Opinie

Creierul e cel mai important organ sexual

Am luat-o pe Ancuța și am plecat, străbătând un București alb, feeric, în mijlocul unei ierni de basm, la o lansare de carte. Nora Iuga, cum altceva decât, Alături cu drumu , așa cam ca noi. Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lume multă, fețe de profesori de română cu datorii la întreținere, fete tinere care buchisesc literele cu speranța unei partide câștigătoare căzute din senin, public majoritar feminin și în general de vârsta a doua spre a patra bine. Nu o să fac o recenzie, nu e cazul, nu sunt calificat. Mi-ar fi rușine în primul rând de Bianca Burța-Cernat, critic literar cu multă școală de o erudiție copleșitoare, cea care ne-a făcut o prezentare mai mult decât convingătoare cu privire la personalitatea Norei Iuga. Să fim înțeleși, nu am ajuns întâmplător la acesta lansare de carte, Ancuța este o fană a Norei Iuga, i-a dedicat chiar și o poezie foarte profundă: Dor de Nora Iuga. Nora Iuga mi-a rămas în minte, de aseară până acum, prim mai multe ziceri, am să va împărtășesc însă doar câteva. În primul rând, ceea ce am scris și în titlu: Creierul este cel mai important organ sexual. Apoi ne-a povestit că în acest moment cartea care o reprezintă în mod absolut este Lebăda cu două întrări, carte pe care a scris-o de la sine într-un soi de revărsare naturală. Am reținut totodată că Nora Iuga nu este livreasca, ea menționează nume de personaje, cărți, autori, pentru că așa îi vin, așa cum îi vine de exemplu mâncarea de mazăre în minte necontrolat.

De la o vârstă, mai ales când cei din jurul tău încep să plece, cel mai bun prieten al Norei Iuga este creierul. Tot creierul.

Am rămas la sesiunea de autografe. Nora Iuga este Capricorn, și eu sunt Capricorn, am vorbit un pic despre asta. O zodie bună, îmi zice poeta, nu vezi, eu am ajuns la 88 de ani. Apoi ne-a scris o dedicație într-adevăr genială pe volumul de versuri:

Pentru Nucu, prietenul Ancuței, amândoi cioplind versuri-iubirea între poeți e periculoasă- leagă strâns ! eu știu

Cu drag Nora 11 Ian. 2019

Poeta Nora Iuga a fost măritată timp de 35 de ani cu poetul George Almosnino care a murit în 1994

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.