De ce scriu, pentru cine scriu?

Două întrebări pe care, bănuiesc, și le pune fiecare blogger, jurnalist, publicist și poate chiar scriitor.

În primul rând, trebuie să recunosc din capul locului, scrisul public este un lucru impudic. Expunerea publică este prin natura ei agresivă și neonorabilă. Asta e un argument împotriva scrisului o să-mi ziceți și așa este. Realizez că textele mele invadează intimitatea cititorului, consumă timp, uneori sunt enervante sau neinteresante. La afirmația asta pot să vin cu argumentul universal că omul e o ființă socială și are nevoie de comunicare. E subțire dar asta am la îndemână.

Din egoism scriu pentru mine, o exorcizare a demonilor să zicem, o terapie. Atunci când trimit texte la ziare sau reviste există posibilitatea ca acestea să fie respinse sau modificate ca urmare a politicii publicațiilor. Acolo mă pot acoperi de argumentul că dacă au fost publicate au fost cumva asumate și de publicația respectivă. Aici însă nu mă cenzurează nimeni, doar eu. Și culmea e că o fac. Am văzut de exemplu un fake news promovat cu veselie în mod voluntar și tendențios și nu am luat o poziție, am zis că trebuie să fiu politicos, să nu deranjez, să respect regulile civice. Mă uit pe alte bloguri, de succes, mulți abonați, monetizate, văd în mod clar că sunt călduțe, neimplicate, convenabile, politically-correct. Mie mi se par plictisitoare însă judecat după cititori sunt foarte bune. Multe bloguri de sfaturi, indicații, îndrumări gen cum să devii cel mai bun în zece pași, care sunt cele mai bune cărți de citit de pe piață, cum să-ți crești copilul să ajungă genial, etc. Mă scuzați, nu cred în așa ceva. Însă asta îmi dă mie senzația că rețeta de succes presupune compromisuri, scrii despre nimic, dai sfaturi în stânga și în dreapta, nu-ți asumi nicio responsabilitate și asta se numește content de calitate. Nu pot. Nu pentru asta scriu, intră în contradicție cu motivația expusă mai sus.

Știu că atunci când sunt tranșant într-o chestiune sau alta risc să-mi pierd cititorii, știu că oamenilor le place să afle lucruri simple care le confirmă convingerile lor deja formate și mai știu că adevărul de multe ori doare. Însă îmi asum acest risc pentru că altfel nu ar mai avea rost să scriu. Dacă tot am ales să mă expun măcar să fiu sigur că sunt eu cel care se expune.

Pot să-mi schimb părerile, pot să recunosc o greșeală, în cazuri limită pot să-mi cer scuze, însă nu voi răspunde la violența de limbaj și la atacurile suburbane. Pe de altă parte sunt conștient că nu pot evita asta. Când ieși în ringul de box poți să dai dar poți și să primești.

Am primit recenzii bune dar am primit și recenzii rele, nu sunt pe placul tuturor. Nu pot reprezenta pe nimeni decât pe mine, nu-mi pot reprezenta familia, nu-mi pot reprezenta orașul, generația, țara, mă reprezint exclusiv pe mine.

În toate aceste incertitudini am însă și o certitudine, trăiesc o experiență unică comunicând cu voi și pentru asta vă mulțumesc, e fabulos.

Pentru asta: the show must go on