Generația asasinilor cu sânge rece

Articol apărut pe Republica și Jurnalul Bucureștiului

Totul a început de la o discuție pe care am avut-o cu soția mea după ce a fost la o conferință a lui Jacques Salome. Mi-a povestit că percepția mea despre deteriorarea moralei este una corectă dar și universală. Adică degradarea asta socială nu are loc numai în România, ea se observă inclusiv în țările dezvoltate, sau mai ales acolo. Cu toate că în occident nu există probleme materiale ca în țările est-europene, cu toate că ei nu au un trecut comunist, degradarea relațiilor interumane a căpătat o accelerație îngrijorătoare. Jacques Salome ne propune un exercițiu practic și instructiv, să ne inventariem toți cunoscuții care ar veni să depună o mărturie într-un proces în favoarea noastră și câți ar veni să depună o mărturie împotriva noastră. Câți ne-ar recunoște calitățile și câți ne-ar denunța defectele. Câți ne-ar laudă și câți ne-ar critică. O să observăm că foarte puțini ar fi dispuși să ne vadă calitățile și foarte mulți ne-ar denigra. La o scară mai mare , am concluzionat eu , oamenii sunt mult mai dispuși să blameze, să acuze, să vadă nereguli decât să recunoască merite. Iar lucrurile astea se întâmplă déjà de mai multă vreme în Franța.

Nu știu care sunt cauzele, succesiunea revoluțiilor tehnologice, deschiderea socială fără precedent față de toate tipurile de minorități, dorința oamenilor de a se afirmă inclusiv prin răsturnarea lumii cu fundul în sus, feminismul exagerat, lupta împotriva rasismului dusă peste limite, ieșirea noastră din comunism.

În weekend am fost la câteva muzee profitând de Noaptea Muzeelor apoi am dat o raită prin Centrul Vechi. La muzee lume mai puțină decât de obicei la acest eveniment. Câțiva părinti , câteva perechi romantice, tineri studenți, câțiva pensionari. În Centru Vechi aglomerație ca niciodată, muzică dată la maxim, mese în mijlocul drumului, oameni beți, o patrula de poliție care se roagă de un patron de club să dea volumul mai încet, niște negri care mănâncă o șaorma la un restaurant turcesc oarecum plictisiți de nebunia asta. De pe Șelari am ajuns în Lipscani și am încercat , pe o străduță îngustă, să ajungem la Club A. A fost ceva desprins din teatrul absurdului. Sunt cel puțîn patru pub-uri pe străduța aia, muzica dată la maxim, clienții în stradă, alcoolizați , agitați în dansuri tribale, se distrează pe o jumătate de metru pătrat de om, cu mâinile ridicate în aer împrăștiind din sticla de bere peste ceilalți. Par niște corporatiști scăpați din lesă, dezlănțuiți și liberi în pătratica lor. Nu se poate înainta dar nici nu putem să ne întoarcem. Primatele care se eliberează de stresul de la birou ar vrea să ne includă în transa lor, cu forța eventual. Sunt oameni liberi să facă orice. În zona în care ne aflăm muzică de la pub-uri se amestecă astfel încât nu mai știi exact ce asculți. În față și în spate sunt doi țigănuși sprinteni și cu ochii ageri, hoți de buzunare. Undeva pe un pervaz, pe un spațiu de un metru pe 30 de centimetri doarme un copil al străzii îmbrăcat în zdrențe și cu o căciulă groasă trasă peste cap. Mă mir cum reușește să doarmă în vacarmul ăsta și mai ales cum oamenii ăștia nu-l văd. Defapt îmi dau seama că se ignoră reciproc. Corporatiștii sunt veseli, sărbătoresc o noapte de libertate în mințile lor prăjite pentru că luni merg iarăși la birou să fie obedienți și pupincuriști sau killeri fără regrete. Este ciudat cum pot sta împreuna toți acești oameni înghesuiți însa separați fiecare în bula lui imaginară. Cluburi exclusiviste cu ținută obligatorie unde animatoarele dezbrăcate dansează în geam. Succesul și decăderea stau la aceiași masă într-un mod nefiresc. Reușim cu greu să ieșim ,după o lupta corp la corp cu petrecăreții și hoții de buzunare, în Blănari. Un cerșetor cu spirit de inițiativă a încărcat într-un căruț de supermarket câțiva saci cu sticle goale pe care le duce undeva. E trecut de ora două și lumea e ruptă.

Revenind la Salome, acesta spune că inclusiv în traningurile de la corporații este cultivată agresivitatea, minciună, lipsa sentimentelor și a scrupulelor. În fond spiritul de competiție, din care însa lipsește fair-play-ul înseamnă utilizarea tuturor resurselor pentru ați elimina adversarii fără resentimente, asasini cu sânge rece. Singurul scop este să urci pe scara ierarhică călcând peste ceilalți cu entuziasm ca să ajungi să câștigi câți mai mulți bani pe care să-i spargi în cluburi și pub-uri în Centrul Vechi. Aici faci un fel de terapie de imunizare și descărcare a conștiinței, trăim în lumea banilor și a iluziilor de tot felul. Capitalismul este despre acceptarea cu recunoștință a exploatării spune tot Salome.

În Club A sunt din ce în ce mai puțini clienți, oricum mult mai puțini decât în cluburile de fițe. E ca și cum oamenii normali sunt din ce în ce mai puțini, ne invadează o generație de terminatori. Se pregătesc special pentru o lume a capitalismului rapace, fără milă, fără suflet, duri, ambițioși, dornici să învingă oricum și oriunde.

Nu sunt naiv, oamenii au avut o doză de răutate totdeauna, totuși în zilele noastre prin scăderea masivă a influenței concrete a religiei în societate, prin divinizarea unor valori materiale efemere, prin exacerbarea satisfacerii plăcerilor de orice fel tind să cred că omenirea a luat-o pe un drum greșit. Nu am mai avut un război de 74 de ani însă acum trăim războiul total, toți împotriva tuturor. Din încrâncenare, din ura, din frustrare, din răzbunare totul se reduce la ori noi ori ei, nu există cale de mijloc. Îmi sună ciudat în cap prezentarea aia obsedantă de la radio Europa Liberă Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc. Nu sunt un credincios practicant, sunt probabil ca majoritatea populație, sceptic, uneori critic alteori recunoscător însă nu pot să nu mă gândesc la ce va urmă după asta.

Am plecat pe jos până la Piață Unirii pe bulevardul IC Brătianu, se făcuse déjà patru dimineața, nu erau oameni pe stradă la ora aia. Ce frumos e Bucureștiul noaptea fără oameni !!!