Poetul urban al gurilor de canal

De la etajul șase al blocului 824 din Drumul Taberei

Nu se văd codrii de mătase și râurile nărăvașe din poeme

Acolo sunt numai șoapte uneori strigăte și zgomote de lift

Scurse discret prin curtea interioară în bucătăriile harnice

Unde sfârâie tigăile pline de cartofi prăjiți visul copiilor

Uneori, liniștea aparentă temporară a nopții din cartier

E străpunsă violent de un tras de apă la veceu

Toate grijile și apăsările pleacă la gura de canal

Trăim împreună în burta unei balene albastre

Mâncăm împreună în bucătării diferite

Ne aruncăm gunoiul propriu în ghena comună

Niște bibani prinși în plasa pescărească cu zăbrele

Ne știm măruntaiele și străfundurile atât de bine

Încât ne apucă scârba comunitară

Ușile timide dau în holul comun bun comunist

Care ne transformă în vecini joviali prefăcuți

Liftul ne urcă și ne coboară după cum sunt vremurile

Listele de întreținere au tot timpul litere mici și cifre mari

Și becul ăla din scară ce dă lumină permanent ca un soare

Pensionarii vor să-l scoată, ăsta ne costă cel mai mult

E departe satul, e departe codrul, văile nu se văd

Cătunul nostru e construit în betoane un stup de albine neobosite

Fără cap, fără aripi și fără faguri