Opinie

Nu tot ei

În 89 când am făcut revoluția am crezut că am scăpat de o dictatură, comunistă, și ne vom îndrepta spre democrația de tip occidental. Îmi aduc aminte cum părinții, vecinii, neamurile, toți oamenii mai în vârstă, erau foarte înfricoșați că acum se vor întoarce’’moșierii’’. Eram student și nu puteam concepe că ne-am expus gloanțelor ca să ne vină alți stăpâni. Nu credeam în ruptul capului că ne vom întoarce în timp exact acolo unde veniseră comuniștii, cu 50 de ani în urmă, la boieri, moșieri, biserică și rege. Lumea civilizată evoluase, noi oricum eram în urma Europei occidentale încă din perioada interbelică, nu se reușise nicio reforma serioasă a unei societăți profund agrare și conservatoare. În perioada interbelică, atât de lăudată astăzi, o duceau bine un număr extrem de restrâns de români. Conform domului prof.univ dr. Scurtu, 70% din populația țării trăia în mediul rural. Nici la oraș lucrurile nu stăteau tocmai bine, mare parte a locuitorilor trăiau într-o sărăcie cruntă. Nu era acces la învățământ iar sistemul de sănătate nu exista. Corupția era în floare și dacă e să ne luăm numai după piesele lui Caragiale ne dăm seama de mizeria morală în care se trăia.

Cu toate astea asistăm la un reviriment inexplicabil al acelui tip de societate. Un ambalaj strălucitor pentru o lume anacronică. Oameni seduși de titluri de noblețe, de basme cu regi și împărați, de fastul unor vremuri ce nu au existat în fapt, se lasă manipulați pe drumul ăsta spre trecut. E jalnic să vezi cum urmașii iobagilor votează urmașii boierilor și nu pentru calităților lor de azi, ci pentru numele lor din trecut. Pe principiul ‘’ copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri’’.Nu e nimic mai detestabil decât să-ți renegi părinții, bunicii și strămoșii în general pentru ca erau săraci. A mai apărut o categorie de parveniți, veritabili Dinu Păturică, îmbogățiții de după revoluție. Mulți dintre ei sunt proveniți din rândurile fostei securități sau a activiștilor de partid, aceștia conduc astăzi România într-un mod ocult în folosul lor personal. Această gașcă dorește păstrarea situației așa cum este acum, sub nicio formă nu își doresc schimbări, sau dacă ar fi să-l parafrazăm pe Caragiale „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esențiale”. Ideologic vorbind se folosesc de două instrumente clasice, naționalismul și religia. Naționalismul spune că ‘’aici noi suntem stăpâni’’, dar acel noi înseamnă de fapt ‘’ei’’ și religia care îndeamnă la supunere, la acceptare, fără explicații. Grupusculele astea, naționaliștii fanatici, monarhiștii, extremiștii de stânga și de dreapta, ultrareligiosii, au fost rejectate brutal și categoric prin votul popular. Cu toate astea, acești oameni și interpușii lor s-au infiltrat în toate structurile statului român. Liderii lor de opinie care nu reușesc să convingă pe nimeni vorbesc non-stop la toate posturile de televiziune având timp alocat din belșug.

România a devenit fără să ne dăm seama un stat religios și nu unul laic. Religia ortodoxă s-a infiltrat în educație, în sănătate, în toate instituțiile publice, a acaparat o bună bucată din bugetul țării și se bucură de facilitați fiscale nemaipomenite. Ora de religie din școli este predată de preoți ortodocși, toate spitalele au în incinta lor biserici ortodoxe, nu există birou fără icoane, cruciulițe sau mai știu eu ce alte însemne religioase. Ministrul de interne se consultă, dintr-o poziție de supunere,  cu Preafericitul când ia o decizie. Politicienii se înghesuie să pozeze în enoriași evlavioși cu buzunarele pline de banii din bugetul statului. Toți se îngrămădesc să fie spălați de păcate, să-și vadă chipul pictat în biserică cu banii furați de la orfani, să obțină ,contra-cost evident, binecuvântarea ‘’vrednic este’’. Sunt resurse nelimitate pentru construcții megalomanice inițiate de Biserica însă nu sunt bani pentru spitale, pentru școli, pentru siguranța cetățeanului. Toate lucrurile astea sunt cunoscute iar oamenii de rând s-au exprimat foarte clar pentru schimbare. O schimbare care să cutremure din temelie societatea noastră coruptă și putredă. Religia și naționalismul nu vor construi autostrăzi, nu vor construi spitale, nu vor face învățământul mai performant, din contra, vor polua spațiu de exprimare astfel încât nu ne vom mai înțelege unii cu alții.

Dacă te exprimi împotriva acestor tendințe arhaice ești catalogat ca fiind marxist, sexo-marxist sau neo-marxist. Etichetele astea nu fac decât să ascundă lipsa argumentelor. E un sistem de gândire rudimentar, binar, ‘’cine nu e cu noi e împotriva noastră’’. Dacă vrei ca Biserica să rămână în rolul ei și să nu se extindă în întreaga societate ești catalogat că fiind necredincios, comunist, antihrist. Mă mir că nu au înființat o miliție spirituală, ar putea să interzică avortul și să ardă pe rug toate cărțile eretice.

Nu ne place cum arată România astăzi, ‘’vrem o țară că afară’’, păi nu cu rahaturi d’astea de evul mediu o să reușim. Este pur și simplu absurd (nu degeaba Ionesco e român) să considerăm că orice tiriplici de pe Dâmbovița poate să critice mediile universitare occidentale ca fiind neo-marxiste (adică inferioare lui) și noi să-l luăm în seama. Noi ne-am întors în timp în timp ce lumea a evoluat enorm, religia nu mai reprezintă o miza decât în contact cu fanaticii musulmani, dar și acest conflict este privit din prisma unei societăți laice. Nimeni nu spune că musulmanii atacă societatea creștină așa cum se vede la noi.

Tocmai ce l-am auzit pe Rareș Bogdan somându-i pe cei de la USR care nu au jurat pe Biblie să declare dacă sunt creștini sau sunt anti-creștini. Exact ce am spus mai sus, sistem binar, alb sau negru, simplist. De aici până la o miliție religioasă nu mai e decât un pas.

Un lider progresist și-a postat pe profil fotografii cu un preot care în timpul liber sau la serviciu face consiliere de cuplu de genul ‘’femeia trebuie să se supună bărbatului’’. Tot preotul  îi spune unei tinere cuvioase să se roage la Dumnezeu să se angajeze și să depună mai multe CV-uri iar în momentul în care și-a găsit de lucru îi spune să-i mulțumească lui Dumnezeu și bineînțeles bisericii. Amin. Preoții au ajuns influenceri pe rețelele sociale, de necrezut. Lider progresist, iubit de feministe, e adevărat cu ceva umbre în trecut, dar om cu școală la Viena și fundații de binefacere. 

În condițiile astea eu mă gândesc serios că merită să votez ‘’Nu tot ei’’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.