Stop discriminării

Românii sunt cel mai discriminat popor din Uniunea Europeana. Nu are rost să fim ipocriți și să nu recunoaștem acest lucru. Toți cei care neagă situația asta nu fac decât să dea apă la moară discriminatorilor.

Am lucrat 15 ani într-o multinațională unde am simțit pe propria piele discriminarea încă din prima zi până în ultima zi de serviciu. Exista un discurs oficial prin care se spunea că datorită faptului că suntem într-o componență internațională e nevoie să fim toleranți. Cu toate astea eu nu am simțit acest lucru. Chiar dacă în cadrul oficial nu se manifestau atitudinile discriminatorii în cadrul neformal ele erau extrem de prezente. Eforturile de integrare au venit în permanență din partea mea pentru că nimeni nu se ocupa cu integrarea cuiva mai ales că fiecare avea propriile interese. Începând de la glumițe cu tentă rasistă până la blocarea promovărilor, menținerea unor salarii mult mai mici ca în Europa de vest, închiderea sucursalei și externalizarea serviciilor în alte țări pentru contractele din Romania, toate acestea au fost dovezi clare de discriminare. La un moment dat CEO-ul companie m-a prezentat cuiva spunându-i ‘’Dânsul este domnul Morar, reprezentantul nostru în Romania, însă dânsul nu fură portofele’’. Pe una dintre colegele mele, pentru a nu o jigni în mod direct, au poreclit-o ‘’pakistaneza’’, un fel de glumă, evident proastă, la care toți frustrații se amuzau copios. În momentul în care ar fi trebuit să preiau conducerea regională a companiei în raport cu rezultatele și vechimea mea, loc devenind vacant, nici macar nu au luat în discuție acesta posibilitate sau planul meu de reorganizare. Au angajat un condamnat penal pentru infracțiuni financiare, adus din afara companiei din altă țară estică, care a avut grija să-și elimine eficient concurența din regiune. Am auzit despre situații similare și în alte companii, în Romania spre exemplu la acest gen de societăți managementul nu este românesc, se preferă aducerea a tot felul de inși nepregătiți ca la o scoală de corecție sau ca la un loc de pedeapsă dar în niciun caz nu se promovează din angajații locali. Și nici nu se poate spune că se exportă manageri romani în alte filiale ale companiilor multinaționale.

În occident romanii muncesc în domeniile în care localnicii nu vor să muncească, la cules de căpșuni/sparanghel, badante, în construcții, curățenie. Muncesc mult și sunt plătiți mai prost fără niciun fel de drepturi. În fiecare zi sunt umiliți și marginalizați amintindu-li-se că sunt romani și după ce își termină treaba trebuie să se ‘’care’’ în țara lor. Sunt foarte puține cazurile de integrare. Din acest motiv foarte mulți doresc să se întoarcă, chiar și cei care își fac studiile acolo doresc să revină în țară.

Realitatea e că sintagma ‘’mândru că sunt român’’ nu funcționează în Europa occidentală. În vest dacă ești roman ești ‘’țigan’’ deci ești un ‘’paria’’. Nu se abordează subiectul ăsta pentru că în mod paradoxal este unul jenant și îi face chiar pe cei abuzați să creadă că își merita soarta.

Nu putem lupta împotrivă discriminării dacă noi discriminăm la rândul nostru, este esențial să înțelegem lucrul acesta. Noi trebuie să apărăm și să luptam pentru un principiu universal valabil. Da, trebuie să luptăm pentru că nimeni nu o să ne facă dreptate de la sine. Un alt lucru important este ca acesta luptă să o purtam în interiorul Europei, în interiorul Uniunii Europene, trebui să explicăm că ajunge, nu se mai poate, nu e acceptabil. Un mare miting împotrivă discriminării ar pune o presiune serioasă pe țările în care se produc asemenea abuzuri.

Atunci când un întreg stadion ne-a făcut ‘’țigani’’ trebuia să reacționăm masiv și imediat, trebuia să pichetam ambasadele să facem demonstrații în diaspora, să nu acceptam un asemenea tratament. Dacă un roman este infractor nu înseamnă că toți suntem infractori. Dealtfel trebuie să luptăm și pentru nediscriminarea țiganilor nici în țară și nici în străinătate. Nu e normal să fie declasată nicio etnie pe principii subiective. Nu e drept să existe cetățeni europeni de prima mână și cetățeni europeni de mâna șaptea.

În Romania ca să lucrezi la o firmă multinațională trebuie să știi minim doua limbi străine și nu neapărat pentru a face call-center ci pentru a te înțelege cu șefii tăi. Niciunul nu învață româna. Se întâmplă același lucru în occident? 

Voturile care au venit din diaspora spun inclusiv această poveste, oameni care caută o salvare din Romania pentru situația lor din țările străine unde se află. Bineînțeles că exista și excepții, dar sunt excepții care întăresc regula. Sunt cazuri în care avem de a face cu oameni deosebiți, înțelegători, deschiși la cap, care nu se iau după o moda a intoleranței cu rădăcini adânci în cultura europeană subterană.

Avem și noi organisme contra discriminării, aproape niște parodii, organisme care vânează ce supune unul și altul la televizor împărțind cu dărnicie amenzi. De ce nu se ocupă aceste organisme, ambasade, ministere desemnate, cu eliminarea discriminării împotriva romanilor ?

Mai avem  multe de făcut, educație în primul rând. Nu e admisibil să promovam oameni care au reușit prin hoție sau prostituate la televizor. Însă asta nu ne împiedică pe noi, ceilalți, să ne cerem drepturile chiar prin proteste de stradă.