Opinie

Nu există oameni de neînlocuit, cea mai mare prostie

Prima oară am auzit expresia asta pe când eram funcționar într-o instituție spusă de o colegă care își dorea șeful plecat. Pe vremea aia ca să avansezi într-o funcție se așteptau și câte 20 de ani. În aceste condiții oamenii au inventat expresia asta care mai era dezvoltată și cu: cimitirele sunt pline cu oameni de neînlocuit. Defapt în spatele acestei expresii se află o frustrare, subalternii care vor să scape de un șef veșnic și matusalemic, unii care vor să ia un post pe care l-au așteptat de zeci de ani până au îmbătrânit și ei așteptând, alte situații similare. Îmi amintesc că Petre Țuțea a ținut o conferință interesantă derulată pe mai multe ore având tema: Aflarea în treaba la români. Această expresie reprezintă exact acesta situație, reprezintă expresia mediocrității, micimii și invidiilor veninoase. Bineînțeles că nici un om nu poate fi înlocuit de un alt om pentru simplul motiv că așa după cum toți știm oamenii sunt unici. Fiecare om are propria lui personalitate, are propria lui istorie, structură, evoluție, plus propriul context în care se manifestă. Toate astea sunt unice și nu pot fi reproduse încă odată în cazul altui om. Deci în esență nimeni nu poate fi înlocuit. Bineînțeles că dacă e vorba de un post, o sinecură, un job  cu o fișa a postului, într-o structura acel post poate fi ocupat de mai multe persoane de-a lungul timpului. Dar pe de altă parte modul de execuție a postului respectiv depinde firește de persoana care îl ocupă. În general expresia asta e folosită ca o platitudine în legătură și cu : Nu se dărâma instituția dacă pleacă X, expresie spusă așa, pe un ton superior, cunoscător și un pic misterios de parcă cel care o spune știe ceva mai mult de atât. Pentru că expresia asta e cea mai mare prostie folosită astăzi din plin le sugerez celor care o folosesc să o schimbe. Să spună de exemplu: Nu mai pleacă odată la pensie nenorocitul ăsta de șef, sau nu mai moare să scăpăm odată de el pentru că îmi doresc foarte mult locul lui, aștept asta de cincisprezece ani, între timp am devenit bunic și asta a rămas tot șeful meu.Promit că dacă face asta o să-i duc flori la mormânt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.