Exagerările de ziua națională a României

Ce nu îmi place de ziua națională a României sunt exagerările specifice, patetismul libidinos, lacrimile de crocodil. O să apară niște Catavenci contemporani gata să ne arate cum suntem noi buricul pământului, cum se învârte toată lumea în jurul nostru, ce norocoși suntem, cum suntem noi poporul ales, și multe alte bazaconii de genul ăsta. La televizor rulează deja filmele foarte artistice ale lui Sergiu Nicolăescu, foarte artistice în sensul că nu au legătură cu istoria reală. Îmi pare rău pentru toți cei care învață istoria din filmele astea, istoria e în cărți, și nu în cărțile de propagandă.

Ar fi foarte bine dacă ne-am da seama că umflarea asta în pene nu ne ajută cu absolut nimic, devenim la un moment dat ridicoli, exact așa cum e curentul asta dacopat la nivel internațional. În plus riscăm să pierdem și lucrurile bune pe care le-am adunat de-a lungul istorie din cauza gogomăniilor debitate cu exces de zel și din neștiință de carte.

Îmi aduc aminte cât de surprins a rămas un băiat care a învățat istoria din filmele lui Nicolaescu când i-am spus că noi nu i-am bătut niciodată pe turci pentru singurul motiv că le plăteam tribut. În plus turcii nu au dorit niciodată să-și facă drum pe aici spre Europa. Cinci sute de ani, Muntenia și Moldova au fost sub suzeranitate otomană, au plătit tribut, cu scurte perioade în care schimbau vasalitatea pentru imperiul țarist. Ăsta e un mare mit, cum i-am bătut noi pe turci. Aiurea.

De ziua națională a Românie să fim cât mai egali cu noi, abia așa putem înțelege unde suntem și în ce direcție trebuie să o apucam. Că dacă ne luăm după toți propagandiștii ăștia naționaliști, noi le știm pe toate, le-am făcut pe toate, nu trebuie decât să așteptăm să ne plouă cu cârnați în cap.