Patriarhatul medieval adânc implementat în mentalitățile de astăzi

Există o tendința generală de a idealiza trecutul, de a pune într-o lumina strălucitoare tot ce a fost înainte. Înainte era mai bine, înainte oamenii trăiau sute de ani, mâncau mai sănătos, nu erau stresați, erau fericiți. De multe ori se confundă trecutul cu perioada copilăriei sau a tinereții fără griji uitând bineînțeles toate greutățile și iată rețeta perfectă pentru nostalgici. Pentru că dacă nu am avea darul uitării lucrurilor negative am înnebuni fără îndoială. Ne place să ne amintim numai lucrurile bune din trecut ca o formă legitimă de apărare. Dar de aici până la a elogia un trecut medieval lipsit de perspectiva e un pas mult prea mare.

Odată cu ocuparea României de către URSS și trecerea forțată la comunism au fost strămutate mase importante de țărani la oraș. A fost nevoie de aceste elemente rurale pentru a înlocui pe de o parte clasa politică și socială a perioadei interbelice exterminată fără milă de forțele de ocupație și mai apoi a fost nevoie de nouă forță de muncă pentru fabricile și uzinele construite de comuniști. Oamenii ăștia strămutați peste noapte la oraș nu au fost pregătiți să-și însușească cultura urbană, mulți nici nu și-au dorit, alții nu au meritat, și iată cum un model patriarhal medieval de la țară s-a mutat la oraș. Nu s-a trecut, așa cum am crede, la urbanizarea țăranilor ajunși în metropole, din contră, forțele astea masive au trecut la ruralizarea societății orășenești. Modelul familiei de la țară cu bărbatul care își lucra pământul împreună cu ceilalți membrii supuși deplin autorității sale s-a mutat la oraș. Faptul că țăranul are un bun simt ieșit din comun e un mit ca multe alte mituri. Țăranul abrutizat într-o viață grea și dură își trata familia ca pe o proprietate, ca pe animalele din ograda. Bătaia, care e ruptă din rai, era mijlocul cel mai folosit de educație și disciplină. Eu te-am făcut eu te omor era un alt principiu de bază în mentalitatea țăranului. Iar toate astea s-au mutat la oraș. Cu toate că au primit apartamente, au primit locuri de muncă în întreprinderile socialiste, țăranii nu s-au schimbat, de fapt nici nu aveau cum să se schimbe. Țărani sunt cunoscuți ca fiind extrem de conservatori în convingerile lor puține și simple, nu aveau cum să le schimbe de la o zi la altă. În plus a mai apărut și contextul în care comunitatea mică de la sat a fost înlocuită de marea masă de locuitori ai orașelor, o ocazie excelență de a te pierde în anonimat chiar și atunci când nu respecți regulile morale esențiale pentru conviețuirea la țară. În felul ăsta s-a încurajat parvenitismul, ipocrizia, minciuna, delăsarea, impostura, fățărnicia. Până la urmă țăranul s-a adaptat conform intereselor lui unui sistem care a permis toate lucrurile astea. Apoi a venit la oraș cu toate obiceiurile lui de acasă. Îmi amintesc perioada în care se vindeau găini și pui vii la piață, le cumpărăm, le tăiam la colțul blocului după care mama le pregătea exact ca la țară. Am avut un vecin care la un moment dat s-a apucat să crească pui în balcon până când au început vecinii să-l atenționeze din cauza mirosurilor și a zgomotului, apoi a trecut la crescut iepuri până a renunțat tot în urma revoltei locatarilor din bloc. Alți vecini își dezvoltaseră adevărate grădini suspendate cu legume, în perioada sărbătorilor de iarnă nu de puține ori vedeam porci întinși pe stradă, între blocuri, pârliți cu ajutorul unei butelii adaptate cu arzător. Oamenii vorbeau atât de tare în apartamentele lor încât tot timpul erai la curent cu problemele fiecărei familii. Se dădeau petreceri extrem de zgomotoase, muzică populară se auzea de la primul până la ultimul etaj, certurile familiale erau la ordinea zilei. Când își mai aduceau aminte că sunt totuși la bloc mai auzeai: taci măi nenorocitule că ne aud vecinii. Nunțile și botezurile se făceau în apartamente, o grămadă de oameni înghesuiți în două sau trei camere la mese lungi cu mușamale bând vin vărsat și mâncând sarmale.

