Opinie

Încă odată despre rasism

Întâmplările din SUA au reprezentat ocazia așteptată de unii să-și etaleze convingerile rasiste. După numărul lor în on-line par să fie un procent majoritar din populație.

Am observat că articolele cu tentă rasistă se bucură de o apreciere nemaiîntâlnită, sunt distribuite, comentate pozitiv. S-a ajuns până la justificarea crimelor cu tentă rasială prin proceduri, prin ducerea în derizoriu, prin prezentarea de conjuncturi și statistici.

Am scris și eu un material anti-rasist la care mi-am luat numai înjurături și care a fost foarte puțin distribuit, unul dintre cele mai puțin distribuite articole.

Pot să afirm fără să mă înșel că românii sunt un popor rasist, netolerant, conservator, tradiționalist. La noi, în mentalul colectiv dar și la nivelul elitelor, a rămas un balast de naționalism, misticism, superstiție. Suntem un popor cu o mentalitate puternic rurală la care frica de străini naște panică, ura și o reacție de respingere puternică. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat la noi dacă veneau mai mulți refugiați sau am fi avut o pondere importantă de populație de culoare.

În lumea civilizată rasismul este condamnat și reprezintă o rușine. Nici cei care au convingeri de genul acesta nu pot să se exprime direct fără să fie puternic marginalizați. Elita intelectuală de la noi a rămas fidelă filonului de naționalism- mistic clocit în perioada interbelică. Bineînțeles că ei nu înțeleg și nu o să înțeleagă niciodată noul mod de a te raporta la subiect, politically correct. Se mulțumesc cu o revoltă personală fără efect și irelevantă exact așa cum se supără văcarul pe sat. Ei nu pot înțelege limbajul politically correct și asta e tot.

Din păcate gândirea de stânga a fost confiscată brutal de ideologia primitivă a comunismului. La noi stânga înseamnă comunism. Comunismul înseamnă corupție, minciună, neamuri proaste, influență sovietică.

Poate că din punct de vedere tehnologic am evoluat și noi odată cu integrarea în UE și NATO însă din punct de vedere social, al mentalităților, suntem cu cel puțin 200 de ani în urmă.

Oamenii încă nu înțeleg că protestele fac parte din exercițiul normal, firesc, al democrației. În lumea civilizată oamenii sunt obișnuiți să protesteze pentru drepturile lor. Mișcările sociale de genul acesta au adus schimbări majore în lume. La noi există o categorie de oameni care în permanentă vor liniște, vor armonie. Sunt lași dar șireți. Ei au stat în case și la Revoluție dar astăzi se află printre cei care au beneficiat cu vârf și îndesat cu toate că nu au luptat niciodată pentru nimic.

 Comportament de năpârcă.    

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.