Brânză bună în burduf de câine

Conflictul ăsta iscat din senin între Ana Maria Popescu și ministrul tineretului Eduard Novak e mai mult o furtună-ntr-un pahar cu apă. Judecând după reacțiile iscate în media și on-line ai spune că de asta depinde viitorul României sau cel puțin viitorul sportului românesc. În fapt e doar o reacție de orgoliu inflamat peste măsură. În plus este și o dovadă crasă de lipsă de politețe și educație. Românilor le place scandalul, cearta de mahala, confruntările lipsite de argumente pline de injurii gratuite dar nu e un motiv că cineva să speculeze această slăbiciune dăunătoare să-și facă imagine de salvator.

Am găsit cu greu declarațiile inițiale a le lui Novak în noianul de titluri indecente despre ieșirea Anei-Maria Popescu, fostă Brânză. Aș putea spune că n-a făcut nicio brânză prin agresivitatea gratuită, nu a rezolvat absolut nimic. La mâna întinsă de ministrul tineretului în semn de bun-venit și apreciere sportiva a ales să facă un întreg circ.

Există încă nostalgici după perioada anilor 84, an în care România s-a clasat pe locul 2 pe națiuni la medalii în fața unor țări mult mai puternice din toate punctele de vedere. Această performanță s-a bazat pe un regim dictatorial cumplit, fără căldură, fără mâncare, fără lumină, represiune securistică împotriva unei întregi națiuni care locuia într-o pușcărie mai mare. Stătea proletarul român în față televizorului cu burta plină de creveți vietnamezi sau bomboane cubaneze și se bucura că România e cea mai bună la sporturi de care nici nu auzise în condițiile în care el nu avea voie să iasă din țară nici până la Ruse în Bulgaria. Medaliile alea au în spate zeci de mii de copii abuzați în centrele sportive de antrenorii și preparatorii lor ca să facă o performață ce folosea partidului mai mult decât le folosea lor. Era cea mă groaznică butaforie toată acesta punere în scenă, o țară în pragul sărăciei absolute care dă cei mai grozavi sportivi ai lumii, bineînțeles, datorită condițiilor asigurate de PCR.

Astăzi trebuie să vedem realitatea, suntem o țară cu o economie slabă la nivel european, alocările bugetare pentru diverse sectoare de activitate sunt proporționale cu veniturile realizate. Chiar dacă față de momentul în care am ieșit din comunism PIB-ul a crescut enorm noi încă suntem la coada statelor UE. Dacă obținerea unor medalii olimpice presupune înfometarea unui popor și multiple abuzuri față de sportivi atunci eu aleg să nu luăm acele medalii. Să trăim în lumină așa cum suntem egali cu noi.

Gestul doamnei Popescu ar fi avut o relevanță dacă ar fi fost făcut în fața lui Ceaușescu. Să-i fi refuzat lui o mână întinsă și să-l fi trimis pe el să câștige medalia de aur. Mă îndoiesc că ar fi îndrăznit, din contră, ar fi lăudat și ea condițiile asigurate chiar dacă jumătate din antrenamente erau bătăi, jigniri și umilințe. E mult mai ușor să te iei de un ministru care până acum s-a dovedit a fi extrem de decent.

În rest e numai apă de ploaie.