Perioada interbelică nu a fost deloc epoca de aur a României

Datele și considerațiile din acesta postare sunt inspirate și din emisiunea radio de la Radio România Actualități cu prof.univ.dr Ioan Scurtu. 

Între 1918 și 1940 în 22 de ani de pace s-au succedat 30 de guverne așa că instabilitatea politică nu e ceva nou la noi. Diferențe sociale erau foarte mari între o clasa conducătoare îmbogățită prin corupție și furt și restul populație care în proporție de 70% era formată din țărani. La oraș era o împărțire pe categorii sociale, la margine în mahalale locuiau cei mai săraci, pauperii, mai aproape de centru locuiau cei din categoria medie, funcționari, ingineri,profesori, doctori, avocați iar în centru îmbogățiții vremii: industriași, bancheri, politicieni. Diferențele erau evidente între locuințele cu etaj din centru, cu apă și canal, încălzire centrală și cocioabele din marginea orașului.

La țară situația era și mai grea. Țăranii locuiau în căsuțe de chirpici ori de lemn cu două sau trei camere în care pe timpul iernii aduceau și animalele. Familiile erau foarte numeroase având câte 6-8 copii în Moldova chiar și mai mulți. În 1921 a avut loc reforma agrară în urmă căreia o parte a țărănimii a fost împroprietărită. Proprietarii trebuiau să plătescă rate sau cupoane timp de 25-30 de ani pentru pământul dobândit. Diferențele între țărani se făceau în funcție de iugărele sau pogoanele deținute. În domeniul sănătății nu s-a făcut nimic, medicii erau puțini și suprasolicități, media de viață era undeva la 40 de ani. Educația era de asemenea precară, țăranii nu își dădeau copiii la școală pentru că spuneau ei „nu vreau să-l fac popă”.  Numai 60% dintre copii mergeau la școală și dintre aceștia numai jumătate terminau patru clase. Cu toate că doar 1% din copiii de țărani ajungeau să termine o școală superioară, din 200 de intelectuali de marca ai perioadei interbelice 170 proveneau de la țară. La nivelul țării, rata de alfabetizare în 1940 era de 50%. 

Un număr foarte redus de oameni au dus-o bine în perioada interbelică, marea majoritate a populației se lupta cu neajunsuri, inechități sociale, marginalizare. Ca urmare a deselor scandaluri de corupție și a moravurilor decăzute a unei clase politice compromise, au apărut mișcările extremiste. În perioada interbelică a apărut Mișcarea Legionară pe care antropologul Radu Umbres o compară în revista Vice cu mișcarea #rezist de astăzi(asta nu am spus-o eu, ca să fim înțeleși). Tot în perioada aceia a apărut și Partidul Comunist Român. 

Dacă ne uităm pe statistici vedem că marea masă a populației era la țară în condiții de sărăciei lucie și analfabetă. Astăzi dacă ii asculți pe fii sau nepoții lor sunt urmași de conți, baroni și lorzi. Care mai de care își găsește o rudă mai răsărită și se leagă de ea ca înecatul de pai. 

Perioada interbelică nu a fost nici pe departe cea mai prosperă perioadă pentru România.