Opinie

Cum a construit bunicul, cum am construit eu și cum se construiește acum

În viață toți construim, construim cariere, construim vise, construim imagini, argumentații, scenarii, povești, relații, strategii. Totuși cel mai concret lucru este acela de a construi o casă. Vorba aia, în viață fiecare om trebuie să facă un copil să construiască o casă și să planteze un pom. Și trebuie să recunosc că activitatea de a construi efectiv o casă e o experiență unică. Pe care eu personal nu aș vrea să o mai repet. Dintr-o mulțime de motive. Dar mai ales pentru că fiecare experiență are farmecul ei atâta timp cât nu o mai repeți.

Bunicii mei și-au construit o casă, la țară, într-un sat din Bărăgan. Eu eram atunci mic însă îmi amintesc că întreagă activitate a durat ani. În general se făceau activități în clacă, adică veneau oamenii din sat să-i ajute la diverse lucrări. Veneau pentru că și bunicul fusese la ei. Bunicul era tâmplar. Materialele le lua de la Urziceni unde mergea cel mai adesea cu o căruță. De cele mai multe ori lua mai mult decât îi trebuia ca să ajungă și să nu rămână muncitorii fără material. Tot timpul era nervos și înjura, nu găsea ce-i trebuia, mergea la alt magazin,  în cele din urmă venea acasă spre seară. Pe vremea aia nu mă uitam atent la modul cum construiau oamenii case însă, după ce a murit, m-am uitat de curiozitate la casă. Nu se făceau stâlpi, nu se făceau centuri, structura de rezistență era numai din rezistența portantă a cărămizilor. Mult timp au stat cu pereții la roșu, într-un an au tencuit și în alt an au dat calciu, așa era la modă atunci.

Prin anii 2000 am făcut și eu o casă, în fapt am renovat un pic mai serios o construcție veche. Știu că mi-am făcut un plan de acțiune, am vorbit din timp cu tot felul de meseriași, am discutat cu oameni care au trecut prin așa ceva. În momentul în care am pornit efectiv la treaba nimic din ceea ce făcusem înainte nu m-a ajutat. Toate calculele s-au dat peste cap. În prima faza, după ce am dărâmat niște camere pe care urma să le mai înalț, meseriașii mi-au spus că ar fi bine să fac o subzidire pentru fundație, să torn stâlpi și centură. Eu, în calculele mele zgârcite, mă gândisem că o să recuperez cărămidă din clădirea veche, nici vorbă. Și iată cum m-am pricopsit cu o lista lungă de materiale, nisip, ciment, var, cărămidă, fier-beton, cuie de 6, sârmă de legat, scândură, popi, și nu îmi amintesc acum tot. Am plecat la depozitele de materiale. Unele aveau ciment, var și nisip, altele aveau scândură și tot așa. Un lucru pe care nu-l luasem în calcul absolut deloc, transportul. Transportul e foarte important, depozitele nu asigurau transportul. Existau niște indivizi care aveau câte o Dacie papuc și asigurau transportul la prețuri destul de piperate. De cele mai multe ori strâmbau din nas când le spuneam că trebuie să mergem în mai multe locuri. Și începeau veșnicele târguieli. În cele din urmă am aflat și eu că e mai ieftin să cumperi nisipul direct de la balastieră, că nisipul e de mai multe feluri, nisip de fundație, amestecat cu mărgăritar, nisip de tencuiala, atunci încă se mai tencuia, un nisip mai fin. Am venit cu primul transport și într-o zi muncitorii au terminat materialele de ziceai că le mănâncă. Apoi au început să vocifereze că ei nu mai vin la lucru că nu au ce face, nu au materiale. A început jocul, când erau materiale nu erau muncitori și când erau muncitori nu erau materiale. Chiar dacă erau materiale nu erau cele care trebuiau, mai lipsea tot timpul ceva.

Am refăcut tot acoperișul pentru că, așa cum îmi spuneau meseriași lui Peste Prăjit, dacă tot ai desfăcut casa e păcat. Am cumpărat astereala nouă, tablă, streașina, saceac, burlane, etc. Am turnat aleile prin curte, gard, parcare. De cele mai multe ori începeam lucrarea cu un grup de muncitori și o terminăm cu altul. De fiecare dacă când apărea al dolea sau chiar al treilea grup cei din urmă îmi explicau cât de prost au lucrat aia dinaintea lor, cât de greu o să le fie lor să repare ce au greșit aia, și ce buni meseriași sunt ei. Asta până când iși luau avansul, pentru că nu se poate fără avans, toți au familii grele, neveste, copii, părinți, bunici, rate, datorii, și câte și mai câte. Prima echipa lucrează câteva zile acceptabil după care începe să dea rasol. Dau rasol până când nu mai vin deloc.

În mod normal, ideal ar fi fost să-i supraveghez, să stau cu ei tot timpul, însă eu eram ocupat în mare parte cu adusul materialelor. Aprovizionarea era o chestie extrem de consumatoare de timp. Și nervi. Dacă cumpărăm de exemplu un model de lambriu săptămâna asta și muncitorii îmi spuneau că s-a terminat și mai trebuie, săptămâna viitoare nu mai găseam modelul ăla. Același lucru la chestiile colorate, la o săptămâna nu mai găseai aceiași culoare. Trebuia eventual să aștept și exact lucrul asta nu puteam să-l fac, să atept, muncitorii stăteau. Am depășit bugetul inițial de cinci ori.

Am terminat casa într-un termen mai rezonabil decât bunicul meu însă de atunci m-am gândit cât de bine ar fi să se ocupe cine de toate problemele de aprovizionare. Să nu mai îmi bat capul eu și să stau pe șantier toată ziua să nu mai trezesc cu tot felul de surprize. Să existe o firmă care îți aduce acasă exact ce îți trebuie, programat , și la care să poți să mai comanzi produsele respective și luna viitoare dacă ai nevoie.

Așa am descoperit firma Vindem Ieftin, firma la care dacă comanzi, în mod surprinzător dar totuși logic, poți să iei materialele mai ieftin decât dacă mergi tu direct la producător. Poți să comanzi orice : țiglă metalică, policarbonat, tencuială decorativă Weber, tablă cutată, profile metalice hală, panouri sandwich, profile zincate, țevi metalice, țeavă rectangulară, OSB exterior, plăci OSB, foaie rigips, gips carton, tâmplărie PVC ADF, fereastră ADF, WPC (lemn compozit), pavaj, bordură, gresie, faianță baie/ faianță bucătărie, termosistem polistiren, piatră naturală, piatră decorativă, termosistem vată bazaltică, acoperișuri, șipcă metalică, profile decorative, pavaj cauciuc, tapet fier beton, plasă sudată, dale beton, dale pavaj, fier beton Galați. Am consultat și recenziile video.

Anul ăsta vreau să-mi schimb tabla de pe casă și vreau să-mi pun țiglă metalică. Am consultat un pic oferta lor și mi se pare destul de bogată.

Dacă ar fi trăit bunicul cu siguranță își mai făcea o casă.

Articol scris pentru proba 8 a concursului SuperBlog2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.