Lupta împotriva nimicului

articol publicat pe Republica și Jurnalul Bucureștiului

Am ascultat un interviu dat de Doina Cornea. Cunoscuta disidentă împotriva comunismului spunea că pe vremea lui Ceaușescu a luptat împotriva nimicului. Asta nu a însemnat că a fost mulțumită de efectele revoluției din 89 caracterizând acesta perioada că fiind jalnică.

Mi-a atras însa atenția exprimarea asta extrem de profundă, lupta împotriva nimicului. Mai știu din preceptele religioase că din nimic nu iese nimic. Dar adevărul este că nimicul profund ne înconjoară, nimicul care nu lasă în urmă nimic.

Societatea de astăzi este cuprinsă de o frenezie haotică să construiască scenarii, bârfe, intrigi, înflorituri, zvonuri, toate activități mărunte. E important ce a zis unul, altul, ce imagine iți creează cei din jurul tău, atitudinea comunității pervertite, imorale, distructive. E o lume prostituată care își vinde principiile pentru doi bani.

Scenarii diabolice în care oamenii țes acuzații, opinii, păreri pline de răutăți și impostura ca să-și creeze avantaje nemeritate. România e ca un WC-u înfundat. Toată lumea e în luptă cu toată lumea, tinerii cu bătrânii, orășenii cu țăranii, bărbații cu femeile, privații cu cei de la stat, șomerii cu salariații, bogații cu săracii, țiganii cu românii, moldovenii cu ardelenii, șefii cu subalternii, pensionarii cu angajații și alte categorii antagonice în prostie. După două mii de ani de civilizație la noi a dispărut orice urmă de umanitate, de toleranță. Toți vor să-i distrugă pe ceilalți. Mizeria refulează prin toate cotloanele unei societăți de șobolani.

Câtă risipă de energie pentru nimic, cât consum nervos și agitație în van. Se fac alianțe de conjunctură, foști adversari ireconciliabili se unesc în eforturile lor distructive să pună la pământ pe oricine se ridică un pic mai mult decât ei. Șantaj, amenințări, corupție mărunta generalizată. Peștii mici înghițiți de rechini flamanzi care sfârșesc prin a fi victimele furtunilor ce îi aruncă pe țărmuri îndepărtate, uscate ca un mormânt.

Dezbateri, contradicții, ceartă, talk-show-uri, pe teme mărunte, pipernicite, lipsite de sens și importanță.

Oameni fără ocupație care își găsesc o ocupație disecând nimicul. Munca cinstită, onestă, susținută, plină de râvna nu e apreciată. E apreciat spectacolul ieftin, steril, și zgomotos. Nevoile oamenilor, simple, o șaorma cu de toate, o bere la pet și înjurături ca pe stadion.

În întunericul ăsta nu răzbate nici o idee, nici o scânteie, nimic. Dacă din senin scapără un capăt de chibrit o mie de oameni sar să-l stingă.

Valorile sunt non-valori iar impostorii au doctorate. Nu mai e nimeni să îndrepte corabia asta în derivă, să tragă cârma și să întindă pânzele, să ieșim din vârtejul ăsta amețitor către zări și țărmuri însorite.

Când lupți împotriva nimicului, exact ca și Doina Cornea, ești marginalizat, ostracizat, înfierat. Colectivul de mediocrități te izolează ca pe o insectă necunoscută într-un borcan unde te lasă să mori fără aer. Nimicul la noi e foarte puternic, se furișează viclean și te împresoară din toate părțile. Te strânge ca un șarpe până iți ia răsuflarea.

Iar în urmă, exact ca după o invazie a lăcustelor, nu rămâne nimic.