Opinie

Alba – Iulia, o răfuială în familie

foto www.alba24.ro

La vremuri noi, tot noi. Cazul alegerilor din Alba-Iulia este definitoriu pentru cum se face politică locală și poate deveni un precedent ‘’avant la lettre’’ pentru politica națională.

Înainte să întru în subiectul articolului vreau să vă amintesc despre George Homostean, un personaj de tristă amintire, fost ministru de interne între 1978 – 1987, implicat în dosarul uciderii disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu și în capturarea și asasinarea celor trei teroriști din acțiunea ‘’Autobuzul ‘’. Membru în CC al PCR din 69 până-n 89 și deputat în Marea Adunare Națională (aia pe care o solicită Ceaușescu la proces) în aceeași perioadă. Revoluția l-a găsit în calitate de ambasador al RSR în Cehoslovacia. În perioada 1968-1977 acest individ a fost prim-secretar al județului Alba. În 2016 Parchetul General l-a chemat în judecată în dosarul morții lui Gheorghe Ursu iar pentru asasinatele comise în dosarul Autobuzul a fost condamnat la 14 ani de închisoare în 1993. Bineînțeles că nu a făcut decât un an și apoi a fost grațiat. Președintele Băsescu l-a decorat în aprilie 2010 cu Ordinul Virtutea Militară după care i-a retras distincția în mai 2010 după ce a fost demonstrată activitatea sa de poliție politică în timpul regimului comunist. Acest om a locuit în Alba Iulia și a fost considerat o personalitate locală, a fost invitat cu mare onoare la toate sindrofiile organizate, mai lipsea să-i facă o statuie alături de artizanii Marii Uniri. Este ca și cum Beria ar fi canonizat în Biserica Rusă pentru că a fost mâna dreaptă a preotului Stalin. Homostean a murit liniștit la 93 de ani în 2016, exact anul în care era chemat în judecată în dosarul Ursu.

În orașul lui Homostean, din 1991, deci nu mult după revoluție, a apărut steaua politicii albaiuliene, Mircea Hava. Primar din 1991 până în 1992, apoi viceprimar, apoi iar primar din 1996, domnul Hava a condus urbea până anul acesta, 30 de ani. Fondator al FSN devenit PD apoi PDL și în final liberal sadea, urmaș a lui Brătianu, ăsta e parcursul ideologic al primarului de meserie. Prin 2009 le plimba pe Udrea și Boagiu cu trăsura prin oraș, în interesul comunității, doar reușise să o convingă pe puternica doamnă a politicii românești să-l ajute la refacerea cetății. Acum lumea a uitat de Udrea, a rămas doar Hava liberalul. În jurul Burgermeister-ului s-a format, așa cum era de așteptat, o camarilă. Rolul acesteia a fost de a-i face viața ușoară și frumoasă stăpânului. În 2016 s-a hotărât fuziunea PDL cu PNL, s-a hotărât practic înfrățirea dușmanilor de moarte, a comuniștilor cu anti-comuniștii, a călăilor cu victimele. Nu numai că s-au iertat pentru faptele din trecut dar s-au și pupat în piața publică. Pentru vechiul liberal Pleșa Gabriel asta a însemnat marginalizarea lui de către grupare nou venită. E adevărat că a primit din mâna noul jupan un post de viceprimar, dar asta nu l-a mulțumit. În momentul în care marele Hava a decis să plece eurodeputat la Buxelles, acesta și-a nominalizat un urmaș, conform tradiției medievale, pe cavalerul loial timp de 20 de ani, Voicu Paul. Și atunci s-a întâmplat un fenomen ciudat, Gabriel Pleșa a decis să invadeze tânăra și naiva organizație locală a USR. Băieții ăștia de la USR prindeau fluturi și visau la cai verzi pe pereți, a venit Gabriel și le-a spus că ii învață el politică, nu baliverne. Ce înseamnă aia ‘’fără traseiști’’, ‘’PSD și PNL, aceeași mizerie’’,’’PSD ciuma roșie’’ ? Într- o ședința sumară s-au făcut toate derogările necesare și Gabriel împreună cu desantul invadator au ocupat întrările. De menționat că s-a votat pentru primirea traseistilor, au fost o opoziție minusculă , restul pentru. Beniamin Todosiu, șeful USR Alba s-a emoționat la cuvintele miroase ale lui Gabriel apoi și-a pierdut capul, și-a pierdut partidul, și-a pierdut uzul rațiunii și a uitat de ce s-a înscris în USR, ‘’fără oameni care au făcut politică’’,’’politicieni noi’’ . Asta ar fi istoria unei lupte care nu s-a dat. În felul acesta Gabriel Pleșa a ajuns să candideze în fața ‘’fratelui’’ Voicu Paul fără acordul tătucului Mircea Hava. Oamenii au votat pe principiul ‘’contra’’ cu fiul risipitor care s-a victimizat mai tare. Așa a câștigat USR primăria din Alba Iulia. După alegeri, noul primar a mulțumit penelistilor care l-au votat, nimic despre noii lui colegi de la USR. Mai mult, noul primar, într-o acțiune demnă de Absurdistan a anunțat că va consulta poporul ca să știe cu cine o să facă alianță, cu PSD sau cu PNL. Adică toate demonstrațiile alea din piață, din Parlament, agitația aia cu ‘’ciuma roșie’’, etc, au fost doar butaforie ? La o adică USR se aliază cu PSD dacă interesele o cer ? Eu nu cred că asta s-a dorit la înființarea acestui partid. Într-o emisiune locală de televiziune realizatorul i-a pus lui Pleșa un fragment din celebra dezbatere Iliescu, Rațiu, Câmpeanu. Iliescu le explica telespectatorilor că el e cel mai potrivit pentru rolul de reformator al statului pentru că el a făcut parte din sistem. Cam cum a reformat Iliescu statul cam așa va reforma și Pleșa primăria din Alba-Iulia.

