Guest Post

Viața merge înainte

Când eram inginer stagiar aveam cel mai mic salariu din unitate. Mă împrumutam adesea până la chenzină. În ceea ce privește cumpărăturile mă limitam la strictul necesar. Haine îmi cumpărăm de la niște magazine second-hand la prețuri ridicole. Mai îmi aducea șeful de unitate lucruri primite de el și nepurtate tot din pachete din occident. Îmi plăcea să cred că port haine de morți. Căutăm prin buzunare să văd dacă fostul proprietar mi-a lăsat vreun mesaj sau ceva. N-am găsit niciodată nimic. Aș fi vrut să știu cu ce se ocupa, cine era. Din pricina asta aveam tot felul de haine nepotrivite ca măsură, culoare sau material. Cred că arătăm penibil dar asta nu mă făcea să-mi fac procese de conștiință.

Mai târziu îmi cumpărăm haine din en-gros, Europa, Doraly, Dragonul Roșu. Oferte tâmpite și nefolositoare. Cinci tricouri la preț de trei, mie îmi trebuia doar unul. Nu știu de ce cumpărăm așa ceva. Am avut tot felul de haine absurde și ridicole. Chiar și vestitele sahariene cu puf de pinguin. Mi-e și rușine când mă gândesc. Pe toate scria cotton 100% dar erau pline de plastic. Vara transpirai și iarna mureai de frig. Marfă turcească și chinezească făcută pe vapoare.

A durat ceva până când am înțeles diferența între o haina de firma și una fake. Poți cumpără o haina bună și din locuri ciudate dar e probabilitatea mare să nu faci acest lucru. Firma îți asigura o garanție de calitate. Iar garanția asta costă, nu se pot vinde cinci chiloți la preț de trei. Cam asta e cu economia de piață.

Și totuși există o portiță când poți să cumperi lucruri, haine de calitate la prețuri reduse, la oferta. Ea se numește Black Friday. Haine la reducere și chiar încălțăminte de firma la reducere. De exemplu de la Hugo .

Iubita mea adoră să facă shopping din fața calculatorului mai ales în perioada asta. E adevărat că era mai interesată să meargă direct în magazin dar acum e mai dificil și oricum nu are prea mult timp la dispoziție. Când își face cumpărăturile îmi mai pune și mie o pereche de șosete, o cămașă, ceva. Mi se pare extrem de practic pentru că eu urăsc vizitele la magazine. Nu îmi place să încerc o sută de pantaloni, pulovere, cămăși, pantofi,etc. Să ne mutăm dintr-un magazin în altul, să cumpărăm alte lucruri față de cele pentru care am venit. Mă destabilizează. De obicei mă instalez pe un scaun și aștept. Tot de obicei toți bărbații stau pe scaunele alea atât de puține și așteaptă. E mult mai eficient prin calculator on-line.

Iarna asta va fi una mohorâtă, singuratică, rece. Nici Crăciunul nu va mai avea aceeași strălucire. Tocmai din cauza asta ar trebui să facem ceva să ne schimbăm starea de spirit. Un brad, luminițe, miros de cozonaci și cadouri sub brad aduse de curier( moș Crăciun anul ăsta e bolnav). Vrem nu vrem o să ningă, natura își vede de treaba ei, o să  vrem bocanci , fular și mănuși. 

Viața merge înainte.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

This Post Has One Comment

  1. Pingback: Proba 16. Black Friday în pandemie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Ti-a placut articolul? Sustine acest blog cu un share!

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Nuculus will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.