Oamenii de bine

Vă mai aduceți aminte de oamenii de bine din anii 90? Cei care credeți că au dispărut odată cu inventatorul lor vă înșelați. Sunt prezenți în permanentă, votează, combat, au păreri, știu, critică.

În anii 90 au aplaudat minerii veniți în București să facă ordine, ei nu pricepeau atunci cum se poate ca cineva să aibă o altă părere decât a lor. În gândirea lor malformată oricine nu era cu ei trebuia exterminat, eliminat fizic. Nu vroiau partidele istorice, nu vroiau studenți revoltați, nu vroiau capitalism, nu vroiau străini, nu-l vroiau pe Rațiu și pe Câmpeanu pentru că ei nu mâncaseră salam cu soia. E bine să nu uităm pentru că în gândirea asta, care astăzi arată cât e de primitivă, s-au educat și au crescut o seamă de concetățeni. Oamenii ăștia de bine nu s-au schimbat, au îmbătrânit doar și s-au acrit. Ei știu și astăzi ce e bine pentru țară, ei sunt mândri că sunt români, înjură Uniunea Europeană, sunt cei care spun în gura mare că era mai bine pe vremea ailaltă, încep să-i construiască încet-încet un soclu tovarășului Ceaușescu. Ce au mai făcut oamenii de bine? Au rămas aici lipiți de sistem până îl vor sugruma definitiv.

Ce s-a întâmplat cu tinerii care demonstrau în piața Universității? Păi majoritatea s-au săturat de atâta bine adus de oamenii de bine încât au ales să-și facă viitorul în altă parte, salvarea individuală. Pentru tineri, nici atunci și nici acum, țara asta nu oferă nicio oportunitate. Oamenii de bine se bucură în baia lor din apartamentele comuniste oferite gratuit de Petre Român, au scăpat de opozanți. Nu știu însă cine le va mai plăti pensiile lor de oameni de bine într-o țară care se depopulează masiv dar pentru oamenii ăștia de bine e deja prea mult să gândească atât.

De multă vreme mă tot gândesc că nu toți oamenii au evoluat definiv până în vremurile de astăzi. Unii au rămas prin comuna primitivă, alții în feudalism, în evul mediu iar oamenii de bine au rămas încă în comunism. E drept că unii nu au coborât încă din copac. Articolul de față mi-a fost inspirat de comentariu unui om de bine, cadru de nădejde în armata română a lui Ceaușescu, om la 60 de ani care are convingeri. Nu vrea să-mi aduc aminte cât de mult ii iubeau oamenii pe ofițerii ăștia de armata, că să nu mai zic de ăia de Miliție, pe vremea lui Ceaușescu. Că niciodată nu-i vedeai pe la vreo coadă, că toți umblau țanțoși în uniformele alea penibile plătiți baban să facă parte dintr-o armata care nu se lupta cu nimeni. Și erau mulți și inutili, poate doar când mai mergeau la cules porumbul de pe câmp. Oricine ar fi fost în locul omului asta ar fi tăcut malc, nu,asta simte nevoia sa se exprime. Eu mi-as permite doar sa-l întreb ce mama dracului a produs el util pentru societatea asta ca sa considere necesar ca are nevoie cineva de opinia lui. Adică sa ne explice ce a muncit el mai exact ca sa ia o pensie nesimțită.

Mai e o problema cu oameni ăștia de bine, votează. La fiecare alegeri, disciplinat, aliniați, conștiincioși, întotdeauna același lucru. Cred că de-aia ne merge așa bine.