Proza

Frica

De mic mi-a fost frica, întâi frica de întuneric apoi frica de a rămâne singur, apoi mi-a fost frica de foc, de înălțime, de câini, de bau-bau, de mașini, de țiganii care fura copii, de doamna învățătoare, de băieții mai mari care ma băteau, de cearta mamei. Am învățat ca băieții nu plâng si am ascuns atunci frica în mine. Am ghemuito într-un cotlon ascuns unde numai eu știam ca exista. Nu vroiam sa știe nimeni ca mi-e frica, doar eram bărbat. Dar a continuat sa-mi fie frica, de examene, de ignorarea din partea fetelor, de faptul ca nu înțelegeam ce se petrece, de faptul ca eram prost îmbrăcat, ca nu știam sa fac nimic extraordinar, ca nu o sa intru la facultate, ca nu o sa termin facultatea, ca nu o sa am o prietena, ca nu știu ce sa fac cu o prietena, ca o sa fiu un ratat, ca o sa fiu un bețiv, ca nu o sa ajung nimic, ca nu știu nimic, ca nu sunt deajuns de bun, ca nu pot. Mai târziu am crezut ca știu sa-mi stăpânesc frica dar ea a continuat, mi-e frica ca o sa ajung sărac, ca nu am bani de impozite, ca ma arestează Garda Financiara, DNA-ul, ca sunt impostor, ca nu știu sa fiu soț, nu știu sa fiu tata, mi-e frica de cutremur, de inundații, de accidente,de război, de faptul ca o sa mor de tânăr, ca îmbătrânesc, ca nu o sa fac fata, ca o sa ma prăbușesc, ca nu ma pot adapta, și multe alte frici pe care nu le mai pot ascunde.

Frica este cea care conduce lumea, frica adânc pătrunsă în oase care ne paralizează creierul.

Mi-e frica de vecini, de prieteni, de dușmani, de colegii de serviciu, de șefi, de oamenii de pe strada, de politie, de boli necunoscute, de înghesuială, de hoți, de penibilul de a dansa, de penibilul de a cânta, de a fi penibil în general.

Viata mea a fost o lupta continua cu fricile mele. Toata societatea suferă de frica, o frica individuala și una comuna care se alimentează reciproc. Frica de ziua de mâine, frica de a te duce la serviciu, frica de a vorbi în public, frica de a spune ce crezi, frica de a nu fi bănuit, frica de a nu fi denunțat, frica de a nu fi înțeles, frica de a ajunge la margine, frica de a fi un anonim.

Frica de ați pierde serviciul, de a fi acuzat pe nedrept, de a fi izolat, de a te face de ras, și multe altele pe care nu le mai enumer aici.

Suntem un cumul de frici care ne modelează sufletul și viata.

Avem pana și frica de a fi liberi în noi.

Oare câți dintre noi își cunosc fricile și câți dintre noi vorbesc cu ele?

Eu îmi iau câteodată un răgaz și ma joc cu fricile mele, ma pun în locul lor și ele în locul meu. Sa vedem cine e mai tare. Jucam alteori o partida de șah în care piesele sunt sentimentele noastre, zilele și nopțile. Eu pierd speranțe iar fricile câștigă deznădejde. Le-am învățat și ele pe mine, ne știm fiecare strategiile și din cauza asta de multe ori rezultatul e o remiza inconfortabila pentru amândoi.

 

Si sa nu uitam de frica de Dumnezeu.

Susține blogul cu un share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.