Opinie

Sex-ul ca vinovăție

Nu aș fi scris despre tema asta pentru că mi se pare suficient de intimă să fie abordată în public. Altora nu. În primul rând am văzut pe facebook, reprodusă din memorie, :‘’Dacă sunt atâtea femei nefutute și atâția bărbați labagii atunci e o problema comunicare’’. Apoi s-a iscat așa zisul scandal cu educația sexuală în școli și veșnica deja poziție contra a Bisericii. Dar lucru ce m-a determinat definitiv să-mi spun părerea a fost un interviu dat de un butoi plin de căcat comunist pe tema asta. Nu-i spun numele din două motive, i-aș face reclamă și nu merită menționat de nimeni niciodată, și atitudinea lui nu e singulară, ba din contra, sunt mulți care gândesc în stilul asta medieval-stalinist.

Nu am să-mi exprim direct părerea, vreau să pun câteva probleme și voi să gândiți singuri cu propriul vostru cap. Tot  observ că Biserica își dă cu părerea despre activitatea sexuală a populație întocmai ca și statul comunist. Dacă la comuniști sexul era încurajat având drept scop înmulțirea explozivă a populației indiferent de consecințe la Biserică sexul este ceva interzis, sau mai bine zis este permis numai în anumite condiții strict precizate. E bine că nu participă și un preot să țină lumânarea. Toate aceste presiuni sociale asupra unui lucru cât se poate de natural nu au făcut și nu fac decât să genereze un sentiment de vinovăție. Doi oameni care fac sex se simt vinovați că încalcă nu știu ce legi morale, religioase, comunitare. Informația despre sex e luată din surse obscure gen: filme, reviste, prieteni ca și cum ar fi vorba de o activitate ilegală. Puritatea și castitatea propovăduite în Biserica nu fac decât să arunce o vinovăție colectivă asupra celor care îndrăznesc să întineze aceste valori. Sunt o grămadă de discriminări de natură sexuală în Biserică, femeile și bărbații separați, femeile la ciclu să nu între în sfântul lăcaș, lăuzele, șamd. Pe de altă parte, societatea comunistă încuraja tinerii căsătoriți să facă sex neprotejat ca să crească producția de bebeluși la hectarul patriei. Să fim mulți, câtă frunză și iarbă, să nu ne mai prindă turcii nepregătiți.

Rahatul ăla stalinist mai spunea că educația sexuală predată în școli va duce la scăderea performanței școlare, la proliferarea pornografiei infantile și a traficului de carne vie. Astea sunt exact argumentele pentru care trebuie să se facă educație sexuală în școală, să se evite ieșirile necontrolate de mai târziu. Alții au venit cu mizerii de genul că vor fi învățați copiii să se masturbeze din clasa a doua. Am observat la boșorogul ăla stalinist că vorbea în permanentă de perversiuni sexuale, avea o obsesie pentru termenul ăsta chiar și atunci când vorbea de sexul clasic. Și asta m-a dus cu gândul că toți indivizii și individele care își dau cu părerea sunt de fapt niște oameni care nu mai fac de foarte multă vreme sex, asta în cazul în care au făcut vreodată.

Știm tradiția, fetele se mărită fete mari, fac o curte plină de copii, și asta-i frumusețea vieții pe pământ. Păi sunt câteva probleme, fetele alea se măritau, atunci când au fost inventate tradițiile astea, la 16 ani, iar dacă aveau noroc să nu moară la multiplele nașteri primitive ajungea să trăiască până la venerabila vârstă de 40 de ani(speranța de viață din evul mediu). Păi astăzi fetele merg la școală, ajung uneori să studieze până la 30 de ani, speranța de viață merge lejer către 80 de ani, nu mai sunt în niciun caz condițiile de acum 500 de ani. Iar oamenii astăzi vor să fie fericiți pe pământ, în măsură posibilităților, nu în viața de apoi.   

Observ că toți nechemații își dau cu părerea despre cum trebuie să facă poporul sex. Când spun nechemați mă gândesc în primul rând că ei nu fac sex. Sunt boșorogi și babe aflați la andropauză sau menopauză care, din adevărată perversitate, aruncă amenințări, blesteme, venin, ca nu cumva alții să facă sex.

Am observat cum a fost linșată o tânăra care a folosit câteva cuvinte(doar câteva), considerate vulgare, de o haită de câini turbați perverși. Păi să fi văzut comentariile unora de 70 de ani, să fi văzut ce mizerii puteau să scrie și bineînțeles să gândească labagii bătrâni și impotenți, te luai cu mâinile de cap.

Concluzia mea, nu mă interesează ce gândesc despre subiectul ăsta popii și babele de la biserica, pentru ei e oricum ceva necunoscut și ar fi decent să se abțină, nu mă interesează ce cred securisto-comuniștii neîmpliniți în viață, sunt oricum niște onaniști nefericiți.

Dacă se vorbea de un război al sexelor acum putem vorbi de războiul celor care nu fac sex împotriva celor care fac. 

Nu înțeleg ce îi fute grija pe unii de cum și unde și când se fute populația țării. Vedeți-vă mă de bășinile voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.