Gânduri în Săptămâna Mare,

În ”săptămâna mare”, mai ales în izolarea asta forțată, mă frământă niște gânduri. Iisus a fost sărac, s-a înconjurat de săraci, învățăturile lui au fost iubite de săraci. A considerat bogăția o rușine, o povară, o piedică. E mult mai ușor pentru un sărac să se mântuiască decât pentru un bogat, de o mie de ori. Bogatul e legat de pământ, săracul se izbăvește în cer.

De ce se tem oamenii de moarte, de ce vor să traiască cât mai mult ? Pentru că sunt legați de lucruri, de lume, de plăcerile efemere ale vieții.

Suferință e un dar, prin suferință omul își șlefuiește sufletul, se pregătește pentru mântuire. Să rabzi de foame și de sete, să fi bătut, torturat, umilit, batjocorit, furat, mințit, înșelat,sunt lucruri care te fac să nu iubești lumea pamântească, sunt lucruri care te aduc mai aproape de Dumnezeu. Dacă din contra, umilești, bați, batjocorești, furi, omorî, ești mai aproape de lume, de viața asta de pe pământ.

Iisus a ales să moară pe cruce, a înviat dar s-a ridicat la cer. De ce a plecat la dreapta Tatălui ? Pentru că viața, asta e deșertăciune.

Oamenii zic ca El dar fac ca ei. Oamenii iubesc desfrâul. Satan e tentația. Oamenii se lasă în voia simțurilor de animale. Dintr-un animal nu se poate ridica un spirit.

În India oamenii se pregătesc de moarte. Când ajung la o vârstă își încheie socotelile, își împart averea și se retrag singuri în pădure. Mănâncă puțin, beau puțin și în cele din urmă pleacă(mor).

La noi oamenii trag din toate puterile lor să rămână în viață, se roagă, plâng, se tânguiesc. Unde e oare în toate astea învățătura lui Iisus ?

Foarte mulți oameni ai lui Dumnezeu duc numele lui în deșert. Se roagă pentru lucruri lumești, se pun în slujba oricui ca mijlocitori pentru prețul lui Iuda, dovedesc necontenit că nu au înțeles nimic.

‘Să nu faci ca popa, să faci ce zice popa’. Asta e cea mai mare prostie. Preotul ar trebui să fie păstor de turmă, el ar trebui să fie cel dintâi, un exemplu, un  maestru, un guru. Cum își poate păstori turma dacă el nu e vrednic. Îndrumarea spirituală presupune participare. Cum poate să-mi arate drumul unul care nu a fost niciodată pe el ?

Sărăcia, suferința, umilința, modestia, generozitatea sunt calități care te pot ajuta să te mântuiești. În toate religiile există viață după moarte. În toate religiile există judecată. Preoții au interpretat cuvintele ca să-și facă averi mănoase în mințile și sufletele oamenilor. Vor plăti pentru nelegiuirile lor, dar asta nu e problema mea. Pe mine mă interesează mântuirea mea. Și nu din egoism ci din cauză că nu există altă cale spre adevărata fericire. Pe pământ nu e fericire    

Bogații nu își împart averea și nu o dau la săraci. Aruncă pomană și vor osanale. Ce dau reprezintă foarte puțin, reprezintă ceva de care oricum nu au nevoie. Nu-și împart pâinea de la gură cu cei nevoiași. Construiesc biserici și vor picturi cu ei pe pereți. Se vor a fi Dumnezeu.

Am citit că boierii au donat moșii bisericilor. Era slăvit numele lor. Au donat după moarte când oricum nu le mai erau de folos. Un fel de păcăleală.

Calea spre mântuire, spre viața veșnică, spre integrare în univers, îndumnezeirea, nu e monopolul nimănui, nici al preoților, nici al bisericii.

Pe calea desăvârșirii spirituale îți trebuie un îndrumător, un călăuzitor, un învățător. Altfel riști să rătăcești. Poate să fie preot, călugăr, guru, orice, însă trebuie să aibă calitățile necesare. Nu te poate duce cineva care nu cunoaște drumul.

Nu înțeleg ura între biserici, între credințe. Ura e un lucru rău, de ce se urăsc de moarte cultele religioase. Un singur răspuns, pentru bani.

În Biblie adesea lui Iisus credincioșii îi spuneau ”învățătorule”. În India și astăzi e plin de învățători, guru. Indienii nu pun preț pe averea de pe pământ. Noi îi considerăm ignoranți, murdari, primitivi. Când spun noi, mă refer la societatea occidentală, nu la mine. Și totuși indienii sunt cel mai aproape de învățătura lui Iisus.

Adesea bisericile se ceartă pentru un cuvânt, pentru o interpretare, pentru o traducere, pentru nimic. Ignoră însă principiile și învățăturile de baza ale religiei. Iubirea.

Mi-a citit iubita mea un pasaj frumos dintr-o carte de o scriitoare turcoaică Elif Shafak(tare nu ?). Pentru un bețiv credincios, cârciuma e camera lui de rugăciune, pentru un enoriaș necredincios, biserica e cârciuma lui. Chiar și Papa admite că un ateu poate fi mai vrednic decât un credincios fățarnic. Nu vreau să demonstrez nimic cu toate argumentele astea, eu simt că e așa cum scriu.

De foarte multe ori preoții, preocupați de donații, zeciuială, pomeni, parastase, nunți, botezuri, se îngrijesc mai mult de îmbogățirea lor decât de călăuzirea credincioșilor. Oamenii sunt lăsați să fie orbi.

Autoproclamații specialiști ai teologiei care scuipă amenințări, blesteme, teamă și frică, oare se vor mântui ? Ei care sunt plini de venin zi de zi, de ura împotriva semenilor, de lipsa totală de empatie. Nu-i pot crede nici măcar o secundă atunci când vorbesc despre dragostea de aproape.

Să nu uităm niciodată că Iisus a fost condamnat la moarte de preoți și credincioși, de preoți vicleni și credincioși habotnici. Să nu uităm că Iisus a fost batjocorit de preoți și credincioși, la fel ca cei pe care îi vedem astăzi. Iisus nu a fost preot, Iisus nu a luat zeciuială, Iisus nu a construit catedrale, nu s-a lăfăit în bogățiile bisericii. Toți fanaticii religioși de astăzi sunt defapt credincioșii care l-au răstignit acum 2000 de ani pe ‘învățător’ pe cruce. Și atunci și acum știau ei mai bine ce trebuie făcut.

Mă tot întrebăm cât mai avem de recuperat să ajungem și noi la nivelul civilizației occidentale. Păi noi nu am ajuns nici măcar în 1789 la Revoluția Franceză, la noi nu se știe de libertatea de gândire, de libertatea de exprimare, de libertatea de conștiință. Noi suntem încă în evul mediu guvernați de legile fanarioților. Pupători de moaște, milogi în rugăciuni, mincinoși, parșivi, șireți, șmecheri, noi nu am înțeles că o societate se construiește prin muncă cinstită. La noi hoții, tâlhării, corupții, toți acești îmbogățiți, conduc aiurea viitorul țării.

Există o cenzură mizerabilă, televiziunile prezintă câte un singur interes, nu există dezbateri, ziare aflate în faliment(foarte bine !!!) sunt la fel de subjugate, jurnaliștii analfabeți funcțional formați din descurcăreți și țațe de bâlci nu se pot exprima liber(eu cred că nici nu-i duce capul).

Hristos a Înviat