Tăcerile președintelui

Mie nu-mi place de Iohannis de când a început să cuvânte. Înainte aveam o imagine oarecum idilică. Despre un om care tace nu prea poți să-ți dai cu părerea, îți poți imagina orice, că știe multe și nu vrea să spună, că înțelege totul și acționează olimpian, o dovadă de sânge rece, tăcerea înțeleptului. Un tâmpit și un geniu tac la fel. Așa, dintr-o dată, m-am trezit din presupunerile mele sub un duș rece. Inițial comunicările erau mai seci, date, fapte, măsuri. Încet, încet au apărut neconcordanțele, una spunea președintele și alta ministrul de interne. Au plecat amândoi fără să se întâmple nimic spunându-ne șeful statului, ulterior, că se înțeleg de minune. O altă neconcordanță a apărut și cu ministereasa învățământului, unul zice că trebuie să vină elevii la școală pentru pregătire iar celălalt că nu e obligatoriu. Dar încă o dată suntem informați că e o coeziune de monolit.

Cu toate că foarte mulți dintre conaționali s-au extaziat la conferința de presă susținută de Iohannis eu, trebuie să va spun, că din contra, am fost extrem de dezamăgit. Domnul președinte susține că factura acestei pandemii ar fi plătită de pensionari, încercând astfel să justifice o mărire a pensiilor promisă de regimul politic trecut. În primul rând mărirea pensiilor cu 40% a fost o promisiune populistă în momentul în care economia avea o creștere de 5-6%. Dealtfel partidele care s-au cățărat acum la putere pe valul de nemulțumiri populare au criticat și ele măsura luată de fosta guvernare. Se pare că au memoria scurtă. Dar aș vrea să-i spun domnului președinte un secret, un mare secret, un secret pe care îl știe toată țara, factura acestei pandemii este deja plătită și va continua să fie plătită de un singur segment de populație, de cei care activează în domeniul privat. În acest sector veniturile nu au scăzut cu 5-10% la sută, nu, în acest sector veniturile au scăzut și cu 100%. Adică firmele s-au închis iar angajații au fost trimiși acasă. Am văzut că există în statistici 250 de mii de oameni care și-au pierdut locul de muncă și peste un milion de salariați în șomaj tehnic. Sectorul Horeca este distrus.

La blocul în care locuiesc sunt vecin cu două familii de profesori. Profesorii care stau în stânga apartamentului meu sunt angajați la o școală de stat, sunt mai conservatori și apreciază siguranța unui loc de muncă la buget. Profesorii care stau în dreapta apartamentului mei sunt mai tineri și mai dinamici, după ce și-au terminat toată formarea necesară în educație au ales să treacă în învățământul privat.  Ei doresc să-și cumpere apartamentul în care locuiesc, au făcut un credit, și în general își doresc un nivel de viață mai ridicat. Salariul pe care îl obțin în domeniul privat era de două ori sau chiar de trei ori mai mare decât la stat. Bineînțeles și munca era pe măsură pentru că atunci când părinții plătesc taxe din buzunarele lor sunt mult mai pretențioși. Cred că și selecția profesorilor pentru școala particulară a fost mai exigentă pentru simplu motiv că au avut de unde alege, au fost mulți candidați pentru posturi bine plătite. Profesoara care lucrează la stat mai colaborează uneori cu un centru privat de educație în weekend și își mai rontunjeste veniturile. Toate acestea funcționau astfel până la instituirea stării de urgență. În acel moment lucrurile au cunoscut o întorsătură neașteptată. Ambele familii nu mai merg la școală. Cei de la stat își primesc salariile intacte până în septembrie cel puțin. Doamna care colabora la centru de educație a depus și acte de ajutor pentru că avea contract pe un PFA. În felul acesta cei din stânga vor câștigă chiar mai mult decât înainte, în orice caz, în niciun caz mai puțin. Cei din drepta, au intrat în șomaj tehnic, amândoi nu pot să plătescă rata la banca, directoarea școlii i-a anunțat că va închide afacerea pentru că nu mai poate continua să plătească chirie, întreținere, etc până în septembrie. Părinții și-au retras copiii de la școală pentru că nu mai au bani. Soțul, care tocmai se pregătea să-și publice studiile în reviste europene de pedagogie, asta după ce făcuse o sumedenie de experimente , se zbate să găsească o soluție. Vor rămâne pe drumuri iar facturile vin, chiar dacă ratele la banca pot fi amânate, energia electrică, gazele, întreținerea și mâncarea nu pot fi amânate. Iar după criza asta școala nu se va mai deschide, viitorul e sumbru. El s-a hotărât să meargă să vândă la Mega, practic veniturile lor tind către zero.  Eu locuiesc între cele două familii. Povestea asta e o ficțiune, orice asemănare cu realitatea nu e întâmplătoare.

Mai nou, domnul președinte a găsit un subiect cald, autonomia ținutului secuiesc. Nu m-am așteptat de la un sas  așezat să sară ca ars de un subiect atât de răsuflat. Adică a venit direct din baie să ne spună aceleași discursuri înflăcărate pe care le țineau cei mai populiști politicieni în anii 90. El, neamțul, ne-a salvat pe noi, românii, de unguri. Nu știu de ce nu pot să-l cred.

De aia zic, era mai simpatic domnul președinte când tăcea inteligent.