Opinie

Dacă terminăm cu pandemia hai să terminăm și cu actuala clasă politică

Foarte multă lume e oripilată de modul în care merg lucrurile în politică românească astăzi. În fruntea listei celor contestați sunt Președintele și Prim-ministrul. Li se reproșează că sunt imprevizibili, că nu comunică și atunci când o fac, o fac prost, că sunt conflictuali, despoți, lipsiți de empatie, combinatori. Dacă am fi sinceri ne-am aduce aminte că la ultimele alegeri prezidențiale nu am prea avut ce alege, cealaltă varianta era absolut sinistră. Se vorbește că actualul președinte și-a aranjat un ‘’meci amical’’ atunci. Nu știu cum și-a aranjat el ploile însă știu că votanții PSD au trimis-o pe Dancila în turul doi, ca niște soldatei,  având o grămadă de alte opțiuni. Din punctul meu de vedere Iohannis nu s-a schimbat deloc, niciodată nu a fost un politician deschis, a refuzat dezbaterile, s-a remarcat mai degrabă prin tăcere. Noi toți am crezut, am presupus,  că asta arată un om inteligent, deasupra mizeriei cotidiene. Astăzi vedem că nu e chiar așa.

În toată perioada asta de pandemie ar fi trebuit să se ocupe de vaccinarea populației, am ajuns pe ultimul loc din Europa la procentul celor vaccinați la o distanță considerabilă de medie. Acum suntem pe locul doi la decese din cauza virusului. Au fost mai importante jocurile de partid decât sănătatea publică. Cei doi aveau obligația să convingă populația să se vaccineze însă ei nu au putere de convingere. Nu pot comunica. Cițu cel puțin, cred că are nevoie mai degrabă de ședințe de logopedie ca să fie înțeles. PSD-ul de pe margine aruncă cu pietre și așteaptă să-și rupă gâtul cei de la putere. E un joc cinic făcut de aceiași tractoriști, secretare și șoferi pe care îi știm. Vor să vină la guvernare când s-or mai liniști apele.

În general oferta de resursă umană a clasei politice e catastrofală. A scăzut din ce în ce mai mult nivelul de pregătire al politicienilor, au rămas numai abilitățile de combinatori. Sunt oameni care și-au făcut școlile târziu, la facultăți particulare sau în orașe foarte mici unde nici nu te gândeai că există învățământ superior, oameni fără nicio meserie, fără un loc de muncă, unii veniți direct din șomaj. Este absurd ca pentru un post de portar la minister să ceri o grămadă de acte și să dai un examen sau o probă de lucru, iar pentru postul de ministru să nu ceri nimic. Din acest motiv oameni complet nepotriviți conduc sectoare importante ale economiei. Și bineînțeles vin la pachet cu toată gașca de lipitori de afișe pe care îi plantează directori peste companii despre care nici nu auziseră că există. Corupția, traficul de influență, aranjamentele oneroase sunt la ordinea zilei. Oamenii de bună calitate, profesioniștii din toate domeniile, cei competenți și cu verticalitate, s-au retras din mocirla asta scârboasă. Nici partidele nu se omoară să-i caute, să-i oferteze, să-i promoveze, preferă să rămână în grupuri compacte bazate pe interese individuale. Bineînțeles că nu e vorba de nicio ideologie, populismul și demagogia sunt în floare.

Situația în care suntem reclamă o resetare a clasei politice. Toți cei de până acum ar trebui să se retragă iar dacă nu înțeleg ar fi bine să fie ‘’ajutați’’. Partidele politice ar face bine să atragă oameni competenți, să-și democratizeze viață internă, să vină cu propuneri adevărate. Este nevoie de reformă însă aceasta nu poate fi pusă în aplicare de necunoscători sau aventurieri trecători, administrația de stat e mai mult decât un butic de cartier.

Prezența la vot este din ce în ce mai mică astfel încât au ajuns să se voteze între ei membrii de partid și familiile lor. Asta nu e legitimitate, e o mare escrocherie. Toate partidele sunt responsabile pentru situația asta. În 10 august am demonstrat împotriva unui sistem de a face politică, nu am susținut niciun partid oricât ar încerca unii și alții să se legitimeze cu acel eveniment.

După pandemie vine resetarea.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.