient să respecți indicațiile de la inspectorat, important este să înțelegi tu mai întâi adevărul și abia apoi să-i înveți pe alții.

Din păcate copiii care învață istoria falsificată cresc și ajung să devină frustrați pentru că lucrurile învățate în școală nu se confirmă în realitate. Ei pot să creadă cu tărie în adevărul spus de domnul profesor însă știință îi va contrazice, ba nu sunt dovezi științifice, ba sunt mituri, ba sunt doar niște poezii, și într-o confruntare prietenească cu alți europeni riscă să devină anacronici sau analfabeți. În plus predarea istorie într-un mod patetic înflăcărat riscă să aprindă focul naționalismului extremist și șovin.

Prin inflamarea unor mituri, legende, povești fantastice de ficțiune se ajunge în situația în care avem impresia că noi suntem superiori altora, că suntem importanți, speciali, ombilico del mondo. Atitudinea asta este absolut penibilă.

Responsabilitatea predării istoriei în școli are repercursiuni asupra viitorului unei țări.

Susține blogul cu un share:

This Post Has 2 Comments

  1. Boeru Reply

    începând cu precădere după anul 2000, în România se manifestă o criză profundă de identitate națională, care se repercutează asupra sistemului de valori la care tinerii se raportează. Nu ne mai cunoaștem trecutul și nu ne mai promovăm valorile, elevii noștri nu mai știu mai nimic despre trecutul țării, habar nu au despre semnificația unor date fundamentale sau nu știu unde să îi plaseze pe mulți dintre cei care au marcat decisiv istoria națională. http://www.tribunainvatamantului.ro/marginalizarea-istoriei-ca-obiect-de-studiu-in-scoala/

  2. nucumorar Reply

    Este adevărat însă pe de alta parte nici cunoașterea istoriei prin promovarea unor informații eronate nu e benefica. De foarte multe ori s-au luat, de exemplu, versuri sau poezii scrise în perioada romantica și s-au tratat ca adevăruri istorice. Poeții care au scris în perioada respectiva nu erau istorici, au imaginat o istorie romanțată de dragul actului artistic dar din păcate multe din lucrurile spuse de ei au devenit adevăruri si izvoare de istorie. Pe vremea comuniștilor ni s-a spus prin inducere ca Ceaușescu e ultimul într-o linie de conducători care vine de la Burebista și Decebal. Asta nu e istorie, asta e propaganda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.