Aud pe toate canalele îndemnuri la solidaritate. În același timp mii, sau chiar zeci de mii de români, nu se pot întoarce acasă pentru că s-au suspendat cursele de avion. La granițe prin Europa sunt bătaia de joc a tuturor națiunilor vecine. Pe rețelele de socializare fac unii spume la gură să nu-i primim în țară, o să ne îmbolnăvească pe toți și o să murim. Alții aleg să-i ia la mișto, că vin numai curve și hoți. Din Spania vorbește un avocat prezentând situația de acolo iar când ajunge la subiectul românilor blocați și spune că suntem singură țară din Europa care și-a abandonat cetățenii, moderatorul din studio îl oprește strategic. E același moderator care tocmai prezentase apocaliptic întoarcerea românilor la granițele patriei asediate. Îi primim cu greu, după ore de așteptare, după plimbări prin spitale, centre de carantină, bâlbâieli ale administrației și apoi ii arătăm cu degetul, ei sunt de vină pentru pandemia asta. Capetele astea înfierbântate ar trebui să mai stea și prin frigider și abia apoi să vorbească. Eu nu am nicio rudă în străinătate, nu am niciun interes, privesc cumva fenomenul din afară însă nu înțeleg cum până mai ieri, când românii ăștia din diaspora votau, trimiteau bani acasă, erau atâtea eforturi pentru ai face să vină în țară, erau frații noștri iar azi sunt dușmanii noștri de moarte. Este absolut degradant și lipsit de orice urmă de umanitate. Un popor de credincioși care și-ar vine sufletul imediat fără nicio remușcare. Dacă, fratele nu mai e frate, dacă mama și tata nu mai sunt părinți, în ce fel de lume, în ce fel de societate trăim ?
Știam din învățăturile creștine că moarte e o trecere către viață veșnică, acum văd că enoriașii evlavioși urlă ca din gură de șarpe să ne salvăm singuri, fiecare pe turta lui. Cum rămâne cu jurământul făcut în față lui Dumnezeu dacă voi sunteți atât de disperați să nu muriți încât ați scufundă toată lumea numai să rămâneți veșnici ?
Am văzut și eu în filmele americane cum se duc pușcașii marini să recupereze câte un conațional din cine știe ce colț al lumii. Am văzut cum intervin în realitate peste tot pe glob atunci când sunt amenințați americani. L-am ascultat pe Macron când a decretat starea de urgență în Franța și a ținut să precizeze, în același discurs, că se vor ocupă de repatrierea tuturor francezilor pentru care vor trimite avioane. Numai la noi președintele,toți oficialii și gloata, spumegă să nu mai vină niciun român acasă.
Avem o mare plăcere să căutăm vinovați ca să nu avem responsabilități. Dacă astăzi suntem aici unde suntem este pentru că noi nu am făcut nimic până acum. În România ar fi ajuns pandemia și cu cei din diaspora și fără cei din diaspora. Asta ca să fie clar. Dacă molima se va răspândi la noi în masă suntem în rahat până în gât pentru că noi am făcut biserici și nu spitale. Dar măcar aveți demnitate și comportați-va ca niște creștini nu ca niște maimuțe isterice.
Dragi prieteni, am vrut să va scriu aceste rânduri dintr-un motiv foarte simplu, cam atât face statul pentru voi, mâine când voi veți fi în situația lor nu se va interesa nimeni de soarta voastră.