Nu mă mai uit la televizor

Nu mai pot cu televiziunile astea de știri. Sunt atât de împărțite, atât de partizane, încât nu poți să-ți iei o informație corectă din nici o parte. Am ajuns în situația descrisă de Caragiale când vroia să știe câți participanți au fost la o manifestație și făcea o medie între ce spun ziarele de la putere și ziarele din opoziție pentru că nici unul dintre ele nu spunea adevărul. Talk-show-urile sunt făcute după aceiași rețeta, în platou sunt ori invitați cu aceiași opinie, ori se rătăcește un singur reprezentant al taberei adverse care e linșat de restul participanților în frunte cu moderatorul. În mod categoric felul asta de a face jurnalism este o rușine. Nu pot să urmăresc o emisiune de la cap la coadă pentru că excesele evidente mă scot din minți. Îmi e dor de emisiunile alea imediat după 90 când invitații se bălăcăreau ca la ușa cortului însă fiecare avea posibilitatea să se apere, să se exprime, să existe. Îmi amintesc că în perioada asta, în apropiere de 21 decembrie, începeau mesele rotunde cu revoluționarii, un circ antologic care prelungea programul televiziunii mult după miezul nopții. Atunci ziceam că e prea de tot, acum însă parcă îmi lipsește. Varianta asta de ați lua știrile din surse independente devine din ce în ce mai justificată dar și apreciată. Viitorul aparține știrilor de pe internet, presa scrisă a murit deja iar televiziunile în formatul actual se vor duce și ele. Și e foarte corect să fie așa.  Marea greșeală a acestora este că încearcă să facă ele agenda cetățeanului fiind surde la adevăratele nevoi ale acestuia. Vezi defapt și ultimele proteste din Franța care au apărut de nicăieri.