Opinie

Virusul fără leac, SuperBlog

Vine virusul ucigaș, coronavirusul, ne rade, ne ucide, nu avem apărare, trebuie să fugim în munți. Autoizolare, carantină, mult mai bine decât internat în spital. M-am gândit, cred că toată lumea s-a gândit, dacă rămân izolat acasă în carantină cu polițiștii la ușa? Unii au început chiar să-și facă provizii, au cumpărat făină și mălai revenind la viață simplă și sigură din evul mediu. Bine măcar că am descoperit focul, cu scânteia de la două pietre ne putem găti un bulz de arunci căciula după câini. Ar fi de ras dacă n-ar fi de plâns. Mai mult de înfricoșat. Și dacă ăștia au dreptate iar noi, ceilalți, suntem niște miștocari care vom deveni istorie? În fond și la urmă urmei genul ăsta de evenimente nu alege, nu-i păstrează pe ăia care au făcut glume bune și îi pedepsește pe fricoși.

Așa că mi-am pus și eu problema, dacă mă lovește năpasta, ce fac? Mă închid în casă, trag obloanele, dau lampa mai mică, mănânc pâine prăjită cu ceai de ciuboțica cucului, și aștept. Bun, aștept, aștept, dar ce aștept? Anticipatele? Nu, nici gând. O să am o grămadă de timp. Ce fac cu el? Păi o să-mi deschid abonamentul la Netflix închis pe motiv de neplată că n-am mai avut timp să mă uit și citesc o grămadă de cărți începute și neterminate. Cam banal.

În condițiile astea cel mai bun remediu e să mă înscriu la Superblog, mă menține activ, conectat, viu. Da, asta e, trebuie să rămân viu că să nu ajung mort. În felul acesta v-am făcut o demonstrație simplă, de matematică, SuperBlogul e cel mai bun remediu contra coronavirusului. Poate pentru că SuperBlogul e un virus mai puternic care se ia și nu te mai lasă.

Nu m-am înscris încă de la început, nici măcar la termenul limită. Aș putea spune că am fost leneș. Am însă o explicație și mai tare, am așteptat să văd dacă se înscriu chinezi sau italieni. Așa că în aceste condiții va anunț în mod oficial că m-am înscris la Spring SuperBlog 2020.

Sper să ne vedem cu bine la gala de sfârșit, eu pentru gală m-am înscris, atâția câți or mai fi, mulți,puțini, gestul contează.           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.