Opinie

,

29 martie 2020

Azi ar fi fost ziua lui tata, ar fi împlinit 90 de ani. Din păcate nu mai este de peste 12 ani alături de noi. Mi-ar fi plăcut să vorbesc cu el despre nebunia asta. Ar fi luat totul în râs. Era un om foarte curajos. Cât de mulți îmi lipsește sfatul lui.

Ieri am fost la supermarketul de lângă casă. Oamenii au devenit și mai speriați. O călătorie după cumpărături e o adevărat aventură în junglă. Să nu atingi, să nu respiri, să nute întâlnești, să te ferești. E ceva suprarealist demn de piesele de teatru a lui Ionesco. Îmi propun să hibernez cât mai mult în casă. Am șansa că pot să lucrez.

 După ce știrea, că doctoriță de la spitalul Gerota ar fi murit, a fost infirmată, până la urmă ieri s-a anunțat primul deces al  unui tânăr sub 40 de ani fără alte afecțiuni. 40 de morți azi până acum și cifra crește de la o ora la alta.

Niciodată nu suntem pregătiți să murim, suntem prea legați de lucrurile din lume. Avem planuri, așteptări, dorința de a ne bucură. Dar oare suntem pregătiți să ne naștem ?

La televizor se dau filme comuniste, același scenariu repetat obsesiv până la îndobitocire. Când trăiam în ‘epoca de aur’ni se vorbea despre ‘omul nou’, omul care are conștiința comunistă. Nu au reușit pe deplin să formeze omul ăla dar în schimb au reușit să formeze niște conștiințe pervertite.

Sunt în continuare impresionat de simbolul lui Goma, aseară au avut în sfârșit curajul să difuzeze la televiziunea națională un documentar, foarte târziu, însă având în vedere că oamenii stau în case e posibil să-l fi văzut mulți. Goma a fost renegat de toată breasla scriitoricească din România. Niciunul nu i-a luat apărarea, din contra, toți cei care au dat note informative la Securitate au arătat că în sânul scriitorilor a fost o atitudine mizerabilă și slugarnică de înfierarea a dizidentului Goma. La un moment dat unul dintre intelectualii de rahat ai acestei țări chiar spunea că ‘ ce l-a apucat și pe ăsta tocmai acum când vroiam să mai cerem avantaje de la conducere’. Pe șobolanii ăștia din literatura română nu i-a interesat decât să traiască bine, fără conștiința, fără remușcări, gata să pupe în cur, fără remușcări. Literatura română de după cel-de-al doilea război mondial a fost condusă de partidul comunist în frunte’ cu al său cârmaci Nicolae Ceaușescu’. Propaganda comunistă a folosit absolut toți scriitori ca să-și alieneze tot poporul. Urmările le văd și azi, profesori de limba română care încă predau scriitori români din manuale cu o râvnă fără suport. Programele școlare sunt pline de opere fără valoare. La noi nu s-a scris nimic de valoare în perioada comunistă cu două, trei excepții, asta în timp ce în lumea largă lucrurile au evoluat exploziv. La noi totul a fost zugrăvit în culori de fericire eternă, de realizări mărețe, cărți subjugate proletcultismului securist. Nu e de mirare că singurii scriitori care au contat au abordat teme neplăcute comuniștilor dar și românilor. Deznădejdea, misticismul, absurdul, teroarea statului comunist. Niciunul dintre scriitorii români care au contat  în lume nu a fost sprijinit de breasla din țară. Cioran, Eliade, Ionesco, Goma sau Herta Muller. Și atunci la ce folos acesta adunătură de viermi mâncători de căcat ?

Dacă vrei să fi un scriitor adevărat, care contează, trebuie să te dezvolți departe de cloaca asta.

Am ajuns specialist în făcut pâini, am făcut pâine franțuzească, pâine albă, pâine dulce, etc. Iubita mea se desăvârșește în arta gătitului și experimentează tot felul de rețete noi. Am distribuit o știre de la CNN cum că sex-ul ajută la combaterea coronavirului. Asta nu m-ar deranja câtuși de puțin. Însă îmi vine să râd cât de puțini oameni ar rămâne pe suprafață pământului dacă ăsta ar fi criteriul de supraviețuire. Și cred că ar fi niște surprize colosale. Familiile alea fericite, realizate, luminoase, pline de viață, ăia care dau sfaturi, care sunt înțelegători, care zâmbesc permanent fără un motiv anume, aia ar dispărea în primele zile.

fără cuvinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.