Mai sunt câteva personaje interesante în Alba, bunăoară domnul Dumitrel Ion, președinte al CJ la al patrulea mandat, discret, consecvent, oltean cu dragoste de Ardeal. Tot din fostul PDL. Cu toate că președintele Dumitrel e un veritabil baron local demn de nivelul lui Oprișan de la PSD se vorbește foarte puțin despre el. Să nu uităm de Florin Roman, acest ‘’Hrebenciuc al PNL’’(Sorin Ioniță) fost PDL sărit în PNL pentru Teodor Atanasiu(USL), cel pe care chiar Dumitrel la bătut în alegerile pentru CJ Albă în 2012. Mai umblă vorba prin târg că ziaristul Florin Claudiu Român a avut câștiguri fabuloase din diverse sinecuri la stat. Beniamin Todosiu (USR) spunea în campania asta că :  ‘’În fiecare lună din 2007, domnul Român a câștigat peste 15.000 de euro doar pentru că ne făcea onoarea de a fi contemporan cu noi și de a fi numit de partid să capete sinecuri.’’

După toate poveștile astea eu nu îi cred deloc pe acești politicieni. Visul USR s-a spluberat la Alba din cauza unor rivalități locale, răzbunări, orgolii, dar și din lipsă de principii. Până la urmă sunt aceleași fețe sub alte măști. Eu am să vă cred domnilor atunci când voi auzi că ați eliminat mafia lemnului din județ. De câte ori urc la munte întâlnesc camioane întregi cu lemn scos din rezervația naturală, ziua în amiază-mare. Așa ceva nu se poate întâmplă decât în complicitate cu autoritățile. Ultima oară am văzut că s-a dat autorizație de construcție pentru un bloc fix în centrul cetății, între clădirile de patrimoniu național, fără nicio rușine. Am mai scris aici despre depozitul ilegal de gunoi aflat la o aruncătură de băț de centrul orașului.

Mai rămâne să-i faceți statuie lui Homostea, care v-a fost baci,  să-l puneți lângă Iuliu Maniu.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.