Sunt un ronin

Un ronin care merge din sat în sat sau la periferia orașelor, doarme pe unde apuca, mănâncă ce se găsește. Haine mele sunt deja prea vechi și prea rupte sa mai amintească de samuraiul care am fost. Nu cerșesc însa primesc cu bucurie o pomana. Maeștrii mei sunt deja bătrâni sau chiar morți, multi dintre ei au sfârșit ca mine, ronini hoinari fără de angajament.
Sabia mea veche călita în lupte legendare încă mai taie capetele vrăjmașilor. Trupul îmi este plin de cicatricile luptelor duse, toate câștigate. Cel mai rău ma dor rănile din spate, răni făcute de camarazii mei care m-au înjunghiat las . Am purtat războaie mari și lungi pentru shogunul meu, am ieșit învingători, am sărbătorit, am ras și ne-am desfătat în lux. Vremurile alea au trecut. Shogunul meu a îmbătrânit si au venit alții mai tineri, nu m-au vrut, m-au aruncat ca pe un câine in strada ca și cum niciodată nu as fi luptat pentru ei. Bătrânul shogun m-ar fi ținut chiar și numai pentru amintirea vremurilor de glorie însa cei tineri i-au spus ca sunt o povara, un cal mort, un ghinion. Asa ca în cele din urma am ajuns un ronin. In cele din urma l-au făcut pe bătrân sa-și facă seppuku ca sa nu-i mai încurce.
Maeștri mei m-au învățat sa mânui bine sabia, apoi am învățat tehnica și strategie, am fost avansat repede. Unde era lupta mai grea acolo ma trimiteau, nu mai pridideau cu laudele și cadourile, viata părea fără umbre. E adevarat ca atunci când vedeam alți ronini hoinărind lihniți de foame pe străzile prăfuite din marginea orașelor o clipa cădeam pe gânduri, apoi ma luam cu altele si uitam.

Gheișele pe care le-am adus shogunului cel tânăr odată urcate în patul lui m-au vorbit de rău, au vrut sa scape de povara de a-mi fi cumva îndatorate, mai bine sa dispar sa nu le mai aduc aminte cum le-am cules de pe străzi nemâncate.

Nu e vorba ca și astăzi am curajul sa-i înfrunt pe cei mai buni, măcar sa mor cu cinste și onoare. Dar ei ma ocolesc cu un rânjet șiret in coltul gurii, ei știu ca as putea sa-i dobor și nu vor sa-și piardă capul. Atunci când merg la casa unui shogun sa ma ia în slujba samurai cei tineri dar și cei de vârsta adesea ii șoptesc în urechi sfaturi misele, ca nu e bine sa ne complicam, e terminat, o sa ne facă probleme, e prea orgolios și o sa vrea sa ne ia locul, sa nu uitam ca ne-a adus o grămada de pierderi când a luptat pentru sogunul lui, sa-l lăsam ca-și merita soarta.
Cei pe al cărui cap stăteam ceva timp în urma astăzi rad cu gura pana la urechi, sunt fericiți ca ei nu m-au învins însa ai mei m-au renegat.
Unui ronin nu-i mai rămâne nimic decât onoarea, e sigurul lucru de care se poate agăța ca sa poate sa-si ducă viata mizerabila mai departe.
Pe toți samuraii ăștia de astăzi i-am învins în trecut, și atunci când ne pregăteam în școlile de samurai dar mai ales mai târziu pe câmpul de lupta. Multi ma considerau un maestru, un mentor, un model. Astăzi când ma vad se grăbesc pe partea cealaltă a drumului, își muta privirea de la mine repede ca sa nu fie nevoiți sa schimbe vreo vorba.
Am ajutat și eu câțiva ronini căzuți în dizgrație, le-am pus o vorba buna, i-am salvat de la pieire, fără sa ma gândesc vreodată la recompense, nici măcar nu m-am gândit ca voi ajunge ca ei. Astăzi ma tratează cu și mai mare dispreț decât cei pentru care nu am făcut nimic. Probabil ca îndatorarea lor ii face sa fie răzbunători, nu vor sa-și mai întâlnească trecutul în care erau nemernici și au fost salvați, trecutul în care ei nu s-au putut descurca singuri.

Merg pe străzi, dorm prin păduri, mănânc coaja de copac ca lupii, sunt tot timpul singur. Pana la urma era de așteptat sa ajung asa, toate în viata au o plata,asta e plata mea.
Din când în când ma mai angajează un negustor mai bogat sa-i elimin dușmanii, slujbe scurte plătite prost. Le accept ca sa pot supraviețui câteva săptămâni.
Daca măcar un shogun si-ar da seama cât de multa nevoie are de experiența mea atunci voi scoate iarăși sabia din teaca și am sa-mi răpun dușmanii pe câmpul de bătălie.
Pana atunci însa voi trai ca un cerșetor în mizerie.

Asa gândea un ronin intre doua vârste, îndesat cu pasul apăsat, chelbos și cu barba neîngrijită, mergând înspre Soare-Apune.
Acum noi nu știm ce s-a întâmplat mai departe cu el, a murit cu onoare făcându-și seppuku sau s-a angajat la un nou sogun unde a tăiat capetele dușmanilor.