Corporatistul la 50 de ani

Sorin lucra de 15 ani la aceiași firma, o multinațională de succes în România în domeniul auditului. Inițial s-a angajat la o alta firma de audit, mai mica, apoi în urma unor preluări, vânzări - cumpărări a ajuns sa lucreze la ditamai corporația. S-a mutat în cinci sedii, și-a carat cutiile cu acte și florile de la subsolul primei clădiri la ultimul etaj dintr-o clădire de birouri în Pipera. Sorin își făcea treaba conștiincios, când era nevoie sa stea peste program nu protesta, participa la toate sesiunile de training, team-building, formari profesionale, sărbători corporatiste. Nu-i făcea plăcere sa rada la glumele ieftine și porcoase ale șefilor, managerilor sau partenerilor dar o făcea, sa fie bine. A cunoscut firma de la primii angajați pana la ultimii veniți direct de pe băncile facultății. S-au schimbat partenerii, managerii, chiar și colegii, el a rămas cu speranța ascunsa ca va ieși la pensie din firma. E adevărat ca în intimitatea lui își pune adesea întrebarea de ce în firma nu sunt angajați peste 50 de ani, nimeni, absolut nimeni. Parca se vaporizau odată cu apropierea de vârsta fatidica, dispăreau pur și simplu și nimeni nu mai știa nimic de ei, își mai aducea aminte Sorin câteodată de ei dar nici el nu zăbovea prea mult cu gândul la ei, oricum ceilalți nu-i cunoșteau. In atâția ani învățase sa se strecoare printre probleme, evita confruntările, era abil când punea o problema delicata, nu forța nota imprudent sau inutil dar nici nu-și abandona obiectivele. Ajunsese sa câștige un salariu frumușel, de invidiat, chiar dacă era un corporatist dedicat căruia alții ii spuneau sclav. Uneori glumea și el și se prezenta prietenilor drept sclav pe plantație. Cu trecerea timpului începuse sa creadă ca e apreciat în ceea ce face, nimeni nu avusese nimic sa-i reproșeze, avea chiar experiență, mulți colegi ii cereau sfatul pe care el îl oferea bucuros. Se gândea el ca după atâta timp nu prea are ce sa i se întâmple rău, nu greșise, nu deranjase, muncise pe brânci, la ce se putea aștepta rău ? In ultimul timp au aparul milenarii, generația născuta după 2000, tineri, energici, lipsiți de scrupule, impetuoși, stăteau câteva săptămâni și după doua weekend-uri petrecute la birou plecau înjurând in gura mare. Astea nu sunt condiții de munca pentru un salariu minim pe economie. El însă rezista, ajunsese manager, nu se vedea făcând gestul asta suprem de a pleca. Din vechea echipa nu mai rămăsese nimeni. Era o fluctuație de personal atât de mare încât nu știa când urca în lift dacă cei de acolo sunt colegii lui sau lucrează la alte firma din clădire. Noii parteneri erau ambițioși și aroganți, vroiau profit din piatra seacă, firma trebuia condusa cu mana de fier. In final s-a hotărât, trebuie reduse cheltuielile. Si cum pot fi reduse cheltuielile cel mai simplu, prin reducerea de personal. Asa ca într-o buna zi, partenerul elvețian al firmei l-a chemat la el în birou, Sorin nu a avut nici un presentiment. Prin puține vorbe, cu o mina preocupata, partenerul i-a transmis ca el nu se mai potrivește cu profilul companiei, nu e energic, ca urmare va fi concediat începând cu luna viitoare. Locul lui va fi preluat de ajutorul lui care a cerut o mărire de salariu. In locul ajutorului vor angaja un junior. In timp ce-l auzea vorbind pe omul din fata lui a simțit ca îl iau transpirațiile, are 50 de ani, glicemia i-a crescut iar urechile au început sa-i vâjâie. Apoi pe un ton prietenos i-a spus sa nu-și facă griji ca ei se vor ocupa sa-i găsească un post la una din firmele lor partenere, o sa-i facă chiar și o recomandare buna.

Nu a vrut sa-i dea în judecata, se îngrozea la gândul ca se va judeca cu un colos, a sperat ca promisiunile partenerului cu un salariu de 10.000 euro pe luna se vor împlini. A lucrat pana în ultima zi, cu dedicație, a sperat ca își vor schimba decizia. Nici gând, deja devenise un ciumat, colegii nu mai vorbeau cu el decât strict probleme de servici și numai când era neapărat nevoie, șefii nu-i mai dădeau sarcini, ajutorul a plecat în concediu. Era o situație penibila în care toți știau ca s-a făcut o nedreptate și toți vroiau sa-l vadă plecat sa nu mai fie nevoiți sa-și recunoască neputința de a schimba ceva.

De atunci Sorin își cauta de lucru, pe site-uri de angajare a postat mii de CV-uri, a fost la interviuri, la târguri de joburi. Peste tot primește răspunsul ca e prea calificat pentru postul scos la concurs, la stat a dat un interviu și un concurs la care nu a mai primit nici un răspuns, A lucrat de proba la o firma din străinătate o luna însă brusc firma a dispărut, a încercat la un call-centre dar agitația de acolo nu ia făcut bine, a încercat sa-și deschidă o afacere dar cei care sunt déjà pe piață nu au vrut sa-l primească ca sa nu-și pericliteze profiturile, a încercat chiar sa intre și junior într-o alta firma. A primit răspunsul ca nu poate fi angajat pentru ca nu se va adapta la un șef mai tânăr și ii va spune el ce sa facă iar firma nu-și dorește asa ceva. Chiar și pe vasele de croaziera este o limita de vârsta recomandata de 35 de ani, au nevoie de oameni singuri , fără familie, apți sa lipsească luni întregi de acasă. Intre timp, ajutorul lui s-a întors la servici și cu o mărire de salariu infima a preluat toate sarcinile. Nu a rezistat și și-a dat demisia.

Piata muncii este alienata, aparent sunt locuri de munca dar în realitate societatea nu reușește sa profite de experiența și competenta candidaților. Se vorbește despre reconversie, meseriile căutate sunt în general în construcții, servicii, comerț, sau agenții de paza.

E o vorba veche romanească care spune ca sătulul nu-l crede pe flamand. Nu l-a mai sunat nimeni de la corporația multinațională. Oamenii se uita ciudat, unii chiar îl învinovățesc, îl condamna sau chiar îl jignesc. Lipsește cu desăvârșire sentimentul de înțelegere, de a te pune în locul celuilalt, fiecare are impresia ca lui nu ii se poate întâmpla asta ceva. A făcut el ceva de a ajuns în situația asta, nu se poate sa ajungă pe drumuri chiar asa degeaba.

Din urma vin milenarii ca un roi de lăcuste, o sa rada tot în calea lor, vin pe salarii mici cu expertiza foarte buna, creativi și pragmatici. Omuleții din turnurile de sticla nici nu bănuiesc ce-i așteaptă.