Sunt fântânarul nebun

sunt fântânarul nebun al orașului acesta

sap adânc în trupurile oamenilor în trecere

grăbiți spre locurile de muncă sau aiurea

căutând apa vie din stele fără număr

lacrimi de rouă și râs de bună dimineața

arăt ca un coșar dar nu sunt decât un căutător de vise

înghesuit în pasajele de metrou sau în stațiile de autobuz

la orele când nimic nu mai circulă eu bântui pe străzi

voi dormiți liniștiți, stresați, bucuroși sau egali cu zero

eu sap fântâni în urma pașilor uitați

la fiecare răscruce, ascult vântul, gust sarea noroiului

vă fac fiecăruia dintre voi câte un coșciug pe măsură

cioplesc statui din fum de la grătarele din Obor

fântânarul nebun în miez de noapte vă bântuie nesomnul

bătând cu tâmpla în miezul pământului

până ce din înaltul cerului încep să cadă cruci de lemn

fiecare trăiește și moare în limba lui și numai a lui

neînțeles și neplătit pe lumea asta

sunt fântânarul nebun din acest oraș deșertic

sap adânc pentru însetații de viață și cuburi de gheață

dau peste morții de la cutremurul din ’77 neputreziți

sângele lor viu curge în pânza freatică a nepoților

exact așa cum te lovește-o mașină din senin pe trecerea de pietoni