Sistemul patriarhal medieval a asimilat perfect doctrina comunistă, familia țărănească a devenit familia comunistă. Egalitatea între femeie și bărbat era numai în teorie, în fapt femeile, după toate obligațiile pe care le aveau în familie de mamă și soție, au fost nevoite să se încadreze în câmpul muncii. Copiii erau crescuți de statul comunist în creșe, grădinițe săptămânale, apoi la școală și liceu unde rolul părinților era minim.

Blocurile astea date în chirie de statul comunist adunau tot felul de oameni, din toate regiunile țării, amestecau muncitori cu profesori, medici, procurori, militari, care aveau însă un singur lucru în comun, toți erau de la țară. Aveam chiar o vecină în blocul nostru care spunea că ea se simte acolo ca într-un sat mai mare.

Până la urmă nu este un lucru rău că țăranii ăștia au venit la oraș în perioada comunistă, era normal să vină, asta s-a întâmplat în toată lumea. Judecând astăzi, după cifre, încă nu au venit chiar cât ar fi trebuit să vină, în România mai trăiește la țară 50% din populație spre deosebire de media europeană de 15-20%. Problema este cu acesta populație rurală că a refuzat cu încăpățânare urbanizarea, schimbarea mentalităților, exploatarea oportunităților, dezvoltarea personală.

După aproape treizeci de ani de la Revoluție, în situația în care mutarea la oraș a fost masiv încurajată, asistăm la continuarea mentalităților patriarhale țărănești medievale. În continuare se consideră că e bine să mănânci mâncarea preparată în gospodărie, să-ti bei vinul făcut de tine, să asculți muzică populară și în general să refuzi orice tendința de modernizare ca fiind străină și distructivă. Pe lângă orașe s-au constituit zone rezidențiale de case unde copiii foștilor țărani vor să refacă gospodăriile pierdute de la sat, își fac neapărat un grătar cultivă grădini de legume și cresc chiar găini și porci exact așa cum au văzut ei la bunicii lor. Să fim bine înțeleși, oamenii ăștia nu mai au timp să citească o carte să meargă la teatru ,să iasă în oraș la o manifestare de cultură sau să meargă la un muzeu. Interesul e minim pentru orice ofertă urbană.

Lupta cea mai mare în momentul de față se dă între generația tânăra, educată după 89 și generațiile educate în comunism, conservatoare și nostalgice. Tinerii sunt considerați niște ratați, oameni care nu sunt interesați de nimic, fără stabilitate, asistați social, paraziți fără viitor. Pe de altă parte tinerii nu mai îndrăgesc deloc tradițiile predate de părinți, citesc direct în engleză, ascultă muzică occidentală, se îmbracă modern și nu au nici un interes pentru valorile naționaliste promovate oficial. Tinerii văd altfel lumea, călătoresc, studiază în străinătate, se compară, vor să fie europeni iar tot balastul ăsta nu face decât să-ți țină pe loc.

Revoluția relațiilor sociale, redefinirea familiei, emanciparea femeii, sunt lucruri concrete care au schimbat din temelii conceptul de familie tradițională. Astăzi femeia nu mai este o anexă a bărbatului, ea lucrează cot la cot cu bărbații, câștigă uneori chiar mai bine, hotărăște și decide cu privire la viață ei. Copiii astăzi sunt crescuți după alte reguli, atenția pentru dezvoltarea armonioasă și echilibrată e dusă de multe ori la cote ce par absurde.

Ciocnirea între cele două generații nu poate avea decât un câștigător, acel câștigător va fi tânăra generație.