s.a.m.d.

27 martie 2020

În sfârșit a ajuns comanda lui ‘’peste prăjit’’. Am rezerve de apă potabilă, slavă Domnului. Întâmplarea asta a fost cea mai remarcabilă din ultima săptămână. Având în vedere că stăm în casă suntem rupți total de lume.

Nu știu de ce conservele de pateu de ficat românești au un gust mai prost decât cele bulgărești. Oricât ‘’fainosag ‘’ ar pune românii tot o crema de ghete iese.

Poate că sunt pisălog cu Paul Goma însă mi se pare de mare actualitate, mai ales acum. Mă gândesc la coloana vertebrală a românilor de-a lungul istorie, o salcie plângătoare din mămăligă. E adevărat că am fost înrobiți mai toată existența noastră și poate că din motivul ăsta am ajuns să fim atât de versatili. Când cu unii , când cu alții, niciodată cu noi. În fond ce le reproșează Goma confraților lui ? Că au fost colaboraționiști, au susținut, au executat, au pupat în cur. Și ce e minciună în toată afirmația asta ? Îmi amintesc că imediat după Revoluție s-a pus problema înlocuirii puterii comuniste. Dar cu cine ? Nu a există niciun fel de opțiune, nimic. Asta pentru că intelectualii, care și astăzi parazitează viață culturală românească, erau mânjiți în compromisuri până peste cap. Nu este un spectacol mai grotesc decât să vezi cântătorii comuniștilor preschimbați în credincioși ortodocși vocali sau patrioți de mucava. Tot aici vreau să punctez și faptul că mitul foștilor deținuți politici e o mare gogoașă. Goma spune foarte corect’’ ei erau acolo pentru ce fuseseră, eu eram acolo pentru ce făcusem’’. În realitate deținuții politici ajunși astăzi martiri ai luptei împotriva comunismului, cu foarte puține excepții, au fost siliți de nouă putere de ocupație, armata roșie cu Stalin în frunte, să între în temnițe cu scopul de a fi lichidați. Ei nu s-au opus niciodată, nu au avut nici măcar șansa asta. Au suferit, este adevărat, au suferit nevinovați, însă încă odată, cu rare excepții, ei nu au luptat împotriva comunismului, nu, ei au fost victimele unei conjuncturi. Se vorbește mult de fenomenul Pitești în contextul analizei comunismului. Fenomenul Pitești este în fapt reeducarea de la Pitești. Un om decent trebuie să-și pună până la urmă întrebarea următoare : ‘’ a reușit reeducarea de la Pitești ? ‘’. Adică i-a reeducat pe nefericiții încarcerați acolo dar și în celelalte închisori ? Păi cam da. Va amintesc doar de mizeria morală în care acești oameni din victime au devenit călăi, și asta nu în închisoare, nu, în așa zisa libertate. Tone de note informative și denunțuri despre vecini, colegi de serviciu, prieteni, rude, etc. Un singur exemplu din mii de exemple : Alexandru Ivasiuc, un deținut politic care după ce se eliberează ajunge în SUA cu bursă de la statul comunist român și apoi ocupa tot felul de funcții importante în administrație până când moare la cutremurul din ’77. Și lista este infinit de lungă. De partea cealaltă, oamenii cu demnitate, onoare și curaj, au fost extrem de puțini. Îmi răsună în urechi vorbele călăului Țandăra Franz:’’ până în ’56 ii terminasem pe toți’’. Și eu sunt convins că așa fusese, nu mai era picior de opozant al regimului comunist. Iar regimul comunist trebuie spus fără rezerve că a fost un regim de ocupație străină în România. România a pierdut cel de-al doi-lea război mondial și s-a aflat până în ’89 sub ocupația URSS. Toți cei care și-au făcut cariere mai mult sau mai puțin strălucite nu au fost decât niște ‘’colaboraționiști’’ cu ocupantul. Asta ca să fim corecți până la capăt.

Cât de mult apreciez astăzi o plimbare prin parc, o bere pe terasă, un drum până la piață, asta era fericire. N-am știut să apreciem.

Am rămas fără drojdie și sunt nevoit să-mi întrerup cariera de bucătar, cel puțin până mă organizez să mă aprovizionez.

Îmi pare rău de fostul ministru al Sănătății care a fost forțat să-și dea demisia, părea un om finuț, pregătit, modest, educat. Ca de obicei a venit unul care parcă e secretar de partid la CAP. La noi oamenii nu știu decât dacă sunt înjurați, bătuți, chinuiți, umiliți, culmea e că le și plac genul ăsta de oameni, îi consideră adevărați conducători.

Până dată viitoare să fim veseli, vorba lui nenea Iancu,