Opinie

Războiul de pe net

În afara războiului real, dramatic, crud, sfâșietor, lipsit de sens, și stupid de învechit, se mai duce un război, războiul pe rețelele de socializare. Evident, acest război silențios și discret, e mult mai puțin riscant însă, după câte se pare, e important. Să ne aducem aminte numai de primăvara arabă în care rețelele de socializare au avut un rol esențial în declanșarea revoluțiilor. În actualul conflict, mai mult ca oricând, se folosesc mijlocele informaționale pentru obținerea de avantaje inclusiv pe câmpul de luptă. Un prieten din Germania a postat că principala diferența dintre Putin și liderii europeni, care pot fi corupți, incompetenți, populiști, oricum, este că cei din urmă ascultă și de popor. Iar acest mijloc de comunicare incredibil ajunge foarte repede la urechile celor care trebuie să audă. Poate că nu degeaba și întâmplător s-au mobilizat atât de repede atât de multe state să ajute Ucraina în această înfruntare disproporționată.

Pe frontul acesta virtual am observat o intensificare progresivă a postărilor pro-rusia de pe conturi neasumate. Postări directe sau distriburi ale altor postări. Apoi am constatat creșterea numărului comentariilor din partea unor persoane care nu au mai fost active în trecut, comentarii pro-ruse având în esență cam aceleași mesaje. Mi-am adus aminte că tot de pe internet, de pe rețelele de socializare, s-a propagat și a crescut spectaculos AUR. Cu mesaje simple, scurte, să nu obosească receptorul nedeprins cu cititul, pline de mânie, justițiare, în felul ăsta a crescut această mișcare. Sunt interesat de toate opiniile și urmăresc mai multe pagini cu orientări politice diferite. Paginile AUR sunt cele mai dinamice fără să comunice mai nimic. În afară de niște îndemnuri la revoltă și dărâmare a clasei politice nu oferă nicio alternativă, nici măcar niște lideri noi. Am observat că acel tip de postaci a ieșit acum din carapacea lor și sunt activi pe mai multe grupuri, postează mult, și în general la fel. Un mesaj ultra-general e cel legat de teritoriile românești din Ucraina, că nu ne sunt prieteni, că au răsturnat nava Rostock intenționat, că Bâstroe. Totul a culminat cu mesajul delirant a lui Sosoaca că ar trebui să ne luăm teritoriile astea acum. Mesajul e susținut de postacii ăștia și pe on-line. Nici nu vreau să mă gândesc ce dezastru s-ar produce pentru România în cazul unei asemenea abordări, plus că este un lucru absolut imoral. Se pare însă că pe agenda acestor oameni este posibilitatea de a ne deschide un conflict cu Ucraina. Tot tipii ăștia spun că nu trebuie să-i primim pe refugiați că ne costă o grămadă de bani și nu avem pentru pensii, salarii și alocații.  Apoi devin justițiari reflexivi și ne întreabă de ce nu am condamnat și bombardamentele din Serbia, Siria și alte zone. Continuă cu problema facturilor și bineînțeles cu datul jos al președintelui. Observ că toți trolii au aceiași agenda ca și AUR. Eu inițial am crezut că acest partid e un partid naționalist. Nu mi-a plăcut pentru că nu-mi place naționalismul de cavernă. Însă acum mi-am dat foarte clar seama că rolul acestei mișcări este acela de a ne implică într-un conflict regional cu Ucraina , de a produce haos, de a ne scoate din NATO și UE, de a proteja Rusia. Pe lângă anonimi cu sute de conturi mai sunt și persoane reale luate de valul revendicărilor naționaliste și dragostea pentru Putin. Am găsit și câțiva scriitori ratați dornici de afirmare măcar în domeniul absurdului. Oameni singuri fără ocupație eșuați prin cine știe ce colț de țară.

Am decis să-i confrunt inclusiv pe paginile lor. Mi s-a părut cea mai corectă abordare, din păcate nu prea răspund, am senzația că sunt ocupați să scrie pe alte conturi. Pe de altă parte am văzut că nu am fost sigurul care s-a hotărât să-i înfrunte astfel, deja suntem un grup impresionant de cetățeni care începem să-i luăm de guler. Aș putea să vorbesc sofisticat și să spun că ei folosesc o tehnică a manipulării, că rostogolesc o minciună la nesfârșit până o fac să pară adevăr. Realitatea e că sunt niște penibili care nu au argumente și nu pot convinge pe nimeni. Sunt înrolați în armate virtuale de postaci, pentru că nu i-a dus mintea să facă ceva mai serios,  însoțiți uneori de ‘’idioții utili’’ încearcă să lanseze niște mesaje fără acoperire. Pe cei mai plictisitori îi blochez, pe ceilalți îi studiez. Ceea ce este îmbucurător e că poporul din mediul virtual i-a cam luat la șuturi cu mesajele lor comandate.

Înainte de ultimele alegeri parlamentare o cunoștință mi-a scris că o să avem o mare surpriză, o să iasă un partid de care nici n-am auzit. Și chiar așa a fost, nu auzisem de nici un lider al AUR, a fost o surpriză. Acum însă cred că surpriză e și mai mare, și pentru mine , dar mai ales pentru votanții AUR, care bănuiesc că sunt niște naționaliști onești.     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.