Minciuni

În 89 am crezut că terminăm cu minciunile. În fapt asta s-a cerut, asta am cerut, să terminăm cu minciunile. Iată că după aproape treizeci de ani ne bălăcim în aceeași mocirla puturoasă plină de neadevăruri. Programele școlare au rămas în mare neschimbate, la televizor vedem filmele lui Nicolaescu mai abitir ca înainte, politicienii se rățoiesc la ăia de la Bruxelles că noi suntem buricul pământului și facem după capul nostru.

În ultima perioadă însă am dat peste o specie ciudată de strigoi, niște indivizi care știu bine că toată simbolistica asta e o minciună de la un cap la altul însă care vin cu argumente pentru falsul ăsta. Trebuie să avem și noi o istorie, ne trebuie simboluri, avem nevoie de mituri. Am auzit explicații de genul că filmele lui Nicolăescu sunt artă și arta combinată cu istoria creează mituri. Numai că interlocutorul virtual uită să raționeze că minciunile sunt tot minciuni, că minciuna în combinație cu orice din lumea asta tot minciună rămâne. Minciuna nu poate avea nicio justificare.

Sunt oameni care s-au obișnuit să trăiască în minciună, o viață dublă, triplă… Sunt cei care îl aplaudau pe Ceaușescu la plenară și apoi îl înjurau acasă cu nevasta că nu le da mâncare sau căldură. Pentru oamenii ăștia viață trăită în prefăcătorie este un modus vivendi. Sunt cei care la Revoluție au stat ascunși să vadă în ce parte se înclină bălanța. Ei nu iubesc în fapt nici un regim, ei nu își doresc decât să-și tragă foloase de peste tot. Să ne dea- că merităm, noi suntem urmașii… și trebuie să ne dea. Ei oricum au fost obișnuiți să primească, au primit locuri de muncă, au primit case, concedii, tot. Că merită.

Pe cine vor ei să impresioneze? Ce vor să demonstreze? Au senzația că varsă toate bazaconiile astea în străinătate și ăia, care sunt niște încuiați, o să-i creadă. Sau e vorba de o frustrare a faptului că nu avem istoria aia glorioasă pe care și-o doresc ei. Cu minciunile astea comuniste nu mai păcălim pe nimeni, nici măcar pe noi. Tinerii nu se mai uită la filmele astea pentru că sunt plictisitoare și miros de la un kilometru a propagandă.

Am detectat în mesajele lor ura și mânia proletară, oamenii ăștia se cred încă în comunism. Înfierează, acuză, jignesc, sunt hotărâți, niște amintiri triste ale bolșevismului și stalinismului. Ar linșa dacă ar putea, ar trimite la închisoare, ar fi niște torționari motivați. Că doar deținuții politici nu au fost omorâți de niște oameni luminați, nu, tot de unii ca ei. S-a dus Visinescu și Ficior și au rămas ăștia să le ducă idealurile mai departe.

Fantomele trecutului care ne bântuie nu știu să dialogheze civilizat, nu, vocabularul lor rudimentar nu le permite, ei se vor lega de persoane, vor invoca o morală pe care ei nu o respectă, ei sunt patrioți. etc Înainte să fie patrioți însă sunt niște mincinoși.

Mincinoșilor…

PS Pentru cei care vin cu argumentul că înainte era mai bine ca acum pregătesc un alt articol.