Doresc anchetarea tuturor privatizărilor făcute în România după căderea comunismului

În Bulgaria s-a inițiat o operațiune fără precedent, anchetarea tuturor privatizărilor făcute după căderea comunismului. De obicei avem senzația că noi suntem cumva mai grozavi decât ei însă se pare că și de data asta ne-au luat-o înainte. Ideea e genială și ar trebui să o copiem imediat fără să mai ținem la orgoliile naționale gonflate păgubos.

            Pornind de la celebra replică a lui Petre Roman că industria românescă e un morman de fier vechi și ar trebui să o vindem pe un dolar, în România s-a inițiat catastrofa națională, privatizarea. Cu toate că s-a discutat despre rentabilizarea afacerilor, dezvoltarea lor, adaptarea investițiilor din comunism la cerințele pieței din capitalism, în realitatea în urmă a rămas praf și pulbere. În timp ce marea majoritate a populație a continuat să aprecieze statutul de angajat la stat, au continuat să meargă disciplinat la serviciu, au ascultat și au crezut toate minciunile propagandei, un grup de bișnițari, pleșcari, combinatori, au distrus totul, locuri de muncă, investiții, viitorul acestei țări. În mare parte din cauza acestor jefuitori, care să luăm bine seama, sunt români de-ai noștri, astăzi peste patru milioane de conaționali și-au luat lumea-n cap și muncesc pe unde i-a dus soarta.

Rețeta a fost de o simplitate primitivă, cumpărătorul fără nici un ban, doar cu garanția unei bănci sau nici măcar, prelua de la statul român active colosale, fabrici, uzine, combinate. În felul ăsta oameni fără nicio istorie, fără nicio carieră, fără nume, deveneau stăpâni într-o noapte peste mii de locuri de muncă, terenuri, active, vieți și destine. Au fost orașe care depindeau de câteva fabrici sau chiar de câte o singură fabrică. Pentru că pe noii oameni de afaceri nu-i ducea minte, nu aveau pregătire, nu aveau de unde, singura soluție pe care au cunoscut-o a fost concedierea salariaților, tăierea activelor pentru fier vechi și vânzarea terenurilor, într-un cuvânt lichidarea totală. Abia acum plăteau prețul afacerii către statul român după care rămâneau cu o mică avere în conturile personale. Așa au apărut milionarii de carton a tranziției. În urma lor a rămas o țară devastată, orașe părăsite, familii distruse, dar mai ales un viitor sumbru. Astăzi putem să evaluăm în toată splendoarea ei privatizarea.

După această perioada ne-am procopsit cu un nou tip de businessman, tipul incult, necivilizat, arogant, tupeist, lipsit de scrupule. Într-o societate fără valori morale indivizii ăștia acționează nestingheriți dând, fără să știe de cele mai multe ori, orientarea. Faptul că s-au îmbogățit îi face să creadă că sunt inteligenți. Sunt doar escroci. Sunt implicați în continuare în cele mai dubioase afaceri, corupție, evaziune, spălare de bani. Dosarele lor, atunci când ajung în instanța, se clasează pe motiv de lipsa de probe sau prescripția faptelor. Toți înțelegem că pe lanțul de mușamalizare se găsesc politicieni, procurori, judecători și în general toate autoritățile statului implicate. Corupție, despre asta e vorba, corupție în cel mai nerușinat mod. Corupție pe față. Noi, toți ceilalți, înțelegem asta, doar efectele faptelor sunt evidente. Ei sunt din ce în ce mai bogați în timp ce restul oamenilor se descurcă din ce în ce mai greu. Pentru că sunt lipsiți de orice urmă de educație își afișează bogăția cu fiecare ocazie sfidând pe toată lumea. Genul de oameni de afaceri care nu au creat niciodată businessuri profitabile în urma unor idei inovatoare, nu au adus plus-valoare în societate, nu au inovat ceva. Ei au fost doar paraziți. Dispariția lor nu va face decât să insanatoaseasca mediul de afaceri din România, dispariția lor ar trebui să se traducă în ani grei de închisoare și confiscarea întregii averi.

Din păcate s-a proliferat un tip de afacerist autohton gata pentru orice combinație, dispus să-și riște inclusiv libertatea pentru că miza e mare. Dacă e prins, și asta foarte greu, rămâne cu prăduiala din celelalte tunuri. Pozează în victimă și apare la televizor spășit acuzând statul de abuz. Dintr-o dată are familie, e bolnav și e un mare filantrop. Toată lumea e de acord că se fură excesiv însă când hoții sunt prinși pe oameni îi apucă mila. Pedeapsa e mică, anii de pușcărie sunt diminuați, prejudicial nu e recuperat, iar la sfârșit o ia de la capăt. Ce să mai înțelegem din tot acest spectacol absurd? Ce scară de valori există la noi când majoritatea clasei politice e implicată cu dosare grele în tot felul de escrocherii? Ce e bine și ce e rău?   

Am crezut la un moment dat că am depășit perioada comunistă și nu mai are sens să discutăm despre ea, toată lumea a înțeles. Din acest motiv am considerat că nu are rost să-i mai pedepsim pe cei care ori au murit, ori sunt foarte bătrâni. M-am înșelat și recunosc. Nu este vorba de pedepsirea unor oameni sau a unor fapte, e vorba de o opțiune morală, de o alegere clară și fermă. În caz contrar se vor găsi întotdeauna unii care să profite de acesta slăbiciune și să considere că în fapt comunismul a fost ceva bun. Totul trebuie scos la suprafață. În același fel trebuie procedat și cu această hoție națională care s-a numit privatizarea. Dacă atunci când s-a petrecut nu aveam o imagine pentru că procesul era în desfășurare acum putem să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Iar verificarea, anchetarea, condamnarea celor vinovați, indiferent că sunt bătrâni, morți, răniți sau dispăruți trebuie să aibă un puternic caracter de exemplu.

Altfel, cum spune un bard contemporan nostalgic, totul a fost degeaba