Libertatea de exprimare

De-a lungul timpului oamenii au considerat că libertatea de exprimare e un delict. Au considerat, mai ales conducătorii, că cei care își exprimă liber opiniile, dacă le erau potrivnice, le sunt dușmani de moarte. Un ziarist, un scriitor, un gânditor, un intelectual, care așterneau pe hârtie câteva cuvinte, idei, opinii, deveneau imediat inamici. Erau judecați mai aspru chiar și decât războinicii armatelor vrăjmașe. O pană și o bucată hârtie s-au dovedit a fi mai amenințătoare decât oști întregi de soldați. Deținătorii puterii absolute nu au permis niciodată contestarea lor din teama că ceilalți ar putea să le urmeze exemplul rebelilor. Nu e mai puțin adevărat că prin cuvântul scris s-au declanșat revoluții, s-au câștigat drepturi, s-au răsturnat regi și papi.

Pe mine m-a impresionat întotdeauna duritatea măsurilor de represiune împotriva delictului de opinie, împotriva libertății de exprimare. Înseamnă că puterea politică se vede profund amenințată de câteva cuvinte puse pe o foaie. Am trăit în comunism și știu că obsesia regimului totalitar de a nu exprimă nicio părere contrară era cronică. Cu toate că toți ascultam în taină ”Europa Liberă”, toți am fi vrut să ne spunem părerea, foarte puțini erau cei care aveau acest curaj. Ce urma după un gest atât de minor, a scrie o scrisoare către un post de radio, nu poate fi descris în cuvinte. Cunoaștem cazul lui Paul Goma care printr-o minune a scăpat după torturi, presiuni și umilințe neîncetate însă nu cunoaștem cazurile altor anonimi curajoși pe care nu i-a mai reținut cartea de istorie. O altă victimă a orgoliilor grotești ale conducătorilor vremelnici a fost chiar Tudor Arghezi. Se știe foarte bine că a făcut de două ori pușcărie pentru ceea ce scria la ziar iar ultima oară a scăpat cu noroc pentru că nemții vroiau să-l trimită într-un lagăr de exterminare.

Astăzi există libertate de exprimare, cel puțin în teorie, lucru pentru care ar trebui să fim recunoscători. Nu mai există cenzură, un alt lucru minunat. Ce poate fi mai sănătos pentru o societate decât să ascultăm toate opiniile și să alegem în cunoștință de cauză. Nu e totul chiar așa de luminos, presă de largă circulație e controlată politic, s-au inventat mijloace de manipulare pentru decredibilizarea celor care se exprimă, se încearcă ducerea în derizoriu a celor care nu sunt de acord. S-a dat o libertate deplină la exprimare în așa fel încât să nu se mai poată auzi nimeni în mod coerent și totul să devină un zgomot asurzitor de ceartă. Dar cu toate astea eu cred că e foarte bine față de ce a fost până acum, e foarte bine că oamenii se pot exprima, chiar dacă unii nu au nimic a spune iar altora le e foarte greu să se exprime. Din cauza inflației de opinii nu mai există receptori, cititori. Prea multă informație.

Trăim vremuri foarte bune, iată, oricine își poate exprimă punctul de vedere. A apărut un nou tip de cenzură, e vorba de cenzura publicului. Practic, fiecare citește ce vrea fără ca de multe ori, să încerce să afle și o altă opinie. La asta se mai adaugă și faptul că oamenilor, și românilor în mod special, nu le place să citească. Recunosc că nici eu nu citesc tot ce se scrie, nici nu pot fizic să fac asta. Dacă un articol nu e scris clar, cu un fir roșu, interesant, nu-mi pierd timpul cu elucubrațiile fiecăruia. Sunt unele scrieri atât de plictisitoare care nu spun absolut nimic.

Am știut de la început că voi face un blog de opinie. Asta înseamnă că voi exprimă clar și răspicat ce cred eu despre una sau alta. Sunt convins că cei care mă citesc nu sunt de acord întotdeauna cu mine. Am scris împotriva comuniștilor, împotriva bisericii, am atacat pensionarii, am luat apărarea culegătorilor de sparanghel, în ultimul articol voi atacă profesorii, acum doi ani i-am atacat pe doctori acum i-am consideră eroi. Uneori enervez la culme, îmi dau seama din comentariile de la Republica, alții, putini, sunt de acord cu mine. S-a propus să se facă o listă cu semnături împotriva mea să mă dea în judecată, unul a zis că o să-mi pună căcat pe clanța de la ușa, altul a zis că nu mai citește niciodată site-ul Republica, m-au înjurat în fel și chip, mi-au pus inclusiv întrebarea post-decembristă ‘Cine ești dumneata domnule Nucu Morar ? ‘’(îmi pare rău că nu au completat cu :‘’și ce-ai făcut în ultimii cinci ani ‘’). Așa cum eu am voie să scriu ei au voie să mă înjure: fair enough. Ceea ce vreau să spun este că e important să avem și să respectăm dreptul la opinie, e bine să cunoaștem mai multe puncte de vedere,mai multe argumente, pentru igiena intelectului. Suntem tentați să trăim în bulele noastre ermetice unde toți au aceleași păreri despre lume și viață fără să ne confruntăm și cu alte realități.

Ceea ce mă bucură este faptul că indiferent ce argumente și afirmații am făcut, numărul de urmăritori a rămas constant(+/- 2), ceea ce înseamnă că vorbim despre oameni deschiși la cap aici, fără să vă lingușesc, vorbim de oameni inteligenți.  

Am terminat școala pe vremea lui Ceaușescu, schimbările m-au prins total nepregătit, cunoștințele acumulate nu mi-au fost de mare folos. A trebuit să mă adaptez, să învăț limbi străine, calculatoare și multe altele. Am acceptat ce se întâmplă, m-am adaptat și m-am integrat. Și bineînțeles că nu numai eu am făcut asta, toată generația mea a făcut asta.

Dacă stai cu capul în nisip ca struțul nu înseamnă că afară nu e furtună.