Opinie

De ce toți vor să fie daci și nimeni nu vrea să fie roman

Apar din ce în ce mai mulți daci printre noi, au început să se grupeze în organizații(îmi venea să spun triburi) își fac publicitate, se îmbracă într-un fel anume, am auzit că merg chiar și prin păduri să reînvie viață omului din comuna primitivă. Ar fi bine să nu mai mănânce cartofi și roșii pentru că astea nu erau încă aduse în Europa, și nici porumb. Interesant este că noi am învățat la școală că românii sunt urmașii dacilor și ai romanilor însă nimeni nu vrea să fie roman, nimeni nu vrea să refacă legiunile romane staționate câteva sute de ani aici, să se tundă, să se bărbierească, cu toate că romanii au fost cei învingători iar dacii au fost învinși. Se subînțelege că dacii erau poporul de băștinași iar romanii erau invadatorii, prin urmare a fost aleasă populația localnică ca să nu le spună cineva că ei sunt veniți. Apoi despre daci nu se știe mai nimic și ca urmare poți să fabulezi cât vrei pe tema asta, poți să-ți închipui orice bazaconie numai aruncând un mister combinat cu o conjurație internațională potrivnică. Alt lucru interesant este că au trecut de atunci 2000 de ani, timp în care pe aici s-au vânturat toate popoarele lumii, teritoriul a fost sute de ani sub diverse stăpâniri însă ei au rămas puri și daci. După retragerea aureliană, despre care toată lumea a căzut de acord că există,urmează o mie de ani în care nu știm mai nimic din ce s-a întâmplat aici, au trecut năvălitori, populații ce au dispărut în negura istoriei, ăștia au rămas tot daci. Nu i-ai auzi că sunt cumani(cum i-ar place lui Djuvara), sciti, celți, sarmați, huni(Doamne ferește), tătari, mongoli, turci, slavi, pecenegi, sau alte asemenea populații. Nu, ei sunt fix daci. Și cred în Zamolxis. E un fel de joacă, ar putea să spună la fel de bine că sunt marțieni. Până la urma nu e de mirare, există un grup, cu sediul prin America dar cu ceva adepți și în România, care crede că pământul este plat. Adică acum, în secolul 21, mai sunt oameni care cred că pământul este plat. Și oamenii au comunități pe internet, se întâlnesc, însăilează niște demonstrații, tot cu întrebări de logică la genunchiului broaștei: Atunci cum îți explici tu ….?
S-a descoperit posibilitatea de ați stabili strămoșii pe baza ADN-ului. Încă nu se practică la nivel internațional în mod curent însă nu e departe vremea. O să fie mare distracție printre daci când or află că defapt sunt cine știe ce seminție din fundurile Asiei. Până atunci se mai pot juca, nu degeaba se spune că bărbații sunt copii toată viață lor.

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Analiza blogului - Nuculus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.