Gânduri în vreme de coronavirus

La așa ceva nu ne-am așteptat. Nimeni nu și-a imaginat, nimeni nu a prevăzut. Epidemie. Abia acum am realizat că în istoria omenirii victimele cauzate de epidemii au fost cu mult mai numeroase decât orice alte nenorociri. Ne-am tot văicărit că au murit în războaie, în regimuri totalitare, în cataclisme naturale mulți oameni când în mod clar, statistic, rasa umană, în esență ei, a fost măcelărită de boli necruțătoare. Nu studiem deloc la istorie lupta omului cu ciuma, holera, malaria, pentru că în general e o luptă pierdută. În plus nu e nimic glorios în a muri acasă în patul tău sufocat, mâncat de boală, neputincios.

Stam acasă în auto-izolare cuprinși de panică, frică. Dușmanul invizibil mișună pe străzi, în cafenele, prin subsoluri de bloc, în spitale, cerându-și tributul. Nu-l interesează dacă ești bogat sau sărac, geniu sau dobitoc, bărbat sau femeie, înalt sau pitic, comunist sau democrat. Din punctul ăsta de vedere are o echidistanță glaciară. Îmi vine în minte celebra întrebare : Ce e omul pe pământ ? Nimic. Și ce dacă rasa umană ar pieri, lumea ar rămâne. Nu suntem noi, așa cum credeam, ‘ombilico del mondo’.

În Italia evului mediu în timpul epidemiei de ciumă au murit unul din trei oameni. Pare o statistică rece însă dacă numeri în jurul tău trei oameni și alegi unul îți dau seama că e mai mult decât atât. Toți aveau familii, vieți, visuri, planuri de viitor. Unii vroiau să meargă la școală, alții să-și cumpere o casă, voiau să avanseze la serviciu, să meargă la petreceri, să învețe să danseze, să scrie versuri, să iubească. Dintr-o dată toate acestea s-au oprit în loc. Oamenii au trăit așa ceva iar noi vorbim foarte puțin de lucrurile astea. Ne gândim cum să facem mașini fără șofer, să inventăm jocuri noi pe calculator, producem imens, vrem să merge pe alte planete, ne distrăm la jocurile de fotbal, în timp ce din urmă, ca un monstru, ne paște moartea în masă. Poate că nu am vorbit despre asta pentru că noi știm că nu am rezolvat problema. Nici astăzi nu s-a înțeles încă ‘gripă spaniolă’. Malaria nu are încă un vaccin. Ciuma nu a fost eradicată definitiv pe glob.   

Astăzi vrem să fim solidari în fața coronavirusului. Noi, cei care am dezvoltat o societate bazată pe competiție, pe individualism, pe egoism. Cum o să facem să fim solidari când reflexele noastre sunt de a ne scapă fiecare pielea? Cei din țară țipă să nu mai vină românii din străinătate, într-un mod grotesc, tinerii se bucură că ei nu sunt afectați, bătrânii se gândesc că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, doctorii s-au găsit să ceară măriri de salariu, afaceriștii nu se gândesc decât la bani, toți ne cer să ne izolăm și să ducem fiecare în parte lupta lui iar noi vrem să fim uniți. Căutăm vinovați pentru un lucru fără vinovați, periodic natura își cere tributul de vieți omenești. Toți ăștia care fac spume la gură arătând disperați cu degetul într-o parte sau altă ar trebui internați la balamuc.

E bună rugăciunea să nu ne pierdem mințile însă biserica nu poate face mare lucru acum, ne-ar fi prins foarte bine mai multe spitale.

Psihologii ne îndeamnă să ne facem planuri de viitor, să ne gândim la viața de după, însă noi știm fiecare în sufletul lui că pentru unii acea zi de mâine nu va mai exista. Pentru acei oameni toate îndemnurile astea sunt inutile. De parcă dacă ți-ai făcut planuri de viitor, dacă ți-ai plătit ratele și întreținerea, dacă ai fost amabil și sârguincios, boala te va ocoli.

Am acumulat lucruri ce nu ne sunt de folos, am investit eforturi în direcții greșite, ne-am încrezut într-o societate stricată.

Omul e fără îndoială un animal, și un animal leneș, egoist și  lacom. Am distrus totul în jurul nostru ca să ne satisfacem niște distracții idioate și acum ne mirăm că lucrurile ni se întorc.

Pentru viitor, ăla incert, ar trebui să ne rezumăm mult mai mult strict la nevoile de bază. Dacă avem astăzi roboți, calculatoare, inteligență artificială de ce nu ne putem permite ca surplusul ăsta imens de producție să-l împărțim echitabil. În fața morții suntem toți egali însă în viață căutăm în permanentă motive să ne diferențiem. Să nu mai existe săraci în lume, să primească fiecare om hrană și un adăpost, ce e așa de greu.

Și să ne mai lase obsedații ăștia cu munca și cu toate teoriile lor de doi bani. Uite că nu ajută la nimic. Oricum nu o să luați cu voi averile de pe pământ în groapă aia de doi metri pentru simplu motiv că nu încap. Averea fiecărui om ar trebui să fie strict cât poate pune într-o groapă.  În groapa lui.