Masacrarea unei profesii, mediatorul

După Revoluția din 89 am făcut un angajament comun, să facem o țară mai bună și mai liberă. Eram sătui până în gât de minciunile comuniste, de realizările epocale și viața cenușie pe care o duceam ca într-o veritabilă pușcărie. Am făcut însă o mare eroare crezând că odată cu Ceaușescu sistemul va dispărea, nu , oamenii sistemului au supraviețuit, s-au adaptat și, încet, încet, au început să iasă la lumina aducând cu ei mentalitățile din dictatură. Să fim bine înțeleși, un regim totalitar nu este posibil fără mijloace dure de represiune, oricine se opune este imediat lichidat. Pentru asta e nevoie de un întreg aparat care identifică și apoi pedepsește. Sistemul de justiție comunist a fost unul pus în slujba dictaturii partidului și a iubitului conducător. Justiția a fost profund ideologizantă. Oamenii care au servit sistemul înainte au supraviețuit, au continuat să ocupe pozițiile avute și în final au fost avansați. Cel mai rău este că au devenit modele, mentori, repere și au făcut prozeliți, epigoni nostalgici. Mentalitățile unor oameni deja formați nu se mai schimbă, era la un moment dat pe vremea lui Iliescu un slogan”Cine-a stat cinci ani la ruși/ nu poate gândi ca Buch.”

„Partidul e-n toate / E-n cele ce sunt /Și-n cele ce mâine vor râde la soare”. Familia era celulă de baza a societății, tovarășii își uneau destinele și procreau cu râvna pentru țară și popor. În aceste condiții divorțul era un act reprobabil, inacceptabil și trebuia descurajat cu mânie proletară. Un asemenea proces se prelungea pe durata a ani de zile, se dădeau termene de împăcare, se audiau martori, se făceau anchete, iar dacă cei doi se încăpățânau într-un final se pronunța hotărârea însă prigoana nu se termina. Un tovarăș divorțat nu mai era un cadru de nădejde, nu mai era un element sănătos, nu mai constituia un model de urmat și ca urmare era retrogradat, marginalizat, mutat de la serviciu, își pierdea casa care oricum era în chirie de la stat. Într-un proces de divorț se căuta cu asiduitate vinovăția pentru că nu se putea înțelege că doi oameni au hotărât, așa de capul lor, că nu mai vor să fie împreună. O chestiune privată, intimă, devenea obiect de batjocură publică.

Între timp în lume, și mă refer la societățile dezvoltate, oamenii au considerat că libertatea individuală este mult mai importantă decât ideologiile utopice. Sistemele de drept au găsit soluții mult mai flexibile și adaptate la nevoile oamenilor. Pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre cetățeni au fost create instituții noi, în felul acesta justițiabilii având multiple posibilități să-și rezolve litigiile. Vedem prin filme cum apar în situații de conflict negociatorii. O astfel de instituție, metodă alternative de rezolvare a conflictelor, este și instituția medierii. La noi a apărut mult mai târziu într-un mediu ostil și neprietenos confruntându-se cu rigiditatea sistemului de drept. Conservatorismul din justiție nu este justificat decât prin faptul că cei care au împărțit prăjitură până acum nu vor să o împartă și cu alții. Ori prin mediere o grămadă de dosare nu ar mai ajunge în instanță.

Cea mai mare parte a dosarelor de mediere se referă la divorțuri. Cunosc multe cupluri care au ales acestă cale din foarte multe motive, se evita o expunere publică, se poate comunică relaxat și direct, se evita tensiunile inutile introduse de avocați, și nu în ultimul este o procedura mai puțin costisitoare. Bineînțeles că acordul de mediere urma să fie susținut în fața unei instanțe de judecată.

Absolut inexplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cetățenii acestei țări nu mai pot divorța cu ajutorul medierii. În expunerea de motive se arată că „prin încheierea unui acord de mediere cu privire la divorț, soții nu pot să se deroge de la normele imperative care reglementează condițiile și procedura desfacerii căsătoriei”.  Într-o explicație dată de un avocat ‘dreptul de a solicită divorțul este un drept exclusiv personal de care persoanele nu pot dispune prin voința lor pentru că implică chestiuni de interes public ce ar putea fi afectate puternic dacă părțile ar dispune liber de asemenea drepturi’. Trecând peste papagalicească asta inutilă constatăm că cetățenii sunt liberi să divorțeze, dar nu cum vor ei ci, cum vrea statul. Din punct de vedere al filozofiei juridice este clar că așa cum s-au găsit argument ‘contra’ se puteau găsi și argument ‘pentru’, a fost numai o decizie de oportunitate. Până acum la mediere se prezentau cuplurile care găseau un acord și care își doreau desfacerea căsătoriei în condițiile convenite, desfacerea căsătoriei se făcea tot la instanță, celelalte cupluri, cei care nu se înțelegeau, mergeau  să se judece.

Dar să vedem cine pierde și cine câștigă. Câștigă avocații și notarii mai mulți clienți, se vor aglomera iarăși instanțele de judecată cu părți, martori, susținători, etc. Pierd mediatorii însă cel mai mult pierd cetățenii. Pentru mediatori este o pierdere mare pentru că acordurile cu privire la divorțuri erau esențiale în existent breslei. După ce într-o primă fază cuplurile ce urmau să divorțeze erau îndrumate pentru a se informa către un mediator acum mediatorul este eliminat complet. Cel mai mult însă pierde cetățeanul care ar dori la un moment dat să divorțeze. Se trece prin aceleași proceduri ca la procesele de dinainte de Revoluție, avocați, martori, interogatorii, anchete sociale, tensiuni, nervi și mulți bani. În felul acesta se limitează economic accesul la justiție, foarte mulți nu vor mai îndrăzni să se gândească măcar. Dacă înainte de 89 era o justificare ideologică acum este doar o justificare financiară. Au trecut 30 de ani să ne întoarcem de unde am plecat, nu degeaba ii auzim pe unii și pe alții la televizor zicând:’lasă domnule că era mai bine înainte, era mai multă disciplină, mai multă ordine, acum e un haos’. Uite că au venit ăștia de la ICCJ și au făcut ordine.

Medierea este prin definiția ei o metodă alternativ de soluționare a conflictelor. La noi a fost adoptată mai mult în silă fără să fie înțeleasă, prezenta hotărâre ne arată asta cu prisosință. Adică conform zicerii noastre: ‘zicem ca ei și facem ca noi’. Medierea presupune un cadru civilizat de discuție, relaxat, liniștit dar la noi se preferă scandalul și circul. Pe principiul ‘da’ i-am zis-o’.

Mie sincer îmi pare rău că nu au prevăzut în hotărârea lor că persoanele care divorțează trebuie să fie  date afară de la serviciu iar casa să le fie confiscată. Dacă nu-și găsesc de lucru în trei luni să fie băgați la pușcărie. Abia asta era o decizie adevărată.