Opinie

Marea cărăbăneală

Faptul că din ce în ce mai mulți români, în plină putere, părăsesc țara pentru a munci în străinătate, este o realitate incontestabilă. Eu am resimțit acest fenomen direct, cred că astăzi mai mult de 70% din familia mea se află plecată la muncă în occident, majoritatea în Germania, dar și în Belgia, Austria, Marea Britanie. Seara plimbându-mă prin parc am auzit, fără să vreau, discuția unor tineri de liceu:’’abia aștept să termin școala și mă car de-aici, aici dacă rămâi nu poți să faci nimic’’. Pentru că tot m-am recenzat zilele astea aș fi curios să aflu câți am mai rămas în țară. E adevărat că în ultima perioada am constatat că prin cartierul nostru și-au făcut apariția din ce în ce mai mulți străini, asiatici, ucraineni, chiar și africani. Îmi dau seama că forța de muncă plecată trebuie să fie înlocuită, însă nu e în niciun caz într-o proporție acoperitoare. Serviciile au devenit din ce în ce mai proaste, se reclamă în permanentă lipsa salariaților. Nu sunt șoferi de tir, nu sunt mecanici de locomotivă, nu sunt meseriași, nu sunt ospătari și chelneri, în general nu mai sunt angajați.

După pandemie a venit războiul și peste toate, criza economică. Statul nu mai are bani și s-a năpustit iarăși peste privați să-i jumulească . O să-i jumulească  până o să-i omoare de tot. Consider că statul are nevoie de un sector bugetar, consider că e normal ca pensionarii să-și primească pensiile care trebuie să fie decente, însă toate aceste cheltuieli cad doar în spinarea sectorului privat. Am auzit despre măsurile de protecție socială, am auzit despre creșteri de pensii și salarii, despre compensații, nu am înțeles de unde se vor face aceste gesturi de mărinimie pe banii altora. Nu am înțeles dar bănuiesc, din taxe și impozite crescute. Ministrul de finanțe iese și ne spune că de fapt bugetarii plătesc mai multe contribuții sociale la stat decât privații. În esență e ca și cum spui că ai bani într-un buzunar și muți o parte din ei în celălalt buzunar. Întrebarea e cine alimentează primul buzunar. Pe de altă parte, domnul ministru nu ne spune nimic despre întreprinderile de stat care nu-și achită de ani de zile contribuțiile sociale, societățile ale pentru care guvernul emite ordonanțe de urgență și le scutește la sfârșitul anului de datorii. Bănuiesc că și banii ăia neîncasați niciodată se regăsesc în minunatul procent de 32%. Domnul ministru nu vrea să mai discutăm de angajați la stat și angajați la privat. În curând nu o să mai discutăm decât de bugetari și pensionari, poate că atunci se va echilibra bugetul de stat, cu venituri reale zero o să fie mai ușor de făcut calculele.

În condițiile astea varianta plecării din țară devine o necesitate nu o opțiune. Am un vecin care lucra vânzător într-un chioșc pentru un salariu de 2000 de lei. A plecat în Germania unde lucrează la un abator și câștigă 2000 de euro. Nu mai vorbesc de faptul că aici n-avea contract de muncă, n-avea concediu, ne-avea sâmbătă liberă. Acolo toate drepturile salariale îi sunt respectate. Și ăia de la abator încă mai caută oameni. Un var care a plecat imediat după 89 în Austria și-a petrecut mai toată viață activă prin occident, la pensie și-a dorit să-și facă o casă în România. L-a fericit soarta să aibă șapte copii. Acum el s-a întors acasă însă toți copiii lui sunt plecați definitiv din țară. Dacă generația de după Revoluție s-a mai întors acasă, generația copiilor lor nu are niciun motiv să rămână aici. Și noi am avut multe discuții despre a pleca sau a nu pleca din țară. Pentru moment argumentele pentru a rămâne au cântărit mai mult. Nu știu dacă balanță va rămâne așa, după cum se mișcă lucrurile pe-aici mă tem că nu.

O țară părăsită, uitată, înecată în amintiri, de care te mai leagă doar mormintele părinților. Orașe pustii, bătrâni care nu pot ieși din casă să-și cumpere o pâine de la magazinele închise din lipsă de vânzători. Se uită la niște poze color trimise de copii de pe-o plajă de nu-știu-unde, așezate frumos în rama de la oglinda noptierei cumpărate în ’82. Altfel se făcea mobila atunci, trainică, să te țină-o viață. Pe străzi umblă doar inspectorii fiscali cu borderourile pregătite să amendeze liniștea așezată peste blocurile evacuate. La alegeri au mai câștigat o dată ai noștri , ura, câtă bucurie, o să ne dea la toți un voucher pentru o înmormântare gratuită. Dar și firmele de pompe funebre au dat faliment.  Mai uit mai bine. Bătrânii ăia suntem chiar noi.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.